Ordinea Juridică a Comunitătilor Europene

CAPITOLUL I

Delimitări conceptuale

Secţiunea I: Uniunea Europeană - Scurt istoric

1. Ideea organizării europene în istorie

Ideea organizării europene a apărut încă din Antichitate, un prim exemplu de organizare politică regăsindu-se la Roma , care, de la o comunitate restrânsă la dimensiunea unui stat, a realizat într-o primă etapă unitatea peninsulei stabilind încetul cu încetul autoritatea sa în jurul întregii Mediterane şi mai apoi până la “marginile lumii” de la Atlantic la Marea Neagră şi Marea Caspică. De la politica cetăţii la politica dominaţiei mondiale – ab urbe ad orbem – s-a ajuns la mundus romanus creat ca acţiune militară.

Mundus romanus a adus securitate externă şi internă locuitorilor imperiului favorizată de o reţea densă de drumuri propice atât comerţului cât şi deplasărilor rapide ale unităţilor militare. Moneda romană a ajuns la o relativă stabilitate. Instalată pax romana a însemnat organizarea imperiului cu toate implicaţiile sale inclusiv pe planul dreptului. Astfel prin edictul din 212 al împăratului Caracalla toţi oamenii liberi din imperiu au devenit cetăţeni romani, o astfel de cetăţenie nemaifiind întâlnită până la crearea Uniunii Europene.

Pe ruinele Romei s-a închegat o nouă unitate, de data aceasta nu economică ci spirituală – unitatea lumii creştine, ruptă şi ea prin marea schisma din 1054 accentuând şi rivalităţile politice. Prima încercare de construire politică a Europei sub semnul crucii a aparţinut lui Carol cel Mare. A fost o încercare de reconstruire a imperiului cezarilor, reuşită numai parţial, lipsindu-i o parte din continent, în principal partea răsăriteană, Imperiul Bizantin rupt de Occident.

Revoluţia franceză de la 1789 cu noile principii pe care le-a proclamat: drepturile omului şi ale cetăţeanului, dar şi drepturile popoarelor, Directoratul şi mai apoi Imperiul au făcut ca pentru câteva decenii o mare parte a Europei să fie organizată pe model francez. Construcţia napoleoniană făcută prin forţa armelor s-a prăbuşit odată cu dispariţia Împăratului. Înfrangerea imperiului francez din 1815 a schimbat faţa continentului: a început afirmarea Europei naţiunilor .

Confruntată cu numeroase dificultăţi, ca urmare a primului conflict mondial, Europa avea însă o problemă prealabilă de rezolvat, cea a existenţei ei, problema apărută în urma declinului său politic . Pentru prima dată Statele Unite ale Americii s-au implicat în mod decisiv în soluţionarea problemelor existente pe plan european.

Soluţiile acestei probleme decurgeau însă dintr-o alegere politică. Pentru Europa a exista înseamnă, deci, a avea capacitatea de a depăşi anumite praguri politice, ceea ce presupune crearea unor instituţii capabile de a lua decizii politice. Problema Europei este înainte de toate problema instituţiilor, cheie a progresului construcţiei europene.

Aceasta putea fi rezolvată tradiţional în funcţie de două concepţii: cea federalistă sau cea diplomatică, a cooperării. În sistemul cooperării, organul care statuează este colegiul statelor în unanimitate: statele sunt deci cele ce decid, fiind necesar votul negativ al unuia din ele pentru a împiedica adoptarea unei decizii. În sistemul federal cel care statuează este organul comun fără posibilitatea veto–ului vreunui stat.

În construcţia Europei aceste două căi au fost utilizate.

Astfel în perioada interbelică s-au afirmat numeroase proiecte care anticipau tentative mai coerente de unificare a Europei după un model federal. Se poate vorbi astfel de o continuitate istorică prin contribuţiile aduse acestor constructii teoretice la ceea ce va deveni în prezent Comunitatea Europeană. Putem remarca în acest sens propunerile diplomatului Coudenhove Kalergi care a publicat în 1922 manifestul “Pan Europa” în care afirma “Problema Europei se reduce la două cuvinte: unificare sau prăbuşire” .

Mai răsunătoare a fost iniţiativa lui Aristide Briand, ministrul francez de externe din anii 1929-1930 care în discursul său ţinut în faţa Adunării Societăţii Naţiunilor a precizat că între popoarele europene trebuie să existe un liant federal însă acesta “nu va trebui să atingă suveranităţile nici uneia dintre naţiunile care ar putea face parte din această asociaţie”. Deşi a avut un mare impact asupra opiniei publice totuşi discursul rămâne echivoc.

2.Premisele creării Comunităţilor Europene

Proiecte mai concrete de organizare europeană au apărut mai ales după cel de-al doilea conflict mondial când procesul de creare a comunităţilor a început cu adevărat. Încă din anii de război, ideile federaliste s-au răspândit în marea parte a mişcărilor de rezistenţă naţionale. Guvernele ţărilor ocupate refugiate la Londra s-au ocupat de organizarea politică şi economică a viitoarei Europe care urma să permită reconcilierea popoarelor şi reconstruirea economiilor. Însă unicul proiect care s-a materializat a fost crearea Benelux-ului (1944).