Politica de mediu a Uniunii Europene

Proiect
7/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 17 în total
Cuvinte : 5840
Mărime: 31.39KB (arhivat)
Publicat de: Giorgian Stoian
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: Oprea Raducan

Extras din proiect

Introducere

Au trecut peste trei decenii de când Uniunea Europeană a adoptat primul program de acţiune pentru protecţia mediului. De la o abordare sectorială, europenii au trecut la elaborarea de strategii de dezvoltare durabilă, integrând mediul în toate componentele politicilor comunitare; Uniunea a adoptat peste 200 de acte legislative, a dezvoltat un sistem tot mai complex de instrumente, a promovat cercetarea şi inovarea tehnologică pentru a găsi tehnologii nepoluante, a dezvoltat eco-pieţe, a încercat să acţioneze la nivelul comportamentelor de consum şi de producţie (apreciate astăzi ca factor cheie determinant al degradării sistematice a mediului şi a ecosistemelor), s-a implicat activ în acţiunea la nivel global în direcţia reorientării politicilor economice către o dezvoltare durabilă în toate ţările lumii.

Prezentul capitol analizează pentru început problematica mediului ca pe o componentă a strategiei europene de dezvoltare durabilă şi apoi prezintă elementele de bază ale Politicii Europene de Mediu (PEM), din perspectiva evoluţiei mai sus menţionate: dezvoltarea instituţională şi actorii comunitari ai politicii de mediu, obiectivele, principiile şi sistemul instrumentelor PEM, programele europene de acţiune pentru mediu. În ultima parte a capitolului, ne vom opri asupra aspectelor relevante privind adoptarea acquis-ului de mediu în România.

1. Politica de mediu – componentă a modelului european al dezvoltării durabile

Strategia europeană de dezvoltare durabilă îşi are fundamentarea juridică în articolul 2 al Tratatului de la Maastricht (1992), conform căruia ţările membre îşi propun ca obiective comune „promovarea unei dezvoltări armonioase şi echilibrate a activităţilor economice în ansamblul Comunităţii, o creştere durabilă şi non-inflaţionistă respectând mediul, un grad ridicat de convergenţă a performanţelor economice, un nivel ridicat de ocupare şi de protecţie socială, creşterea nivelului şi a calităţii vieţii, coeziunea economico-socială şi solidaritatea între statele membre”. Definirea în acest mod a scopului constituirii şi funcţionării Comunităţii a presupus renunţarea la modelul liberal neo-clasic aşezat la baza metodei comunitare în construcţia europeană, prin adăugarea de obiective specifice modelului dezvoltării durabile: protecţie socială, convergenţa performanţelor economice, protecţia mediului, coeziunea economică şi socială, solidaritatea.

Conceptul de dezvoltare durabilă a fost dezvoltat prin contribuţia Comisiei Mondiale asupra Mediului şi Dezvoltării (Comisia Brundtland) din 1987 şi înseamnă, în esenţă: „a răspunde nevoilor actuale fără a compromite şansa generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile lor nevoi”. În anii următori, conceptul de durabilitate a fost însuşit de ecologişti, economişti, sociologi de manieră diferită, specifică, fără un efort de integrare a principiilor şi obiectivelor. Inclusiv la nivel instituţional, aspectele dezvoltării durabile au fost, cel mai adesea, reduse la aspectele de mediu, într-o abordare unilaterală. Cinci ani mai târziu, în 1992, Conferinţa Naţiunilor Unite asupra Mediului şi Dezvoltării (CNUED) de la Rio De Janeiro, împreună cu modificările în Tratatul Comunităţilor Europene aduse la Maastricht, au marcat nu doar un angajament politic al Uniunii pentru orientarea către o dezvoltare durabilă la nivel global ci, mai ales, au promovat o abordare integrată a protecţiei mediului prin corelarea obiectivelor de mediu cu cele sociale şi economice în toate politicile europene.

