Participatia Penala in Dreptul Penal Roman

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Participatia Penala in Dreptul Penal Roman.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 4 fisiere doc de 98 de pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Simona Somaceascu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 9 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAPITOLUL I
CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA INSTITUŢIEI PARTICIPAŢIEI ÎN DREPTUL PENAL
1.1. Noţiune şi caractere
1.2. Natura juridică a participaţiei
1.3. Cadrul reglementărilor privind participaţia penală
1.4. Comparaţie între sistemul de reglementare a participaţiei în noul cod penal (1968) şi sistemul corespunzător din Codul penal anterior (1936)
CAPITOLUL II
PARTICULARITĂŢILE INSTITUŢIEI PARTICIPAŢIEI PENALE ÎN CONCEPŢIA LEGIUITORULUI ROMÂN DE LA 1968
2.1. Concepţia legiuitorului român de la 1968
2.2. Formele participaţiei penale
2.3. Condiţiile generale ale participaţiei penale
2.4. Genurile şi felurile participaţiei penale
CAPITOLUL III
FORMELE PARTICIPAŢIEI PENALE ÎN DREPTUL PENAL ROMÂN
3.1. Autoratul
3.2. Coautoratul
3.2.1. Noţiune
3.2.2. Condiţiile coautoratului
3.3.3. Particularităţile coautoratului
3.3. Instigarea
3.3.1. Noţiune
3.3.2. Condiţiile instigării
3.3.3. Formele instigării
3.4. Complicitatea
3.4.1. Noţiune
3.4.2. Condiţiile complicităţii
3.4.3. Formele complicităţii
CAPITOLUL IV
PARTICIPAŢIA IMPROPRIE
4.1. Noţiune şi caracterizare
4.2. Participaţia improprie în doctrina dreptului penal
4.3. Necesitatea reglementării participaţiei improprii
4.4. Modalităţile participaţiei improprii
4.4.1. Participaţia improprie în modalitatea intenţie şi culpă cu neprevedere
4.4.2. Participaţia improprie în modalitatea intenţie şi lipsă de vinovăţie
CAPITOLUL V
PEDEAPSA ÎN CAZ DE PARTICIPAŢIE
5.1.Concepţii cu privire la temeiul răspunderii penale în caz de participaţie
5.2. Sisteme de pedepsire a participanţilor la infracţiune
5.3. Sancţionarea participanţilor în sistemul codului penal de la 1968
5.4. Pedeapsa în cazul participaţiei proprii
5.4.1. Pedeapsa autorului şi a coautorilor
5.4.2. Pedeapsa instigatorului
5.4.3. Pedeapsa complicelui
5.5. Circumstanţele personale şi reale
5.5.1. Circumstanţele personale
5.5.2. Circumstanţele reale
5.6. Pedeapsa pentru instigarea neurmată de executare
5.7. Împiedicarea de către participant a săvârşirii faptei
5.7.1 Noţiune
5.7.2. Condiţiile împiedicării eficiente
5.7.3. Efecte.
5.8. Pedeapsa în cazul participaţiei improprii
5.8.1. Pedeapsa în cazul determinării, înlesnirii sau ajutării cu intenţie la o faptă săvârşită de autor din culpă
5.8.2. Pedeapsa în cazul determinării, înlesnirii sau ajutării cu intenţie la săvârşirea unei fapte fără vinovăţie
ABREVIERI
BIBLIOGRAFIE

Extras din document

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE ASUPRA INSTITUŢIEI PARTICIPAŢIEI

ÎN DREPTUL PENAL

1.1. Noţiune şi caractere

Denumirea de participaţie penală este dată pluralităţii ocazionale de infractori, pluralitate ce se realizează atunci când o infracţiune, care poate fi săvârşită de o singură persoană sau de un număr determinat de persoane, este săvârşită în mod ocazional, de un alt număr de persoane decât acela ce era necesar potrivit naturii faptei . Spre deosebire de celelalte forme de pluralităţi de infractori, pluralitatea ocazională sau participaţia nu este determinată de natura faptei sau de condiţiile în care aceasta ar putea fi realizată, ci are caracter întâmplător, ocazional, fiind determinată de anumite condiţii concrete , în care realizarea prin cooperare a unei infracţiuni apare ca mai avantajoasă sub raportul săvârşirii sau al ascunderii urmelor ei. Aşa se explică de ce participaţia se poate adăuga unei pluralităţi naturale sau a unei pluralităţi constituite de infractori.

Participaţia penală se deosebeşte însă de celelalte forme ale pluralităţii de infractori nu numai prin caracterul său ocazional, neobligatoriu, pentru

realizarea faptei, dar şi prin poziţia juridică a făptuitorilor. Astfel, dacă în cazul pluralităţii naturale sau al pluralităţii constituite fiecare din făptuitori în parte este considerat că a săvârşit infracţiunea şi răspunde pentru săvârşirea acesteia, iar nu pentru contribuţia dată, în cazul participaţiei fiecare făptuitor este considerat că a participat la săvârşirea infracţiunii, că a adus o parte din contribuţie la săvârşirea infracţiunii, de unde şi denumirea de “participaţie” dată acestei forme a pluralităţii de infractori. De aceea fiecare făptuitor răspunde pentru participarea lui la infracţiune şi în măsura acestei participări. Pornindu-se de la această însuşire a participaţiei penale, se face distincţie între diferite forme ale acesteia, cum sunt autoratul (executarea), instigarea şi complicitatea.

1.2. Natura juridică a participaţiei

În literatura juridică de specialitate s-au exprimat două puncte de vedere cu privire la natura juridică a participaţiei: acela al complicităţii ca delict distinct şi acela al unităţii de infracţiune.

Potrivit primului punct de vedere, complicitatea ca delict distinct, în caz de participaţie, se comit atâtea infracţiuni câţi participanţi există .

Al doilea punct de vedere, unitatea de infracţiune, care este susţinut de majoritatea autorilor şi adoptat de aproape toate codurile penale, consideră că toţi participanţii răspund pentru aceeaşi infracţiune, deoarece participaţia nu este o infracţiune, ci un mod de săvârşire al acesteia. Există o singură infracţiune cu mai mulţi făptuitori şi nu există atâtea infracţiuni câţi participanţi. Acest punct de vedere este consacrat în Codul penal art. 23, care prevede că “participanţii sunt persoanele care contribuie la săvârşirea unor fapte prevăzute de legea penală”.

Fisiere in arhiva (4):

  • Abrevieri.DOC
  • Bibliografie.DOC
  • Cuprins.DOC
  • Participatia Penala in Dreptul Penal Roman.DOC