Oameni care au Marcat Istoria Dreptului

Marcus Aurelius Severus Alexandrus (1 octombrie 208 - 18 martie 235), cunoscut drept Alexandru Sever, împărat roman din 222 până în 235.

Este nepot al împăratului Caracalla, originar din Arca Caesarea (Fenicia). La vârsta de 13 ani este proclamat împărat de pretorienii din Roma, după asasinarea vărului său Elagabalus, sub numele de Alexandru Sever. Autoritatea reală este exercitată de Iulia Mamaea (mama sa), sprijinită de juriştii Ulpianus şi Modestinus. În timpul domniei lui Alexandru Sever autocratismul şi excentricităţile predecesorului său sunt eliminate şi se restabilesc bunele raporturi cu Senatul, al cărui prestigiu este sporit. Relaţiile cu armata şi garda pretoriană devin însă încordate. Alexandru Sever iniţiază în anii 231-233 o contraofensivă romană în Orient pentru a stăvili invazia sasanidă la vest de Eufrat. În timpul pregătirilor unui război împotriva alamanilor la graniţa renană, Alexandru Sever şi Iulia Mamaea sunt ucişi la Mogontiacum (Mainz) de soldaţi care-l proclamă împărat pe Maximin Tracul. Cu el ia sfârşit dinastia Severilor.

Titus Aurelius Fulvus Boionius Arrius Antoninus Pius (19 septembrie 86 – 7 martie 161) a fost împărat Roman în perioada 138-161. A fost cel de-al patrulea din "Cei cinci împăraţi buni".

Fiu al consularului Aurelius Fulvus, Antoninus Pius s-a născut în Italia, la Lanuvium. A devenit consul în 120 şi guvernator al provinciei Asia (134-135). A fost adoptat de împăratul Hadrian la 25 februarie 138 şi proclamat succesor la tron, cu condiţia de a adopta la rândul său, pe Marcus Aurelius şi Lucius Aurelius Verus. Spre deosebire de împăratul Hadrian, Antoninus Pius nu a părăsit niciodată Italia.

Politica sa internă se caracterizează prin atenţia acordată administraţiei provinciilor, finanţelor statului, jurisdicţiei imperiale. Pe plan extern continuă activitatea de consolidare a sistemului defensiv al imperiului. Răscoalele antiromane din Bretannia, Mauretania, Egipt şi Iudeea sunt reprimate de generalii săi. Într-o atmosferă de linişte pe plan intern şi extern, Antoninus Pius sărbătoreşte în 148 cea de-a 900-a aniversare a fondării Cetăţii Eterne. Domnia lui a fost identificată cu apogeul dinastiei antonine şi al întregului principat.

Flavius Arcadius (cca. 377 – 1 mai 408) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (395-408).

Arcadius a fost cel mai mare fiu al lui Teodosiu I şi al Aelia Flaccilla, frate mai mare al lui Honorius, care va deveni împărat al Imperiului Roman de Apus. Proclamat augustus de către tatăl său în ianuarie 383, Arcadius se dovedeşte un caracter slab, influenţabil. Întreaga sa domnie s-a desfăşurat sub tutela camarilei curţii din Constantinopol, dominată rând pe rând de Rufinus, praefectus praetorii Orientis (m. 395), de eunucul Eutropius – praepositus sacri cubiculi, de prefectul pretoriului Anthemius (din 405), precum şi de Eudoxia, soţia sa (m. 404).

În timpul domniei lui Arcadius, imperiul respinge primele atacuri ale hunilor la hotare şi se eliberează de prezenţa vizigoţilor. Tot în timpul domniei lui Arcadius se manifestă o puternică reacţie antigermanică în stat.

Lucius Domitius Aurelianus (9 septembrie 214 – 275), cunoscut drept Aurelian, a fost împărat roman (270–275).

Născut în Moesia la Sirmium, Aurelian parcurge întreaga carieră, de la soldat la comandant al cavaleriei sub Claudius II. Proclamat împărat la Sirmium de legiunile de la Dunare (270), Aurelian îşi consolidează puterea după sinuciderea lui Quintilus, fratele lui Claudius II, fiind recunoscut împărat de către senat.

La urcarea sa pe tron, Imperiul Roman era dezmembrat: întregul Orient se afla sub stăpânirea Zenobiei, regina Palmyrei, iar în Occident, Gallia, Hispania şi Britannia erau incluse în regatul galic secesionist. Prin victoriile repurtate asupra iutungilor, sarmaţilor, carpilor şi goţilor, Aurelian consolidează frontiera Dunării de Jos, iar prin respingerea vandalilor –pe cea a Dunării Mijlocii (270-271). Începe înconjurarea Romei cu fortificaţii puternice –zidul lui Aurelian, încheiat în vremea împăratului Probus.