2. Dezvoltări instituţionale şi actorii comunitari ai Politicii Europene de Mediu

Debutul procesului de integrare europeană a avut loc într-o perioadă în care mediul nu constituia o preocupare la nivel de politici publice, iar priorităţile Comunităţilor erau centrate pe obiective economice legate de reconstrucţia Europei după al doilea război mondial, creştere economică, stabilitate şi dezvoltare, ocuparea forţei de muncă; ele se încadrau, de altfel, în modelul doctrinar unidimensional neoclasic subordonat careului magic apreciat, în principiu, ca fiind potenţial incompatibil cu intervenţiile publice pentru asigurarea protecţiei mediului.

2.1. Politica de mediu în tratatele comunitare

Elaborate într-o concepţie liberală, tratatele instituind Comunităţile Europene (Paris 1951, Roma 1957) nu au inclus competenţe comunitare în domeniul mediului. În pofida semnalelor tot mai evidente de poluare a mediului din anii ’60, intervenţiile comunitare în acei ani au fost punctuale, legate în special de aspecte funcţionale ale pieţei comune, conform metodei funcţionaliste de integrare (coordonarea/armonizarea politicilor naţionale în măsura necesară stabilirii şi funcţionării pieţei comune).

Preview document

Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 1
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 2
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 3
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 4
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 5
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 6
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 7
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 8
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 9
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 10
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 11
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 12
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 13
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 14
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 15
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 16
Politica de mediu a Uniunii Europene - Pagina 17

Conținut arhivă zip

  • Politica de Mediu a Uniunii Europene.docx

Alții au mai descărcat și

Infracțiuni informatice

Tipuri de infractiuni din domeniul informatic 1.Furtul – frauda informatica Intrarea, alterarea, stergerea, sau supraimprimarea de date sau de...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Creditul ipotecar pentru investiții imobiliare

Creditul Reprezinta operatiunea prin care se iau in stapanire imediata resurse (de regula, sub forma de capital) in schimbul unei promisiuni de...

Contract de Societate

SOCIETATEA COOPERATIVA MESTESUGAREASCA “VIITORUL” FAGARAS I. PARTILE CONTRACTANTE (MEMBRII COOPERATORI) Art.1. Persoanele fizice...

Te-ar putea interesa și

Analiza Comparativă a Politicilor de Mediu din Statele Uniunii Europene și din România

INTRODUCERE Preocuparea pentru mediu dobândeşte un caracter distinct odată cu semnalarea, de către Clubul de la Roma (1970) a diminuării...

Politica de mediu a Uniunii Europene

INTRODUCERE Noţiunea de mediu, noţiune cameleon, cum este caracterizată de Michel Prieur , cunoaşte nenumărate valenţe şi este folosită cu...

Politica de mediu a Uniunii Europene

CAP. I Istoricul politicii mediului Aceasta politică a Comunităţii a fost reglementată în contextul modificărilor aduse Tratatului prin Actul unic...

Principiile Politice de Mediu a Uniunii Europene

Introducere Preocuparile privind protectia mediului si expresia lor juridica au dus la formarea si afirmareaunor principii comune dreptului...

Politica de mediu a Uniunii Europene

NOȚIUNI INTRODUCTIVE Apărută pe agenda de lucru europeană la începutul anilor 1970, preocuparea pentru mediu dobândeşte un caracter distinct...

Politica de mediu a Uniunii Europene

1. Introducere Politica de mediu a Uniunii Europene, asa cum a fost stabilita prin Tratatul CE, are ca scop asigurarea sustenabilitatii...

Politica de mediu a Uniunii Europene - implicații geopolitice

Faptul ca sistemele noastre de sustinere a vietii sunt tinta unor atacuri fara precedent din parte efectelor combinate ale...

Politica de mediu a Uniunii Europene

Introducere Au trecut peste trei decenii de când Uniunea Europeană a adoptat primul program de acţiune pentru protecţia mediului. De la o abordare...

Ai nevoie de altceva?