Prevederile convenției europene a drepturilor omului reflectate în activitatea organelor de poliție

CAPITOLUL I

JURISPRUDENŢA CONVENŢIEI EUROPENE

A DREPTURILOR OMULUI PRIVITOARE LA POLIŢIE

1.INTRODUCERE

Protecţia drepturilor omului este rezultatul unei îndelungate evoluţii istorice, a unor concepţii care au apărut încă în perioada sclavagistă. Astfel, în anii 400 î.Hr. a existat o preocupare a filozofilor greci referitoare la relaţia care era stabilită între stat, religie şi individ. Ei au considerat că omul este stăpânul destinului său.

Platon a făcut o departajare netă între idei şi cultură sau tradiţie, fiind posibilă apariţia progresivă a conceptului unui ansamblu universal şi permanent de reguli şi valori, care toate aveau la bază respectarea demnităţii umane.

Apariţia ideilor dreptului natural a reprezentat un moment deosebit de important în dezvoltarea drepturilor omului. Creştinismul a dus, de asemenea, la dezvoltarea teoriei dreptului natural şi s-a îmbogăţit cu „cele zece porunci” şi alte precepte religioase în acest domeniu. Pe baza acestei teorii, în secolele XVII şi XVIII, au fost dezvoltate ideile drepturilor individuale.

Apariţia contractului social a lui Jean Jacques Rousseau, a însemnat un nou pas în evoluţia protecţiei drepturilor omului. John Locke, este adeptul principiului egalităţii în drepturi a tuturor indivizilor i recunoaşte dreptul fiecăruia de a-şi apăra viaţa, libertatea şi proprietate. Aceste drepturi, care sunt naturale, nu pot fi abandonate, fiind permanente, imprescriptibile şi inviolabile. Ele trebuie protejate de către organele statale, iar în caz de violare, individul are dreptul de a reclama atitudinea organelor statului care au comis respectiva încălcare a drepturilor sale.

Aceste concepte, au avut ca rezultat, adoptarea unor documente de natură politică sau juridică, cum ar fi:

-Magna Carta (Anglia 1215);

-The Petition of Rights – Anglia;

-The Hobeasc Corpus Act – Anglia;

-Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului – Franţa 1789.

În perioada contemporană, îndeosebi după cel de-al doilea război mondial, drepturile omului au fost proclamate şi garantate printr-o serie de documente internaţionale adaptate de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de către organele sale principale, semnate şi ratificate de către state.

În perioada contemporană, îndeosebi, după cel de-al doilea război mondial, drepturile omului au fost proclamate şi garantate printr-o serie de documente internaţionale adaptate de Organizaţia Naţiunilor Unite şi de către organele sale principale, semnate şi ratificate de către state.

Desigur că, în primul rând, drepturile omului trebuie să fie înscrise în protecţie a drepturilor omului. Mecanismul european de garantare a drepturilor omului are şi el însuşi un caracter complex.

Primul organ care intervine în procesul de asigurare a respectării drepturilor omului aşa cum sunt prevăzute în Convenţia Europeană, este Comisia pentru drepturile omului, care apare ca un prim organ cu care trebuie să se întâlnească orice cerere referitoare la o încălcare a drepturilor prevăzute de convenţie; indiferent dacă aceasta provine de la un stat parte sau de la persoană fizică.

Dintre toate sistemele internaţionale de protecţie a drepturilor omului – „Convenţia” adoptată la 4 noiembrie 1950 şi intră în vigoare la 3 septembrie 1953, în cele ce urmează – este, de departe, cea care a dat naştere cele mai vaste şi mai elaborate jurisprudenţe. În ultimii ani, numărul cazurilor în care au fost sesizate Curtea şi Comisia a sporit considerabil .

Această jurisprundeţă conferă numeroase indicaţii privitoare la prevederile Convenţiei aplicabile poliţiei şi altor reprezentanţi ai legii din statele – părţi la Convenţie. Este de dorit ca atât Convenţia cât şi jurisprudenţa să figureze printre textele internaţionale studiate în cadrul unităţilor de pregătire

a forţelor de poliţie .

Lucrarea aceasta îşi propune să identifice principalele aspecte ale jurisprudenţei Convenţiei relative la poliţie. Ea este, fatalmente, selectivă: pentru o analiză mai amplă se recomandă diversele studii, exegeze şi colecţii de rapoarte publicate deja .

Lucrarea de faţă va fi structurată pe patru secţiuni astfel:

-Secţiunea I: Principii fundamentale Convenţiei şi

jurisprudenţei sale;

-Secţiunea a II-a: Acţiuni fundamentale ale poliţiei reieşite din Convenţie;

-Secţiunea a III-a: Respectul vieţii familiale şi private,

percheziţia şi accesul deţinuţilor la familii

şi la avocatul lor;

-Secţiunea a IV-a: Limitele puterilor discreţionare în materia

recursului la forţă pentru menţinerea ordinii

publice, mai ales în caz de reuniune paşnică.