Participația Penală

1.1.1. Notiuni

Orice activitate umana poate fi efectuata fie prin efortul unei singure persoane, fie prin eforturile conjugate ale mai multor persoane; în acest din urma caz exista o pluralitate de faptuitori.

Aceeasi alternativa este posibila si în sfera activitatilor infractionale, adica în cazul savârsirii de fapte care, potrivit legii penale, constituie infractiuni, pluralitatea de faptuitori devenind, în acest caz, o pluralitate de infractori.

Notiunea de pluralitate în expresie tehnica implica întotdeauna o corelatie între anumite entitati multiple si o anumita entitate singulara, aceasta din urma constituind elementul de jonctiune, de asociere a entitatilor multiple si deci factorul comun al pluralitatii respective. În cazul pluralitatii de faptuitori entitatea singura consta în fapta savârsita, adica mai multi faptuitori au savârsit laolalta o singura fapta. Nu exista pluralitate de faptuitori, în sens tehnic, atunci când mai multe persoane au savârsit fiecare în parte o alta fapta, chiar daca între acele fapte ar exista o oarecare conexitate .

Aceste precizari generale sunt deopotriva valabile si în cazul special al pluralitatii de infractori, pluralitate care exista ori de câte ori la savârsirea unei infractiuni si-au adus contributia mai multi infractori. Dimpotriva, nu avem o pluralitate de infractori, ci un simplu lot de infractori atunci când mai multe persoane au savârsit, fiecare în parte, infractiuni distincte.

Ceea ce leaga organic diferitele contributii la savârsirea faptei unice de catre persoanele care alcatuiesc o pluralitate de faptuitori si deci si contributiile celor care alcatuiesc o pluralitate de infractori este vointa acestor persoane de a realiza împreuna o anumita fapta, o anumita infractiune. Vointa este comuna chiar daca exista deosebiri din punctul de vedere al modului în care s-a produs psihic determinarea vointei fiecaruia (previziuni, scop, mobil etc.).

Nu trebuie sa se faca confuzie între pluralitatea de infractori (o singura infractiune savârsita de mai multi infractori) si pluralitatea de infractiuni (un singur infractor si mai multe infractiuni savârsite de acesta) si nici între cooperarea infractionala (conlucrarea în cadrul aceleiasi activitati infractionale) si conexitatea infractionala (legaturi mai mult sau mai putin strânse între activitati infractionale diferite).

1.1.2. Formele pluralitatii de faptuitori

Studiul pluralitatii de subiecti activi ai infractiunii a evidentiat ca aceasta se prezinta sub mai multe forme în ceea ce priveste aspectul modului de constituire, al rolului faptuitorilor în cadrul acestora si al raspunderii penale a faptuitorilor pentru infractiunea savârsita. În doctrina si în legislatia penala este general admis ca pluralitatea de infractori prezinta trei forme principale si anume: pluralitatea naturala, pluralitatea constituita si pluralitatea ocazionala .

a) Pluralitatea naturala (necesara)

Exista atunci când fapta savârsita prin natura sa si datorita continutului ei legal, nu poate fi realizata decât prin cooperarea a doua sau mai multe persoane si în care fiecare are calitate de subiect activ, autor .

Aceasta forma a pluralitatii de faptuitori, fiind indispensabila pentru ca infractiunea sa ia fiinta, mai este numita si pluralitate necesara .

Cazul cel mai frecvent este acela al faptelor prevazute de legea penala a caror savârsire implica neaparat cooperarea a doua persoane (exemplu: adulterul (art. 304 C. pen.), bigamia (art. 303 C. pen.), incestul (art. 203 C. pen.) si care sunt denumite, tocmai din aceasta cauza, infractiuni bilaterale.

Nu se cere însa ca toate persoanele ce alcatuiesc pluralitatea de faptuitori sa coopereze cu vinovatie la savârsirea ei (de exemplu: în caz de adulter partenerul nu cunoaste ca are de-a face cu o persoana casatorita).