Particularități ale Dreptului Comunitar al Afacerilor

CAPITOLUL I: CONSIDERATII GENERALE.

SECTIUNEA I: SCURTA INTRIDUCERE.

Intreaga istorie a constructiei europene poate fi sintetizata pornind de la confruntarea a doua forte: vointa de integrare si interesul pastrarii suveranitatii nationale. Tratatul de la Maastricht

asupra Uniunii Europene consacra o viziune globala a Europei viitoare si aduce un raspuns original problemei echivalente dintre

elementele de integrare si cele de cooperare. Dar Tratatul de la Maastricht nu este nici o creatie ex nihilo, nici un punct final, ci o noua etapa în procesul istoric de uniformizare europeana lansat în anii ’50. Pe linia continuitatii istorice nu se poate totusi uita ca si constructia comunitatii este ea însasi model original, caracterizat prin suprapunarea aspectelor de integrare cu aspecte interguvernamentale, tensiunea dintre acesti doi factori fiind una dintre datele permanente ale dinamicii jocului comunitar si cu acest titlu se regaseste si în negocierile care au condus la Maastricht. Din perspectiva istorica, se poate spune ca permanentele obiective ale constructiei europene explica si existenta dreptului european.

1. IDEEA UNITATII EUROPENE

Constructia europeana la care asistam, privita în perspectiva istorica, a fost pregatita de generatii de scriitori, filosofi, istorici, poeti, juristi, politologi. Cu mai mult sau mai putin egal succes, toate acestea, purtând nostalgia unitatii antice pierdute, au încercat sa contribuie la renasterea sperantei de a o restabili între partile disociate ale Europei. Doctrinele europene au îndeplinit astfel rolul de a mentine de-a lungul secolelor ideea unitatii europene si de a pregati Europa unita pe care epoca noastra se straduieste sa o construiasca. Se poate spune ca primele doctrine ale unitatii europene s-au nascut la sfârsitul Evului Mediu. Ele au devenit cu atât mai clare cu cât împrejurarile politice conduceau la o divizare mai profunda a Europei. Este de mentionat în acest sens ca, înca din secolul XV, în 1464, regele Boemiei, Georges de Podiebrad, propune regelui Frantei, Louis XI, sa construiasca o confederatie europeana care, limitând suveranitatea statelor, sa fie dotate cu institutii comune (ex: o adunare în cadrul careia sa se voteze cu majoritate simpla si o curte de justitie, un buget federal si o forta armata comuna).

În secolul urmator, Jean Jaque Rousseau, I.Kant în secolul XVIII, Saint-Simon, V. Hugo în secolul XIX si-au exprimat convingerile lor. Desi netraduse în viata, aceste manifestari erau o dovada a vechimii si a permanentei sperantei în unitatea Europei.

Daca din punct de vedere al aprofundarii teoretice secolul XIX a prefigurat unitatea Europei si a cunoscut chiar nasterea ideii de „Statele Unite ale Europei”, totusi nu a putut sa împiedice doua razboaie mondiale în prima jumatate a secolului XX – care au început prin a fi adevarate razboaie civile europene – razboaie declarate pe fondul renasterii nationalismului si apoi al totalitarismului. Dupa primul razboi mondial, ideea unei federatii europene a fost reluata în 1922 de Coudenhove-Kalegi, în special în lucrarea Pan-Europein care prevedea mai ales constituirea unei federatii europene, fondate pe limitari de suveranitate, consimtite de statele europene.