Posibilitatea Restrângerii Exercitării unor Drepturi în Constituția României

INTRODUCERE

Prezenta lucrare tratează pe larg raportul dintre individ şi stat din perspectiva drepturilor şi obligaţiilor fundamentale. Existenţa forţei nu conferă autoritate guvernanţilor şi existenţa autorităţii nu conferă un caracter just deciziilor luate în numele celor guvernaţi. Nevoia de a proteja individul faţă de mase şi tehnică, faţă de eventualele decizii contrare interesului celor guvernaţi, dorinţa de ameliorare a condiţiei umane continuă să fie actuală şi astăzi.

Lunga istorie a drepturilor fundamentale, cunoscute şi consacrate în sfera relaţiilor internaţionale ca drepturi ale omului şi evoluţia conceptului în filozofie, ştiinţe politice, teologie şi teoria dreptului natural a culminat în secolele XVII şi XVIII cu recunoaşterea lor în dreptul pozitiv. Idea drepturilor omului a preocupat mulţi înţelepţi de-a lungul veacurilor.

Mecanismul internaţional de protecţie a drepturilor omului este efectiv şi eficient în măsura în care tratatele internaţionale stabilesc nu numai norme de conduită, ci şi remediul sau sancţiunea în cazul nerespectării lor, dreptul la acţiune în faţa instanţei internaţionale ce recunosc capacitatea juridică a individului în sfera relaţiilor internaţionale.

CAPITOLUL I

„DREPTURILE ŞI LIBERTĂŢILE FUNDAMENTALE -NATURĂ JURIDICĂ, REGLEMENTĂRI CONSTITUŢIONALE"

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului sunt nu numai o realitate ci şi finalitatea întregii activităţi umane, bineînţeles a aceleia progresiste şi democratice. Problematica drepturilor omului, cu multiplele sale ramificaţii şi implicaţii teoretice, dar mai ales practice, este prezentă atât la nivelul preocupărilor fiecărui stat cât şi la nivelul comunităţii umane internaţionale.

1.1. Teorii privind natura juridica a drepturilor şi libertăţilor fundamentale

Pornind de la definiţia dată în literatura juridică de dl. prof. Muraru care spune că „drepturile fundamentale sunt acele drepturi subiective aparţinând cetăţenilor, esenţiale pentru viaţa, libertatea şi demnitatea acestora, indispensabile pentru libera dezvoltare a personalităţii umane, drepturi stabilite prin Constituţie şi legi", putem spune că instituţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale îşi justifică deplin existenţa ca o categorie distinctă de celelalte drepturi prin importanţa economică, socială şi politică pe care o au. Aceasta justifică şi interesul teoretic şi practic al reluării în discuţie a naturii juridice a drepturilor fundamentale.

Vom examina succint doar unele teorii privind natura juridică.

Cea mai răspândită teorie a fost şi este teoria drepturilor naturale (Locke, Wolf, Bllakstone etc.). Această teorie consideră drepturile omului inalienabile, eterne proprii persoanei oricând şi oriunde. Marele ei merit a fost acela de a despărţi legea şi drepturile omului de scolastica medievală. În această teorie se consideră că libertăţile publice ar avea o natură deosebită de celelalte drepturi ale omului, deoarece cetăţeanul le dobândeşte în calitate de om, sunt opozabile statului şi nu sunt stabilite deci prin legi, contracte etc.