Politica de Concurenta in Cadrul Uniunii Europene

Imagine preview
(8/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Politica de Concurenta in Cadrul Uniunii Europene.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 39 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domenii: Drept, Comert, Management

Cuprins

Introducere 3
Capitolul 1- Reglementarea dreptului concurenţei prin Tratate
1.1 Momente semnificative în evoluţia politicii de concurenţă 6
1.2 Acorduri restrictive şi practicile concertate 11
1.3 Abuzul de poziţie dominantă 13
1.4 Ajutoarele de stat 14
1.5 Controlul concentrărilor 16
1.5.1 Reguli aplicabile întreprinderilor 19
Capitolul 2 – România şi politica de concurenţă
2.1 Adoptarea acquis-ului în domeniul concurenţei şi practicile anticoncurenţiale în România 20
2.2 Ajutorul de stat 23
Capitolul 3 – Studiu de caz – Influenţa Comisiei Europene asupra dezvoltării politicii de concurenţă
3.1 Soluţionarea de către Comisia Europeană a unor cazuri concrete de practici anticoncurenţiale 26
3.2 Liberalizarea concurenţei 35
3.3 Măsuri de îmbunătăţire a sistemului de control al ajutorului de stat 36
Concluzii 38
Bibliografie 41

Extras din document

Introducere

Politica Uniunii Europene în domeniul concurenţei este una de capătâi deoarece ea reglementează piaţa liberă, iar tratatele comunitare subliniază acest lucru specificând faptul că politica în domeniul concurenţei nu reprezintă un scop în sine, ci o condiţie necesară realizării pieţei interne

Raţiunea principală de a fi a politicii în domeniul concurenţei (PDC) este determinată de faptul că piaţa nu poate, în mod natural, să funcţioneze normal, fiind necesare intervenţii din afară, care să-i asigure o evoluţie corespunzătoare. Este bine cunoscut rolul fundamental jucat de piaţa şi concurenţă în garantarea bunăstării consumatorilor, în realizarea unei repartiţii optime a resurselor şi în oferirea unor motivaţii puternice privind creşterea eficienţei şi a nivelului tehnic şi calitativ al producţiei. Totodată, principiul economiei de piaţă deschise nu implică existenţa unei atitudini pasive faţă de modul de funcţionare a pieţelor, ci dimpotrivă, impune menţinerea unei vigilenţe constante, pentru a permite mecanismelor pieţei să funcţioneze corect. Acest lucru devine cu atât mai necesar în actualul context mondial, al globalizării, caracterizat prin adâncirea integrării la nivelul pieţelor.

Conform teoriei economice, creşterea concurenţei de piaţă va conduce la o mai bună alocare a efectelor, ca urmare a faptului că preţurile bunurilor şi serviciilor vor tinde către nivelul costurilor marginale. În condiţiile concurenţei perfecte, preţurile vor fi egale cu costurile marginale astfel încât profiturile vor fi zero. Ca atare, producătorii vor tinde să intervină pentru a-şi creşte profiturile, prin măsuri care să ducă la reducerea concurenţei. Într-o guvernare caracterizată prin laissez-faire, nu s-ar putea interveni împotriva unor asemenea opţiuni strategice.

Factorii care au contribuit la introducerea de reguli în domeniul concurenţei sunt de natură diversă şi au variat în timp, astfel primul set de reguli a fost constituit în US Sherman Act, din 1980. Măsurile au fost luate ca rezultat al îngrijorărilor crescânde legate de creşterea numărului de înţelegeri din domeniul căilor ferate, petrolului şi băncilor de la sfârşitul secolului XIX, acestea fiind nişte concentrări economice care ameninţau sistemul economic şi politic. În diferitele ţări europene, de la începutul secolului XX, regulile din domeniul concurenţei au căutat să asigure o balanţă între beneficiile economice generate de colaborarea între firme şi riscurile politice şi economice.pe care le implică. Atât în Germania, cât şi în Japonia după al doilea război mondial, forţele alite au impus o legislaţie anti-monopoluri cu scopul de a răstrînge puterea unor uriaşi financiari – industriali care susţinuseră eforturile de război ale acestor ţări

Obiectivul nominal al unei politici de concurenţă este promovarea şi apărarea unui mediu concurenţial în cadrul economiei naţionale. Economia politică argumentează că existenţa unor pieţe concurenţiale reprezintă principalul mijloc de maximizare a bunăstării sociale în măsura în care procesul concurenţial asigură maximul de eficienţă în alocare resurselor în cadrul economiei naţionale.

Politica în domeniul concurenţei trebuie să garanteze unitatea, omogenitatea şi viabilitatea pieţei interne prin:

- combaterea monopolizării anumitor pieţe de către societăţi ce încheie între ele acorduri protecţioniste – acorduri restrictive şi fuziuni;

- prevenirea exploatării puterii economice a unor societăţi în defavoarea altora – abuzul de poziţie dominantă;

- prevenirea distorsionării regulilor concurenţiale de către guvernele statelor membre prin sprijinirea discriminatorie în favoarea anumitor operatori economici publici sau privaţi – ajutoarele de stat.

După cum spuneam mai sus, regulile concurenţiale nu reprezintă un scop în sine, ci o premiză a funcţionării eficiente a pieţei interne unice, „un sistem care să asigure o concurenţă nedistorsionată pe piaţa internă” (Articolul 3 alin. 1 g, al Tratatului CE). Potrivit Art. 81 alin. 1 al Tratatului CE, în toate cele trei domenii menţionate de aplicare a regulilor concurenţei interdicţiile vizează practicile ce au impact asupra comerţului între statele membre, însă în condiţiile pieţei interne unice nu mai există, cu extrem de puţine excepţii, practici care să influenţeze numai comerţul din interiorul unui singur stat. Întrucât economia de piaţă – punctul de referinţă al politicii economice a Uniunii şi a statelor membre – plasează concurenţa printre factorii determinanţi ai succesului economic, acceptarea prevederilor acestui articol înseamnă atât cea mai buna modalitate de îndeplinire a nevoilor consumatorilor, cât şi cea mai buna cale de asigurare a competitivităţii operatorilor economici, produselor şi serviciilor europene pe piaţa internaţională.

Astfel, în cadrul acestui raport de cercetare, voi încerca să trasez o scurtă istorie a politicii de concurenţă, caracteristicile acesteia, transpunerea aquis-ului comunitar referitor la politica de concurenţă în cadrul legislaţiei româneşti, iar mai apoi voi încerca să arăt, prin exemple concrete, influenţa majoră pe care a avut-o Comisia Europeană, asupra dezvoltării politicii de concurenţă. Voi realiza acest lucru prin prezentarea mai multor cazuri de practici anticoncurenţiale soluţionate cu succes de Comisia Europeană, prin aplicarea normelor europene din domeniul concurenţei.

Fisiere in arhiva (1):

  • Politica de Concurenta in Cadrul Uniunii Europene.doc