Organizarea sitemului judiciar în Germania

1.Istoria si evolutia dreptului german

Dreptul german reprezinta cea de a doua sursa principala a sistemelornaionale pe care le putem numi si romaniste, al doilea canal prin care s-aalimentat marele sistem de drept romano-germanic.Cercetarea istoriei dreptului german pune foarte lesne în evidena unitateafundamentala dintre acestia si dreptul francez, unitate ce îndreptaeste încadrarealor într-unul si acelasi mare sistem de drept.Exista, desigur, astfel cum am mai aratat, între sistemul francez si cel german deosebiri, care uneori sunt însemnate. Exista în coninutul normativ, dar si în expresia tehnica ale acestora diferene care pentru specialist prezinta oimportana deosebita. Toate aceste diferene însa ramân la suprafaa lucrurilor.Patrunzând în interior se poate lesne observa un fond normativ comun datoratatât receptarii paralele a dreptului roman, cât si a unor numeroase elementeidentice ce se puteau întâlni în cutumele franceze si germane, care au trecut încodificarile moderne. Trebuie notata apoi structura identica a sistemului izvoarelor dreptului, în care legea scrisa ocupa poziia dominanta, precum si locul principal pe care îl ocupa în ambele cazuri, codurile civile. De altfel, codul francez a reprezentat un exemplu - chiar daca nu a fost urmat decât în parte - pentru autorii proiectului codului civil german.

Înrudirea dintre cele doua sisteme apare evidenta daca vom cauta sa le comparam cu celalalt mare sistem juridic occidental: common-law. Deosebirile dintre acesta si ,,dreptul continental” scot în evidena profundele asemanari dintre subsistemele acestuia din urma, cel francez si cel german.Perioada originilor sistemului german se situaeaza în cel de al doilea si al treilea secol al mileniului nostruperioada în care este recunoscuta exclusivitatea cutumei ca sursa de drept. Cu începere din secolul al XIII-lea îsi fac apariia acele consolidari ale cutumei ce poarta denumirea de „Oglinzi”. Peste acest drept cutumiar s-a suprapus, începând din secolul al XV-lea, dreptul roman. Impactul dintre dreptul cutumiar si cel roman a lasat urme. Dreptul roman a devenit aplicabil, însa numai cu titlu subsidiar. Aceasta subsidiaritate a fost însa profund minata de o regula procedurala, care si-a facut loc cu trecerea timpului, potrivit careia partea ce invoca în susinerea preteniilor sale norme de drept roman se bucura de fundata intentio, în sensul ca adversarului sau îi revenea sarcina de a dovedi existena unei norme de drept german care înlocuise regula romana. În cazul în care o astfel de proba nu se putea face, dreptul roman se aplica fara nici o rezerva.

Un moment de seama în procesul de formare a sistemului german este reprezentat de codificarea realizata în Prusia în anul 1794. Iniiativa elaborarii unui cod general, care sa cuprinda nu numai materia dreptului privat, dar si pe cea a dreptului constituional, a celui administrativ, a celui canonic, ba chiar si a dreptului penal a aparinut lui Frederic cel Mare. Allgemeines Landrecht cuprinzând 17.000 de paragrafe este opera unui mare jurist practician al timpului, Carl Gottlieb Svarez. Marea perioada de înflorire a dreptului german a ramas însa în secolul al XIX-lea. Farâmiarea Imperiului German nu a condus la desfiinarea dreptului privat, care sub denumirea de „drept comun" a ramas acelasi în multe din statele aparute pe ruinele fostului imperiu. O doctrina si o jurisprudena uniforme au facilitat aplicarea acestui „drept comun”. Este epoca de înflorire a celebrei Scoli istorice, ilustrata de nume cum sunt cele ale lui Friederic Karl von Savigny.Einhorn, Puffendorf, Dernburg. Potrivit acestei scoli, în dreptul german se deosebeau asa-numitul „drept al pandectelor” sau ,,dreptul roman actual”, pe de o parte si ,,dreptul privat german” ale carui instituii se dezvoltasera în afara influenei dreptului roman, pe de alta parte.Cele mai însemnate realizari legislative ale acestui secol au fost codul civil (Burgerliches Gesetzbuch) promulgat în 1869 si intrat în vigoare, odata cu începutul noului secol, la 1 ianuarie 1900, si codul civil general austriac (Allgemeines burgeriliches Gesetzbuch). De altfel, întreaga dezvoltare a dreptului privat în arile de limba germana a avut loc în jurul acestor doua coduri.

2. Sistemul judiciar

Sistemul judiciar al Germaniei este autonom față de ramura executivă și ceea legislativă. Germania are un statut civil sau sistem de lege care se bazează pe dreptul roman, cu unele referiri la legislația germană. Bundesverfassungsgericht (Curtea Constituțională Federală), cu sediul în Karlsruhe, Germania este Curtea Supremă responsabil pentru probleme constituționale, cu o putere de control jurisdicțional . Aceasta acționează ca cea mai înaltă autoritate legală și se asigură că practica legislativă și judecătorească este conformă cu Legea fundamentală pentru Republica Federală Germania (Legea de bază). Aceasta acționează în mod independent de alte organe de stat, dar nu poate acționa în numele său propriu.

Sistemul Curții Supreme a Germaniei, numit Oberste Gerichtshöfe des Bundes, este specializat. Pentru cazurile civile și penale, cea mai înaltă instanță de recurs este Curtea Federală de Justiție, situat în Karlsruhe și Leipzig. Stilul sălii de ședință este inchizitorial. Alte tribunalele federale sunt Curtea Federală a Muncii din Erfurt, Curtea Federală Socială din Kassel, Curtea Federală a Finanțelor din München și Curtea Federală Administrativă de la Leipzig.

Dreptul penal și dreptul privat sunt codificate la nivel național în Strafgesetzbuch și, respectiv, Bürgerliches Gesetzbuch. Obiectivul Sistemului Penal German este reabilitarea criminalului; al doilea este protecția publicului. Pentru a realiza aceasta din urmă, un criminal condamnat pot fi închis preventiv (Sicherungsverwahrung), în cazul în care este considerat a fi o amenințare la adresa publicului. Völkerstrafgesetzbuch reglementează consecințele de crime împotriva umanității, genocid și crime de război. Acesta oferă instanțelor germane competență universală în cazul urmăririi penale de către o instanță din țara în care infracțiunea a fost comisă, sau nu este posibilă de către o instanță internațională