Opera de codificare a lui Iustinian

Mostenitor politic al cezarilor Romei, fascinat de ideea trainiciei vesnice a Imperiului Cetatii Eterne, Iustinian, ultimul imparat care a mai folosit limba latina in treburile statului, a fost omul marilor restaurari: politice, religioase si legislative.

Iustinianus s-a nascut in anul 482 e.n. la Teuresium, un mic sat invecinat cu Iugoslavia de astazi. Provenea dintr-o familie de conditie modesta, si datorita unui unchi,

Iustinus, care apoi a devenit imparat, a reusit sa fie convocat la Constantinopol, unde putea urma o cariera militara. Despre anii sai din tinerete nu se cunosc prea multe lucruri.

Cert este ca in anul 518 e.n. a intrat si facea parte din corpul de birocrati imperiali, indeplinind functia de “comes ilustris”. In anul 521 e.n. el a fost numit consul. In anul 524 sau 525 e.n. s-a casatorit cu Teodora. Casatoria cu Teodora a reprezentat un moment important in viata lui Iustinianus. De aceea s-au purtat numeroase discutii despre posibila influenta a Teodorei asupra actiunii politice a sotului.

Unii cercetatori au retinut cu certitudine ca Teodora a fost inzestrata cu o personalitate foarte puternica, personalitate care si-a demonstrat-o in mai multe randuri (de pilda cu ocazia revoltei plebeiene de la Nika din anul 532 e.n., cand a refuzat sa paraseasca palatul imperial, asaltat de revolutionari si Iustinianus, dimpotriva, impreuna cu toti demnitarii lui se gandea sa-l abandoneze). Totusi, nu rezulta cu certitudine ca Teodora si-a influentat sotul in domeniul religios sau politic, nici daca a avut un rol decisiv in numirea de functionari imperiali sau chiar la proiectul juridic al lui Iustinian.

Influenta sa s-a concretizat, cu siguranta, in favorizarea adoptarii unei serii de masuri legislative in folosul femeilor, in particular, cu privire la reglementarea institutiei casatoriei (“matrimonium”) si al represiunii infractiunii de adulter (“crimen adulterii”). Din izvoare nu rezulta daca Iustinianus a primit vreodata titlul onorific de “Caesar”, dar este cert ca in anul 527 e.n. el a fost numit “Augustus”. In acelasi an, la moartea unchiului sau Iustinus, a ramas singur la carma Imperiului Roman. Iustinianus a dominat pana in anul 565 e.n., anul mortii sale, deci o lunga perioada de 38 de ani.

CONTEXTUL IN CARE AU FOST INTOCMITE LEGILE LUI IUSTINIAN

Tenace si consecvent in indeplinirea telurilor propuse, Iustinian si-a realizat pentru moment dezideratele. Acvila romana biruise din nou in apus, pana in Africa si indepartata Spanie, iar patriarhul Constantinopolului isi luase titlul de patriarh ecumenic, dand astfel bisericii rasaritene o suprematie cel putin teoretica asupra celei romane. Dar, o politica indreptata spre trecut, spre restaurarea unor structuri politice si sociale ce-si pierdusera in fapt unitatea, era sortita, cu toata grandoarea idealului urmarit si a dimensiunilor folosite, esecului. In curand, unitatea teritoriala a imperiului se destrama, iar unitatea bisericeasca nu va putea fi realizata nici chiar in interiorul Bizantului, unde disputele teologice vor slabi in egala masura si biserica si statul.

Unitatea politica si religioasa pe care Iustinian o visa nu putea fi trainica-socotea el-fara una legislativa. De aici uriasa sa opera legiutoare, menita sa consolideze temeliile statului “roman”. Ca imparat “roman, el era deopotriva mai marele ostilor si singurul legiuitor,”legea vie a statului”. Pe langa toate acestea, Iustinian a fost indemnat sa intocmeasca o noua codificare si din motive de ordin practic. Legislatia romana se afla in acea perioada intr-o stare de adevarata anarhie. Adesea legile romane se contraziceau, uneori erau neclare, iar alteori nu se potriveau cu nivelul dezvoltarii social-politice al epocii. Pe de alta parte, textele se gaseau din ce in ce mai greu, practicienii neputandu-le procura decat cu mari greutati.