Planul Marshall

I. SITUAŢIA EUROPEI POSTBELICE

Cel de-al Doilea Război Modial a lăsat în urma sa o Europă sărăcita aproape complet, distrusă din punct de vedere economic şi într-o criză politică. Primele guverne postbelice au trecut la măsuri ce aveau ca scop instaurarea unui control mai accentuat al statului asupra principalelor ramuri economice şi asupra pieţei. Însă criza nu a dispărut şi a atins punctul culminant în cursul anilor 1946 – 1947.

Anul 1947 reprezintă poate cel mai important an din perioada postbelică. În acest an, problemele cu care se confruntau statele europene au atins cote maxime. În primul rând, există problema proviziilor alimentare. Fiecare stat se confruntă cu foametea, aportul caloric în zona britanică a Germaniei scăzând de la 1.500 calorii/zi/adult la jumătatea anului 1946 la 1.050 la începutul anului 1947 . Grânarele din estul Europei nu mai reprezentau nici ele o sursă de hrană deoarece erau aproape epuizate datorită secetei din ultimii ani şi a reformelor agrare aplicate. Pe timp de iarnă situaţia s-a agravat din ce în ce mai mult: străzile au devenit impracticabile, canalele au îngheţat, reţele feroviere au fost şi ele afectate, iar lipsa cărbunelui a condus la scăderea producţiei industriale.

Cele două mari probleme le reprezentau dispartia Germaniei de pe planul economic al Europei şi criza dolarului. Odată cu lipsa Germaniei de pe piaţa europeană, s-a produs un dezechilibru în comerţ, iar producţia industrială a fost împotmolită datorită lipsei resurselor de cărbuni din bazinul Ruhr. În aceste condiţii, Europa s-a orientat spre Statele Unite ale Americii, având loc o creştere a cererii de produse americane, crescând astfel şi datoriile faţă de federaţie.

Cea mai importantă monedă europeană, lira sterlină, s-a devalorizat, iar în Germania nu mai circulă nici o monedă: a înflorit piaţa neagră şi ţigările au devenit monedă de schimb acceptată.

Comunismul avea un real success în acea perioadă în toate statele, fie vestice, fie din est sau centrale, însă era încă promovată o formă democratică. Numărul membrilor partidelor comuniste, care erau in coaliţii de guvernare, a crescut şi în Italia, Franţa şi Belgia.

În iulie 1947, Hamilton Fish, redactor la Foreign Affairs, a subliniat foarte bine situaţia Europei într-un articol de-al său: “Totule e neîndestulător: prea puţine trenuri, tramvaie, autobuze şi automobile care să transporte oamenii la lucru în timp util(…); prea puţină faină pentru pâine fără aditivi, ca şi aşa nu-i de ajuns pentru cei care muncesc din greu; prea puţină hârtie pentru ziare, care nu raportează decât o părticică din ce se întâmplă în lume; prea puţine seminţe pentru culturi şi prea puţine îngrăşăminte; prea puţine case cu prea puţine geamuri de pus în ferestre; prea puţină piele pentru încălţări, lană pentru haine, gaz pentru gătit, bumbac pentru scutece, zahăr pentru dulceaţă, untură pentru prăjit, lapte pentru prunci, săpun pentru rufe.”

II. CONTEXTUL APARIŢIEI PLANULUI MARSHALL

În anul 1947, în urma unei întâlniri a miniştrilor aliaţi de Externe, secretarul de stat american George C. Marshall, după ce a luat la cunoştinţă situaţia Europei, a fost convins că era nevoie de o resuscitare a sa, iar iniţiativa trebuia să vină de la Washington .

Acesta a elaborat un Program de Reconstrucţie Europeană (ERP – European Recovery Program), în colaborare cu consilierii săi, program prezentat în cadrul unui discurs la Universitatea Harvard, pe data de 5 iuni 1947.

Înainte de apariţia acestui plan, Statele Unite furnizaseră deja sume importante de bani în Europa, dar erau strict pentru aprovizionare, reparaţii şi servicii de bază.