Obligația Legală de Întreținere

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND NOŢIUNEA DE OBLIGAŢIE DE ÎNTREŢINERE

SECŢIUNEA I: NOŢIUNEA DE OBLIGAŢIE. VIZIUNE ISTORICĂ.

Noţiunea de „obligaţie” s-a format pe baza unei îndelungate evoluţii, în procesul de tranziţie de la societatea gentilică la societatea politică.

Conceptul de obligaţie, ajuns în stadiul perfectei elaborări, presupune un raport juridic caracterizat printr-un înalt grad de abstractizare. La origine însă, obligaţia a fost o simplă legătură materială, fizică, legătură care s-a spiritualizat, s-a juridicizat, într-un îndelungat şi complex proces de evoluţie

În legătură cu originea obligaţiei s-au formulat mai multe teorii.

Potrivit primei teorii, obligaţia nu s-a născut între indivizi ci între ginţi, deoarece pater familias nu putea să aibă raporturi juridice cu cei aflaţi sub puterea sa.

S-a mai spus că sunt obligaţii care au precedat apariţia contractului şi care sunt născute din raporturi de rudenie sau din legături religioase, fiind astfel obligaţii precontractuale sau statuare

Alţii, pornind de la obiceiurile unor popoare primitive, unde cel ce a primit un dar, are datoria de a face la rândul lui un alt dar, găseşte în acest obicei originea unui tip special de obligaţii

Alţi autori arată că originea obligaţiei trebuie căutată în practicile magice sau religioase ale romanilor. S-a pornit astfel de la legământul făcut de o persoană, prin jurământ sau de la practica înscrierii numelui unei persoane pe o tăbliţă care era abandonată zeilor şi astfel, în virtutea unui ritual, promisiunea făcută devenea obligatorie.

S-a mai susţinut că originea obligaţiei trebuie căutată în delicte.

Totuşi delictele nu dădeau loc prin ele însele decât la un drept de răzbunare. De abia mai târziu a apărut înlocuirea dreptului de răzbunare cu o despăgubire.

Există, deci, multe teorii cu privire la originea obligaţiei, pe cât de multe, pe atât de diverse.

O concluzie a tuturor acestor teorii ar fi aceea că originile obligaţiei trebuie căutate undeva în trecutul îndepărtat al omenirii, poate chiar la începuturi, când exista doar ceata primitivă, iar raporturile cu natura şi cele interumane ce abia se închegau i-a făcut pe membrii speciei Homo Sapiens să înceapă să aprecieze în mod conştient ambinomia Bine – Rău atât în mediul natural cât şi în cel social, să caute să promoveze în mod deliberat pe cel dintâi şi să-l combată pe cel de-al doilea printr-o serie de interdicţii cu caracter social, religios, dar şi juridic.

În acest sens se poate spune că apariţia normelor juridice cu caracter prestabilit, obligatoriu şi sancţionate precis ( cu precizie) este strâns legată de procesul antropogenezei, ele urmărind apoi o cale ascendentă cu dezvoltarea însăşi a societăţii omeneşti.

În ultima fază a epocii pietrei cioplite când din ceată s-au desprins grupe mari de rude şi când filiaţia dinspre mamă ( matrilineară ) era singura posibilă de a se dovedi s-au constituit anumite îndatoriri, obligaţii familiale.

În această perioadă denumirile de „tată”, „mamă”, „frate”, „soră” încetează să mai fie simple apelative de politeţe ci implicau îndatoriri reciproce concrete, a căror totalitate constituia o parte esenţială a orânduirii sociale din acea perioadă