Planul de acțiune pentru protecția mediului

Introducere

Capitolul 1. Planificarea strategică de mediu

1.1 Cadrul legislativ în domeniul protecţiei mediului

1.2 Starea mediului în România

Capitolul 2. Obiective strategice ale protecţiei mediului

2.1 Măsuri prioritare ale politicii privind protecţia mediului

2.2 Obiective generale pe domenii de mediu

Introducere

Mediul înconjurător, un element esenţial al existenţei umane, reprezintă rezultatul interferenţei unor elemente naturale - sol, aer, apa, clima, biosferă - cu elemente create prin activitatea umana. Toate acestea interacţionează şi influenţează condiţiile existenţiale şi posibilităţile de dezvoltare viitoare ale societăţii. Până nu demult, resursele naturale regenerabile ale Terrei erau suficiente pentru nevoile omenirii. În prezent, ca urmare a exploziei demografice şi a dezvoltării fără precedent a tuturor ramurilor de activitate, necesarul de materie prima şi energie pentru producţia de bunuri a crescut mult, iar exploatarea intensa a resurselor Pământului releva, tot mai evident, un dezechilibru ecologic.

Printre cele mai importante obiective ale dimensiunii de mediu văzute prin prisma dezvoltării durabile se afla conservarea ecosferei, utilizarea durabilă a resurselor naturale regenerabile şi minimizarea utilizării resurselor neregenerabile. Din punct de vedere ecologic, problema esenţiala o reprezintă nu raritatea resurselor, ci impactul extracţiei şi utilizării resurselor naturale asupra mediului.

În întreaga activitate de protecţie a mediului înconjurător se urmăreşte nu numai folosirea raţională a resurselor naturale, regenerabile şi neregenerabile, ci şi corelarea activităţii de sistematizare a teritoriului şi localităţilor cu măsurile de protejare a factorilor naturali, adoptarea de tehnologii de producţie cât mai puţin poluante şi echiparea instalaţiilor tehnologice şi a mijloacelor de transport generatoare de poluanţi cu dispozitive şi instalaţii care să prevină efectele dăunătoare asupra mediului înconjurător, recuperarea şi valorificarea optimă a substanţelor reziduale utilizabile.

Pe plan internaţional, Conferinţa de la Stockholm (1972) reprezintă prima manifestare de atitudine a Comunităţii Mondiale în ansamblul său, prin care s-a luat act, după numeroase şi vehemente semnale ştiinţifice, social-politice şi ale mass-media, de faptul că mediul înconjurător este grav afectat ca urmare a numeroase şi intense agresiuni, având la origine poluarea şi diminuarea severa a materiilor prime, îndeosebi a celor neregenerabile. Declaraţia de la Stockholm adoptată în cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite pentru Mediu a proclamat datoria fiecărui om de a proteja şi ameliora mediul înconjurător pentru generaţiile prezente şi viitoare:

“Resursele naturale ale globului, inclusiv aerul, apa, pamântul, flora şi fauna şi, în mod deosebit eşantioanele reprezentative ale ecosistemelor naturale trebuie protejate în interesul generaţiilor prezente şi viitoare printr-o planificare sau o gestionare atentă, după nevoi”.

La nivel global, evenimentul care a consacrat asumarea politică de către state a rolului fundamental al politicilor de mediu, în cadrul politicilor generale de dezvoltare socio-economică, a fost Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Mediu şi Dezvoltare (Rio de Janeiro, 1992). Pentru atingerea obiectivelor stabilite la Conferinta de la Rio este necesară o reconsiderare şi restructurare a proceselor actuale, a procedurilor şi aranjamentelor instituţionale după propriile nevoi, priorităţi şi resurse. Important în acest sens este acordul asupra principiilor de baza ale unei planificări strategice, precum şi utilizarea unui set comun de mecanisme în măsură să asigure implementarea obiectivelor stabilite.

Capitolul 1. Planificarea strategică de mediu

Planificarea strategică de mediu stabileşte direcţia şi obiectivele necesare corelării dezvoltării economice cu aspectele de protecţie a mediului, ceea ce defineşte de fapt noţiunea de dezvoltare durabilă.

1.1 Cadrul legislativ în domeniul protecţiei mediului

Pentru România, transpunerea obiectivelor dezvoltării durabile a implicat un proces complex de evaluare prealabilă a legislaţiei adoptate până în prezent şi de stabilire a unui calendar legislativ, luând în considerare atât obligativitatea adoptării acquis-ului comunitar, respectarea convenţiilor şi acordurilor privind protecţia mediului, posibilităţile financiare ale României, cât şi necesitatea restabilirii unor coordonate între perspectivele creşterii economice şi calitatea vieţii.

Cadrul legislativ în domeniul protecţiei mediului a fost asigurat prin transpunerea directivelor Uniunii Europene într-o serie de acte normative (legi, hotărâri de guvern, ordine ale diverselor ministere etc.). În acest sens, s-au avut în vedere angajamentele asumate prin Documentul de poziţie pentru aderarea la Uniunea Europeana - Capitolul 22 - Protecţia mediului înconjurător, prin care România a acceptat acquis-ul comunitar.