Opera de Codificare a Împăratului Justinian

I. Codificările Dreptului Roman

 Încercările de codificare înainte de Justinian

Spre sfârşitul monarhiei absolutiste, creaţia juridică romană a ajuns să fie extrem de voluminoasă şi de consistentă, ea cuprinzând atât literatura juridică ( veche şi clasică ), cât şi răspunsurile juriştilor autorizaţi, dar şi un număr mare foarte mare de constituţii imperiale. Pentru nevoile practicii, se impunea redactarea unor culegeri de dimensiuni restrânse, uşor de manipulat şi de copiat, pentru a salva opera înaintaşilor, dar mai ales pentru a pune ordine şi redacta colecţii de texte legale, numite leges, precum şi lucrările juriştilor care formau aşa-numitul ius.

Putem vorbi de trei tipuri de asemenea colecţii :

 Colecţia de leges, în cadrul cărora găsim următoarele coduri:

a) Codex Gregorianus : este o colecţie cu caracter particular, întocmită la sfârşitul secolului III, de către un jurist pe nume Gregorius. Acest cod cuprindea constituţii imperiale emise intre anii 196 şi 291. Se crede că a fost publicat în jurul anilor 291 sau 294.

b) Codex Hermogenianus, care este tot o colecţie cu caracter privat, aparţinând lui Hermogenian şi care conţine constituţii imperiale, aproximativ până în jurul anului 320.

c) Codex Theodosianus este o colecţie oficială, fiind întocmită din ordinul împăratului Theodosius al II-lea, care a domnit în Răsărit, şi a fost publicat în anul 438. Acest cod cuprinde constituţii imperiale date începând cu domnia lui Constantin. Împăratul Valentinian al III-lea, care a domnit in Apus, a utilizat acest cod şi în partea occidentală a imperiului. Lucrarea este foarte întinsă, cuprinzând 16 cărţi, dar se pare că Theodosius a modificat textul original al mai multor constituţii, pentru a-l adapta epocii sale.

 Colecţii de ius : operele vechilor jurisconsulţi erau păstrate ca nişte monumente istorice, dar şi ca surse de interpretare a dreptului. Exemplul cel mai elocvent în acest sens îl reprezintă legea citaţiilor, din epoca lui Theodosius şi Valentinian, prin care lucrările juriştilor recunoscuţi dobândeau putere de lege.

 Colecţii mixte, formate din leges şi ius:

a. Fragmenta Vaticana, întocmită la sfârşitul secolului IV şi găsită abia în anul 1821, în biblioteca Vaticanului. Ea este o colecţie privată, dar foarte importantă, pentru că în ea se găsesc fragmente, conţinând pasaje întregi, ale unor jurisconsulţi foarte cunoscuţi, cum ar fi Papinian şi Ulpianus fără sa fi fost modificate, păstrându-se în forma lor originală.

b. Collatio legum Mosaicarum et Romanarum, în care găsim puse alături texte atribuite lui Moise şi texte din dreptul roman. Nu se ştie cine a fost autorul acestei colecţii, nici dacă a fost de religie creştină sau mozaică şi nici scopul pentru care a fost întocmită. Lucrarea prezintă importanţă prin faptul că şi ea conţine texte juridice romane.

c. Cartea siro-romană, în care se face o expunere parţială a dreptului roman aplicat în Orient, înaintea domniei lui Justinian.

În secolele V şi VI, partea occidentală a fostului imperiu roman fiind dominată de barbari, a creat premisele apariţiei unor colecţii de legi romane, alcătuite de cuceritori pentru a fi aplicate supuşilor romani. Dintre aceste lucrări amintim: lex romana Visigotorum ( i se mai spune şi brevarium Alarici ) , lex romana Burgundiorum şi edictum Theodorici, acest din urmă edict fiind conceput de regele ostrogot Thedoric atât pentru uzul ostrogoţilor, cât şi al supuşilor romani.

II. Codificarea lui Justinian

După anul 476, Imperiul Roman supravieţuieşte doar prin provinciile sale răsăritene.

Bizanţul, deşi a îmbrăcat haine greceşti, se consideră unicul continuator şi moştenitor al Imperiului Roman. Constantinopolul fiind apreciat ca noua Romă.

Deşi Imperiul de Răsărit nu a avut de suferit distrugerile masive provocate în Apus de către barbari, iar resursele sale materiale erau destul de importante, trecea prin crize datorate, în principal, acţiunii a trei factori.

Un prim factor l-am putea numi ca fiind unul general obiectiv şi constă în tranziţia de la societatea de tip sclavagist spre orânduirea feudală.

Un al doilea factor l-a reprezentat situaţia externă. De-a lungul întregului secol al V-lea, statul roman s-a confruntat cu numeroasele populaţii barbare ce-l înconjurau şi care trăiau pe ruinele fostei glorii romane. Începând cu anul 476 Imperiul de Răsărit s-a văzut nevoit să stea mai mult în defensivă, ajutându-se prioritar prin mijloace diplomatice decât militare.

În sfarşit un al treilea factor de criză l-a constituit unul de ordine religioasă. Întreg secolul V este caracterizat prin disputele religioase purtate între diferitele curente născute în cadrul Bisericii creştine.

Opera de codificare a lui Iustinian cuprindea: Codul, Digestele şi Institutele. După terminarea codificării, împăratul a mai elaborat o lucrare intitulată Novellae constitutiones.