Pedeapsa capitală

INTRODUCERE

Viata este bunul cel mai de pret al omului, insusi omul.

Pe oricare treapta a dezvoltarii sale, omul si-a aparat viata,individual sau in colectiv, prin toate mijloacele de care a dispus in acest scop.Cand oamenii si-au dat seama ca existentele lor individuale se conditioneaza reciproc, viata umana a devenit o valoare sociala si s-a impus ocrotirea ei ca atare

Pedeapsa cu moartea(cunoscuta şi sub numele de “pedeapsa capitală”) este intâlnită încă din cele mai vechi timpuri. Putem spune că ea a aparut chiar înaintea pedepsei care a devenit acum comună, pedeapsa cu inchisoarea. Pedeapsa presupune ca, pentru anumite fapte considerate deosebit de grave, statul are dreptul să ia viaţa persoanei vinovate.

Notiunea de viata nu poate exista izolata de notiunea de moarte.Viata si moartea sunt doua manifestari materialist-dialectice, expresii ale unitatii contrariilor.”Filosofia¬¬ – scria Engels – care nu considera moartea ca un moment esential al vietii, care nu admite ca negarea vietii este cuprinsa in esenta in insasi viata si nu considera viata intotdeauna in raport cu rezultatul sau necesar, pe care il contine in germene – cu moartea, o astfel de filosofie nu mai este considerate drept stiintifica A trai inseamna a muri.”

De la inceputul existentei sale omul a fost o fiinta sociala, astfel trebuind sa-si creeze maniere potrivite pentru a fi primit in societate.Ori de cate ori o actiune a individului a fost neconvenabila grupului social, s-a impus cu necessitate interventia unei reactii prin care ordinea sa fie restabilita. In acest mod s-a ajuns la reguli de conduita care sa indice fiecaruia ce-i este ingradit si ce nu-i este ingradit si prin care sa se asigure succesul luptei impotriva elementelor distructive “In societatea fara clase, aceasta lupta o duce fiecare membru al colectivitatii si astfel se formeaza cutuma favorabila coeziunii”

Cele mai eficace reguli de conduita au fost impuse insa prin mijlocirea dreptului.Dreptul apare odata cu clasele sociale si cu statul,avand rolul uni instrument de opresiune in mana clasei dominante dintr-o oranduire sociala data, clasa care a facut din drept “ forma cea mai expresiva, mai precisa si mai sigira de disciplinare a ordinii sociale”

Istoria dreptului a cunoscut pedepse de naturi si intensitati diferite ,pedepsa mortii civile, de exemplu, a carei origine trebuie cautata in capitis deminutio maxima din dreptul roman, era prevazuta mai ales in legiuirile medievale, dar ea a existat in unele tari pana in secolul al XIX-lea si, izolat, chiar pana in zilele noastre.Ne vom ocupa de moartea in sens fizic survenita ca urmare a unei pedepse de natura penala, cand – desi ramane un fenomen biologic si ireversibil – isi pierde caracterul de fenomen natural, nefiind continuta in insusi germenele vietii.Mai exact, studiul de fata se refera la pedeapsa cu moartea, la suprimarea vietii ca un rau aplicat in mod deliberat de catre societate unuia din membrii sai, pedeapsa care a existat in trecut inca in toate sistemele de drept contemporan, denumita si pedeapa capitala, desi poena capitalis insemna in dreptul roman nu numai pedeapsa cu moartea, ci si aqua et igni interdictio

ISTORIC

Orice incercare de a gasi originile pedepsei capitale in istorie nu poate fi descrisa decat ca o misiune imposibila. Practic, pedepsele de acest gen apar mentionate inca de acum 6000 de ani, odata cu inventarea limbajului scris in Sumer. Mai mult, dovezile arheologice imping practica uciderii rituale sau ca masura punitivo-coercitiva chiar la inceputurile umanitatii.

Vom opta aici pentru catalogarea propusa de profesorul doctor Paul Stefanescu, cel care defineste trei mari etape istorice ale pedepsei cu moartea: prima, cea a executiilor desfasurate dupa un anumit ritual, ca un spectacol dedicat multimii, cu scopul de a impresiona pe potentialii faptuitori ai unor acte interzise; cea de a doua, caracterizata prin inlaturarea actelor de cruzime si cu accentul pus pe actul executiei in sine; si cea de a treia, cea a tentativelor de interzicere a pedepsei capitale si aplicarea acesteia doar in cazuri exceptionale. Din pacate, chiar daca definesc perioade istorice distincte, cele trei etape nu si-au gasit o finalitate si se regasesc simultan in culturile si civilizatiile din zilele noastre.

Pedeapsa cu moartea o intâlnim încă din cele mai vechi timpuri, când oamenii primitivi se luptau pentru o bucată de pământ, învinsii fiind eliminati fizic. Chiar daca in astfel de cazuri se poate invoca faptul ca era vorba totusi de o perioada de razboi, apelarea la pedeapsa cu moartea nu este 100% justificata.

In ochii unui legiuitor, pedeapsa capitala poate fi privita ca o masura de protectie a societatii in fata criminalilor care atenteaza la viata, securitatea, bunurile materiale sau spirituale ale membrilor ei. In fapt, aceasta a fost si prima reactie a societatii umane in fata actelor deviante ale anumitor indivizi. Asa cum am mentionat si mai devreme, dovezile arheologice arata faptul ca executia era intalnita ca practica inca din timpul societatilor tribale. Cu toate acestea, cazurile in care se impunea o asemenea masura erau extrem de rare, cu atat mai mult cu cat in sanul unor grupuri restranse crimele si actele antisociale sunt rar intalnite. O atare stare a lucrurilor s-a intalnit pana in urma cu circa patru milenii si jumatate.

Astfel, in timpurile biblice, uciderea unui membru al societatii putea fi pedepsita cu aceeasi moneda de catre rudele victimei, in spiritul legii talionului. Cutumele si legile pamantului s-au dovedit, insa, nu odata, mult mai complexe decat par la prima vedere. In aceeasi ordine de idei, cei lezati puteau solicita despagubiri materiale pe masura pierderii lor de la autorul crimei, aceasta constituind o practica des intalnita pe parcursul istoriei trecute.