Personalul administrației publice - statutul funcționarului public

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 23 în total
Cuvinte : 4922
Mărime: 22.60KB (arhivat)
Publicat de: Vladimir Stoian
Puncte necesare: 6
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Bogdan Petrisor
Administraţia publică poate fi văzută şi ca un ansamblu de funcţii publice, organizate prin lege şi încredinţate funcţionarilor publici - persoane fizice care acţionează în temeiul competenţei şi nu al drepturilor şi obligaţiilor civile

Extras din proiect

Statutul functionarului public

Caracterul legal al administraţiei publice impune ca, atât organizarea, cât şi activitatea acesteia să fíe reglementată de lege, în scopul asigurării intereselor publice generale şi a satisfacerii cerinţelor celor administraţi.

Exercitarea puterii publice in domeniul administraţiei presupune îndeplinirea unor sarcini, atribuţii, competente stabilite de lege, care permit entităţilor publice din acest domeniu al vieţii sociale să acţioneze pentru satisfacerea intereselor generale.

In sens general, prin administraţia publică se poate înţelege şi activitatea de asigurare a funcţionării serviciilor publice administrative, prin efectuarea de acte juridice, operaţiunii administrative şi fapte materiale, de către funcţionarii publici.

In sensul funcţionării administraţiei publice, prin conceptul de funcţie publică se înţelege activitatea pe care o prestează funcţionarii publici.

Administraţia publică poate fi văzută şi ca un ansamblu de funcţii publice, or¬ganizate prin lege şi încredinţate funcţionarilor publici - persoane fizice care ac¬ţionează în temeiul competenţei şi nu al drepturilor şi obligaţiilor civile.

Funcţionarii publici reprezintă resursele umane ale administraţiei publice, ca¬re, alături de cele materiale şi băneşti, asigură condiţiile de funcţionare a acesteia.

Functionarul public este persoana care, în conformitate cu prevederile legale, este numită de către autoritatea competentă sau aleasă potrivit legii şi învestită în mod legal cu atribuţiile unei funcţii publice, prestând în mod permanent o activi¬tate cu scopul de asigura funcţionarea continuă a unui serviciu public.

Pentru respectarea principiului legalităţii administraţiei publice nu este sufi¬cient ca atribuţiile care formează diferitele funcţii publice în cadrul structurilor administraţiei să aibă caracter legal, ci este necesar să fíe deţinute m mod legal de către cei care le exercită, deci aceştia să fie abilitaţi, investiţi legal.

Cu excepţia funcţiilor alese, funcţionarii publici sunt învestiţi în funcţie printr-un act administrativ de numire, unilateral.

Funcţionarul public este învestit cu atribuţiile care îi alcătuiesc competenţa, nu de către cei care l-au ales sau numit, ci de lege, care organizează funcţiunea m vederea satisfacerii unui interes general. Legea organizează funcţia cu atribuţiile stabilite pentru aceasta şi oricare persoană, care întruneşte condiţiile legii, poate aspira la exercitarea funcţiei respective.

Funcţia publică este exercitată de către persoane fizice care îşi fac din aceasta o carieră.

Prin numirea în funcţia publică, funcţionarul este învestit cu un statut legal în care sunt prevăzute drepturile şi obligaţiile acestuia. Situaţia juridică a funcţiona¬rului public este statutară, el aflându-se într-un raport juridic de serviciu şi nu de muncă.

Fiecare funcţionar public are un drept personal la avansare în funcţie, la ina¬movibilitate sau stabilitate, la salariu etc.

Prin individualizarea efectuată la învestirea în funcţia publică, dreptul devine subiectiv, având un titular, astfel încât funcţionarul poate să îl apere în conformi¬tate cu dispoziţiile legale. Astfel de drepturi sunt publice, iar funcţionarul le deţi¬ne temporar, pe durata exercitării funcţiei, fiind conferite în interes general, cu scopul de a acorda titularului funcţiei garanţii în îndeplinirea atribuţiilor sale. Func¬ţionarul public poate să-şi apere drepturile conferite de lege în condiţiile conten¬ciosului administrativ.

Fiind atribuite în interes general, aceste drepturi pot fi amplificate, dimensionate sau suprimate prin lege, în scopul creşterii eficacităţii serviciului public.

Drepturile şi obligaţiile generale ale funcţionarilor publici fac obiectul Statutului funcţionarilor publici adoptat prin Legea nr. 188/1999, republicată, lege organică potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţia României, republicată.

Drepturile functionarilor publici

Drepturile functionarilor publici sunt:

Art. 25. - (1) Dreptul la opinie al functionarilor publici este garantat.

(2) Este interzisa orice discriminare între functionarii publici pe criterii politice, de apartenenta sindicala,

Preview document

Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 1
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 2
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 3
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 4
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 5
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 6
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 7
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 8
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 9
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 10
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 11
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 12
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 13
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 14
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 15
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 16
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 17
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 18
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 19
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 20
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 21
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 22
Personalul administrației publice - statutul funcționarului public - Pagina 23

Conținut arhivă zip

  • Personalul Administratiei Publice - Statutul Functionarului Public.doc

Te-ar putea interesa și

Considerații Privind Funcția Publică din Perspectiva Statutului Cadrelor Militare

Analiza functiei publice reprezinta o tema care este interesanta dintr-o dubla perspectiva: a) Istorica, dat fiind faptul ca functia publica si...

Rolul Dreptului Penal în Funcționarea Sistemului Penitenciar

Introducere Dispoziţiile, din Codul penal privitoare la reglementările de bază ale regimului de executare a pedepsei închisorii, fac parte din...

Studiu Privind Regimul Juridic al Funcției și Funcționarului Public

CAPITOLUL 1. FUNCŢIA PUBLICĂ 1.1.1. Noţiune şi evoluţii normative Viaţa socială a determinat întotdeauna multiple probleme ale membrilor...

Deontologia funcționarului public în sistemul penitenciar

1. Noţiuni introductive 1.1. Noţiunea de “deontologie” Termenul „deontologie" provine din cuvintele greceşti „deon, deontos” care înseamnă ceea...

Motivarea Funcționarilor Publici și Corupția

Introducere Deşi comportamentul uman este în cele mai multe situaţii raţional şi intenţionat în cea mai mare măsură, nu sunt rare situaţiile în...

Metodologia reformei administrației publice centrale

1. Reformarea administrației publice central Transformările din administrația publică inițiate încă în anul 1990, având ca premise modificările...

Personalul administrației publice. statutul funcționarului public - drepturile și îndatoririle funcționarilor publici și răspunderea funcționarilor publici

I.FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ 1.Noţiunea de funcţie publică: concept, ideologie, trăsături În sens...

Proiect practică - Instituția Prefectului Județului Iași

CAPITOLUL 1 ORGANIZAREA ŞI FUNCŢIONAREA INSTITUŢIEI PREFECTULUI JUDEŢULUI IAŞI 1.1 Repere generale Scurtă prezentare a judeţului Iaşi Judetul...

Ai nevoie de altceva?