Politicile Uniunii Europene

1. INTRODUCERE

UE este construitã pe baza a trei Comunitãti initial independente: Comunitatea Europeanã a Cãrbunelui si Otelului (CECO), Comunitatea Europeanã a Energiei Atomice (EURATOM) si Comunitatea Economicã Europeanã (CEE). Aceste comunitãti au devenit cunoscute drept Comunitatea Europeanã (CE) si au fost asociate „primului pilon” odatã cu instituirea UE prin Tratatul privind Uniunea Europeanã (TUE) din 1992. Primul pilon presupune o cooperare supranationalã si cuprinde seturile de reguli ale formelor initiale de cooperare economicã (fostele Comunitãti Europene (CEE, EURATOM si CECO), precum si o Uniune Economicã si Monetarã - UEM). În aceste domenii, cele mai multe decizii sunt luate prin majoritate calificatã în Consiliu, chiar dacã obiectivul general este atingerea unui acord prin negocieri. „Primul pilon” este suplimentat de alti piloni de cooperare organizatã: politica externã si de securitate comunã („al doilea pilon”) si justitia si afacerile interne („al treilea pilon”). În cadrul celui de-al doilea si al treilea „pilon”, cooperarea este „interguvernamentalã”, ceea ce înseamnã cã aceastã cooperare între statele membre are loc în conformitate cu dreptul international clasic, dar într-un cadru institutional unic european. Structura divizatã pe piloni este eliminatã în Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa, care este încã în curs de ratificare.

Un alt aspect important este cã UE a fost activã într-o serie de domenii ce au produs câteva „metode de lucru”, precum „metoda comunitarã”, „metoda interguvernamentalã” si „metoda deschisã de coordonare” (MDC).

„Metoda comunitarã”, care este o reactie la diplomatia interguvernamentalã din Europa înainte si imediat dupã cel de-al doilea rãzboi mondial, se bazeazã pe urmãtoarea structurã institutionalã: Consiliul UE ia decizii în baza propunerilor Comisiei, care are un drept exclusiv de initiativã, dupã discutii cu Parlamentul European(PE) si alte organisme. Într-un numãr din ce în ce mai mare de cazuri, Consiliul

hotãrãste în codecizie cu PE. Chiar dacã unanimitatea este încã prezentã, în cadrul „metodei comunitare” deciziile sunt luate prin majoritate calificatã în Consiliu, cea ce înseamnã cã un act normativ poate intra în vigoare fãrã sprijinul tuturor statelor membre. În plus, dreptul comunitar are prioritate în fata dreptului national si nu poate fi invalidat de legislatia nationalã. O altã institutie importantã în cadrul „metodei

comunitare” este Curtea Europeanã de Justitie (CEJ), care are competenta de a sanctiona statele membre care nu respectã obligatiile impuse de dreptul comunitar si care asigurã uniformitatea dreptului comunitar în interpretarea tratatelor.

„Metoda interguvernamentalã” presupune desfãsurarea cooperãrii în afara „metodei comunitare”, în baza colaborãrii dintre statele membre. Statele membre pãstreazã în întregime atributele suveranitãtii nationale si de aceea îsi mentin dreptul de veto, toate deciziile fiind luate în unanimitate. Institutiile supranationale precum PE sau CEJ au un rol mult mai redus în „metoda interguvernamentalã”.

„Metoda deschisã de coordonare” (MDC) nu are aspecte juridice restrictive, precum „metoda comunitarã”. Este un proces voluntar unde toate statele membre pot decide prin consens sã defineascã un numãr de obiective de politicã. MDC nu se bazeazã pe instrumente juridice si pe legislatie; este sprijinitã, de exemplu, în contextul Strategiei Lisabona (2000), de un Program de Actiune Comunitar (2002-2006) destinat sã încurajeze cooperarea în domenii precum combaterea excluderii sociale, eradicarea sãrãciei si ameliorarea ocupãrii fortei de muncã. În prezent, MDC este utilizatã în domenii ca: ocuparea fortei de muncã, includerea socialã, îngrijirea sãnãtãtii, educatie/formare si tineret.

Aceastã metodã, ce poate fi numitã si „soft law”, presupune urmãtoarele etape:

- Fixarea unor linii directoare pentru UE;

- Instituirea unor indicatori cantitativi si calitativi, precum si a unor standarde;

- Traducerea liniilor directoare în politici nationale si regionale;

- Monitorizarea periodicã si evaluarea colegialã la nivelul UE.

UE este unul din cele mai interesante proiecte moderne de cooperare interstatalã, care treptat a evoluat în mult mai mult decât o simplã arenã de negocieri interguvernamentale. În prezent, UE este cunoscutã ca un tip sui generis de organizatie internationalã, o structurã politicã unicã ce propune o abordare multi-nivel a guvernãrii, implicând nu doar statele-natiune, ci si autoritãtile supranationale si pe cele subnationale. În plus, numerosi actori nationali, regionali sau locali din statele membre si-au dezvoltat activitãti în arena UE. Acestia sunt consultati de institutiile UE în procesul decizional, precum si în procesul de reflectie asupra dezvoltãrii UE. Un exemplu este Conventia de redactare a Tratatului de instituire a Constitutiei UE. În acest context, procesul de consultare a fost deschis tuturor reprezentantilor societãtii civile organizate sau altor tipuri de interese agregate, precum industria si sindicatele.

Tratatul de instituire a unei Constitutii pentru Europa cuprinde o clasificare a competentelor UE (articolele I-12 - I-18); aceastã clasificare a fost stabilitã deja în trecut prin deciziile CEJ din anii '70, '80 si '90. În cazul competentelor exclusive ale UE, trebuie mentionate urmãtoarele domenii:

- Uniunea vamalã,

- Regulile de concurentã,

- Politica monetarã în zona euro,

- Politica de conservare a resurselor piscicole,

- Politica comercialã comunã.

În aceste domenii, conform Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa, UE poate legifera si adopta acte juridice obligatorii.

În cazul competentelor partajate între UE si statele membre, trebuie mentionate urmãtoarele domenii:

- Piata internã,

- Politica socialã,

- Agriculturã si pescuit,

- Mediu,

- Transport,

- Energie,

- Libertate, securitate si justitie.

Conform Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa, UE are competenta de a desfãsura actiuni de sprijin, de coordonare sau complementare în domenii precum:

- Industria,

- Cultura,

- Turismul,

- Educatia etc.

În aceste domenii nu pot fi adoptate mãsuri de armonizare.