Sub presiunea popoarelor migratoare şi a dacilor liberi, Aurelian dispune retragerea armatei şi a administraţiei romane din Dacia în anul 271, în vederea consolidării frontierei dunărene. În 274 este lichidată şi secesiunea Regatului galic; Aurelian restaurează astfel graniţele şi unitatea statului, primind titlu de restitutor orbis.

În politica internă Aurelian s-a comportat ca un suveran absolut. Purta diadema solară, purpură şi veşimente bogate ca după obiceiul regilor orientali, s-a autointitulat Dominus et Deus. A guvernat fără senat care a pierdut şi dreptul de a bate monedă de aramă alegându-şi colaboratorii dintre cavaleri. Personalitate inteligentă şi energică, Aurelian întăreşte autoritatea imperială şi întreprinde o serie de reforme administrative şi economice vizând consolidarea statului în vederea depăşirii crizei din secolul III. Cultul zeului soare, sol invictus, este ridicat la rangul de religie a întregului imperiu. A efectuat o reformă monetară (emisiuni de aur, argint şi aramă) care a înviorat schimburile comerciale. În politica externă Aurelian a înregistrat succese remarcabile, străduindu-se să apere imperiul de frecventele invazii barbare şi să refacă unitatea acestuia, sfărâmată în timpul lui Gallienus.

În drum spre Orient, în vederea începerii unei campanii împotriva Imperiului Sasanid, Aurelian este asasinat de secretarul său, la Byzantion, ca urmare a unui obscur complot de palat.

Caius Iulius Caesar Germanicus (*31 august 12 - †24 ianuarie 41) cunoscut drept Caligula a fost al treilea împărat roman şi al treilea membru al dinastiei iulio-claudiene, domnind din 37 până în 41.

Fiu al generalului Germanicus şi al Agrippinei Maior, îşi petrece copilăria alături de tatăl său, în mijlocul soldaţilor de pe Rin, de la care primeşte porecla de Caligula („Cizmuliţa”).

Deşi în timpul lui Tiberius (unchiul său) nu se afirmă în viaţa politică, la moartea acestuia (16 martie 37), este proclamat împărat de garda pretoriană şi recunoscut de senat. După primele 8 luni de domnie, politica lui capătă brusc semnele despotismului şi incoerenţei. Arbitrariul politicii interne şi externe, extravaganţele şi cruzimile, fastul serbărilor şi risipirea tezaurului strâns de predecesorul său, măsurile fiscale opresive, declanşează două conspiraţii împotriva sa (în 39 şi 40), soldate, fiecare, de numeroase execuţii. La 24 ianuarie 41, Caligula este asasinat în apropierea palatului său din Roma, în urma unei conspiraţii a pretorienilor în frunte cu Cassius Chaerea şi L. Annius Vincianus. Numele lui este supus de senat unei damnatio memoriae. Îi succede la tron Claudiu I, unchiul său, proclamat împărat de garda pretoriană.

Marcus Aurelius Antoninus (4 aprilie 186–8 aprilie 217), cunoscut sub numele Caracalla, a fost împărat roman din 211 până în 217.

Caracalla, porecla împăratului derivă de la numele celtic al unei mantale purtate în Gallia. Fiu al lui Septimius Severus şi al Iuliei Domna, născut la Lyon, Caracalla este desemnat în 196 caesar, iar în 198 augustus, devenind la 4 februarie 211, la moartea tatălui său, coîmpărat alături de fratele său, Geta. Ura dintre cei doi fraţi duce, în februarie 212, la asasinarea lui Geta în palatul din Roma, urmată de uciderea a 20.000 de partizani ai acestuia. Caracalla continuă politica lui Septimius Severus de întărire a autorităţii imperiale, având ca principal sprijin armata.

Consecinţe îmsemnate pentru istoria Romei va avea "Constituţia Antoniniană" promulgată de el în 212, care acordă cetăţenia romană întregii populaţii libere din imperiu, provincii. Iniţiază o politică externă ofensivă, luptă la răsărit de Rin împotriva alamanilor (213), la Dunăre împotriva carpilor (214), iar în 215 începe un nou război împotriva Regatului Part. Este asasinat în aprilie 217, în timpul campaniei din Mesopotamia, din instigarea prefectului pretoriului, M.Opellius Macrinus, care se proclamă împărat.