Plenara judecătorilor

I. INTRODUCERE În întreaga istorie a continentului european se regăsesc multiple încercări de unificare a statelor, cu scopul de a coopera atât din punct de vedere economic, cât şi politic. Uniunea Europeană reprezintă rezultatul unui proces de cooperare şi integrare început în anul 1951, în prezent organizaţia însumand un număr de 28 de state membre, creându-se astfel o piaţă unică şi liberă în ceea ce priveşte circulaţia persoanelor, a bunurilor, a serviciilor şi a capitalurilor. Formarea acestei organizaţii la nivel european, a determinat ca statele membre să încredinţeze o parte din suveranitatea lor unor organisme suprastatale care au dreptul de a interveni în acele domenii în cadrul cărora acţiunea comună este mult mai eficientă decât cea separată a statelor membre. Uniunea Europeană are la bază principiile libertăţii, democraţiei, respectarea drepturilor omului şi libertăţile fundamentale, precum şi al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. Curtea europeană a Drepturilor Omului (CEDO) este o jurisdicţie internaţională, cu sediul la Strasbourg, formată dintr-un număr de judecători egal cu cel al statelor membre ale Consiliului Europei care au ratificat Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Judecătorii acestei Curţi îşi exercită mandatul cu titlu individual şi nu cu scopul de a-şi reprezenta statul. CEDO îşi are originile în Convenţia Europeană a drepturilor omului, prin care s-au instituit drepturile omului şi libertăţile fundamentale, semnată la Strasbourg, la data de 4 noiembrie 1950. Prin încheierea tratatului mai sus menţionat, ţările semnatare şi-au asumat obligaţia de a respecta, în ordinea lor juridică internă, drepturile şi libertăţile fundamentale pe care acesta le prevede, la care s-au adăugat mai multe protocoale adiţionale, precum şi alte drepturi şi libertăţi. Competenţa CEDO constă în aceea de a examina cererile care au în vedere numai drepturile şi libertăţile prevăzute de Convenţie şi de protocoalele sale adiţionale. Totodată, principiile generale stabilite în Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului din 1950 şi pe cele care derivă din tradițiile constituționale comune statelor membre au fost introduse şi în Carta drepturilor fundamentale ale omului, ce fost ratificată la Consiliul European, la Nisa, în decembrie 2000, de către Parlamentul, Consiliul şi Comisia Uniunii Europene. În această lucrare am abordat atribuţiile, organizarea, importanţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, precum şi componentele acesteia.

Doresc să scot în evidenţă importanţa şi scopul adunării plenare şi a procedurilor în temeiul cărora aceasta acţionează. II. ATRIBUŢIILE ŞI ORGANIZAREA PLENAREI JUDECĂTORILOR 2.1. Precizari preliminare

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este alcătuită din două categorii de formaţiuni:

a) formaţiunile administrative - Adunarea Plenară a Curţii, preşedintele, vicepreşedinţii, secţiunile;

b) formaţiunile jurisdicţionale: Comitetele, Camerele şi Marea Cameră. La acestea, după intrarea în vigoare a Protocolului nr. 14, se va adăuga formaţiunea judecătorului unic, care va putea emite decizii de inadmisibilitate sau de radiere de pe rol a cererilor care nu necesită o examinare suplimentară.

Potrivit Convenţiei europene şi a Regulamentului jurisdicţiei europene, Curtea reunită în Adunare plenară are următoarele atribuţii: a) alege pentru un mandat de trei ani preşedintele Curţii, precum şi unul sau doi vicepreşedinţi. Mandatele pot fi reînnoite la fiecare trei ani în cazul acestora; b) constituie pe durată determinată camerele Curţii; c) alege preşedinţii camerelor anterior menţionate; d) adoptă Regulamentul Curţii; e) alege grefierul Curţii şi unul sau mai mulţi grefieri-adjuncţi. Regulamentul Curţii Europene ale Drepturilor Omului prevede faptul că instanţa europeană se reuneşte în sesiune plenară de fiecare dată atunci când atribuţiile ce îi revin impun acest lucru. Totodată, preşedintele Curţii va convoca Plenara în cazul în care o treime din judecătorii Curţii o cer. În ceea ce privesc hotărârile date de Curte, ca acestea să îşi producă efectele juridice se impune prezenţa unui cvorum de două treimi din judecătorii aleşi ai Curţii, în caz contrar,se amână Plenara până la împlinirea acestei condiţii. O altă atribuţie a Plenarei judecătorilor, prevăzută în cadrul Protocolului nr. 14 la Convenţie, constă în aceea că aceasta va putea solicita Comitetului de Miniştri ai Consiliului Europei să aprobe reducerea numărului de judecători ai unei

Camere a Curţii de la şapte, câţi sunt în mod normal, la cinci. Comitetul de Miniştri decid acest lucru în unanimitate, iar scopul este acela de a creşte numărul cauzelor ce trebuie să fie examinate, acest lucru realizându-se doar pe o perioadă determinată.