Posesia în Dreptul Roman

1. Posesia în Dreptul Roman

1.1. Noțiuni generale.

Posesia este o stare de fapt care constă în stăpânirea unui bun material de către o persoana cu intenția de a se comporta ca proprietar sau ca titular al unui alt drept real. Stăpânirea material se bucură de protecție juridică.

O altă noțiune ne prezintă posesia ca fiind o stare de fapt ocrotită de Drept care produce efecte juridice.

De regulă proprietarul este și posesorul lucrului pe care îl deține, exercitarea dreptului de proprietate implică și acte de posesiune. Așadar posesiunea însoțește proprietatea dar uneori poate fi desprinsă de proprietate, caz în care posesia nu se exercită de proprietar ci de alte persoane

1.2. Originea.

Stăpânirea terenurilor din ager publicus de către cetățenii romani a fost desemnată prin expresia ”possessio”

Încă din epoca regalității exista un întins domeniu public(ager publicus) pe care statul roman îl împărțea spre folosința patricienilor, fie în mod gratuit, fie în schimbul unei sume de bani. Vechii autori desemnau terenurile publice stăpînite de particulari prin termenul de possessiones.La început aceste possessiones erau atribuite particularilor numai în măsura în care le cultivau cu propria familie. Cu timpul, posesiunile s-au extins tot mai mult, astfel încât patricienii subconcedau o parte din terenurile primite de la stat clienților lor

Statul roman rămânea proprietar deplin asupra acestor terenuri, așa că putea revoca oricând folosința acordată patricienilor. La rândul lor, patricienii puteau revoca subconcedările făcute clienților, deoarece în epoca foarte veche dependența clienților față de patroni era totală. Cu timpul dependența clienților față de patroni a început să slăbească. În noua situație s-a constatat că, adesea, clienții refuzau să părăsească terenurile la cererea patronului. Datorită acestui fapt s-a simțit necesitatea creării unui mijloc juridic, prin care clienții să fie constrânși să restituie terenurile subconcedate de către patroni, în acest scop a fost creat interdictul de precario Prin acest interdict în caz de refuz patronul putea reintra în stăpânirea terenului subconcedat cu concursul magistratului.

1.2.1. Etimologia

Din punct de vedere etimologic, termenul de posesiune provine din latinescul ”possidere”, ceea ce însemna ”a poseda”.

1.3. Elementele posesiei

Elementele posesiunii sînt: animus și corpus. Pentru existența posesiunii sunt necesare ambele elemente întrunite comulativ.

- Animus este un element intențional, constând în voința de a stăpâni lucrul ca un adevărat proprietar(animus domini). În același timp animus poate să însemne și voința de a avea lucrul pentru sine(animus rem sibi habendi)

- Corpus este un element material și constă în totatiltatea actelor materiale prin care se realizează stăpânirea asupra unui lucru(cultivarea unui teren; instalarea într-o casă).

Toți proprietate sunt în același timp posesori, dar nu toți posesorii sunt proprietari.