Personalul administrației publice. statutul funcționarului public - drepturile și îndatoririle funcționarilor publici și răspunderea funcționarilor publici

I.FUNCŢIA PUBLICĂ ŞI FUNCŢIONARUL PUBLIC ÎN ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ

1.Noţiunea de funcţie publică: concept, ideologie, trăsături

În sens tradiţional, larg, expresia “funcţie publică” este folosită pentru a desemna atât funcţionarul public, cât şi ansamblul regimurilor juridice aplicabile personalului administraţiei de stat.

Într-o accepţiune mai restânsă, prin funcţia public se înţelege situaţia juridică a unei persoane fizice învestită legal cu anumite atribuţii pentru realizarea competenţelor ce revin prin lege unei autorităţi publice.Aceasta constă în “ansamblul drepturilor şi obligaţiilor care formează conţinutul juridic complex al raporturilor dintre persoana fizică respectivă şi organul care le-a investit” .

Titularul unei funcţii publice,într-o formulare generic, poartă denumirea de funcţionar public, care îndeplineşte atribuţiile funcţiei prestând anumite servicii (publice). Dincolo de expresiile specific altor limbi (ex. Function publique în franceză, civil service în engleză, offtenlich dienst în germană, împiegato civile în italiană etc.), în limba română s-au folosit expresii ca: agent public, funcţionar de stat, servitorul comercial, servitorul coroanei, manager public (al cetăţii).

Deontologia funcţiei publice este definită ca reprezentând un ansamblu de reguli de conduită a funcţionarilor publici pentru a funcţiona în administraţia public, în cadrul unui post al activităţii specifice, folosindu-şi cu responsabilitate, pregătirea, calităţile şi aptitudinile individuale, pentru aplicarea legilor în mod corect, în interesul cetăţeanului şi al progresului ţării.

Funcţiile publice se definesc prin mai multe trăsături :

- drepturile şi obligaţiile specifice funcţiilor publice se stabilesc pe cale unilaterală, prin norme juridice, de către organele de stat; aceste drepturi şi obligaţii sunt create şi organizate în vederea realizării puterii publice;

- funcţia publică are caracter continuu, iar drepturile şi obligaţiile aferente se menţin atât timp cât există competenţa pe care funcţia o realizează;

- persoanele, cărora le este încredinţată realizarea anumitor funcţii, intră într-un complex de raporturi juridice cu organelle care le-au învestit.Titularii funcţiei se găseşte, fie într-un raport de subordonare faţă de instituţia public, fie într-un raport, supraordonat, de autoritata faţă de terţi;

- funcţiile publice pot fi îndeplinite şi de persoane fizice care nu sunt încadrate în muncă într-un organ de stat, în general, sau al administraţiei publice, în particular;

Funcţia publică este exercitată de către persoane fizice care îşi fac din aceasta o carieră. Cariera în funcţia publică cuprinde “ansamblul situaţiilor juridice şi efectele produse, care intervin de la data naşterii raportului de serviciu până în momentul încetării acestui raport, în condiţiile legii”.La baza organizării şi dezvoltării carierei în funcţia publică se află următoarele principii:

a. Competenţa, potrivit persoanelor care doresc să promoveze într-o funcţie publică trebuie să deţină şi să confirme cunoştinţele şi aptitudinile necesare exercitării funcţiei publice respective;

b. Competiţia, confirmarea cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare exercitării unei funcţii publice se face prin concurs sau examen;

c. Egalitatea de şanse, prin recunoaşterea vocaţiei la carieră în funcţia publică a oricărei persoane care îndeplineşte condiţiile stabilite potrivit legii;

d. Profesionalismul, potrivit exercitării funcţiei publice se face cu respectarea principiilor prevăzute de lege;

e. Motivarea, principiu, în vederea dezvoltării carierei, autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să identifice şi să aplice, în condiţiile legii, instrumente de motivare morală şi materială a funcţionarilor publici, precum şi să sprijine iniţiativele privind dezvoltarea profesională individuală a acestora.