Primarul

Introducere

Potrivit art. 3 alin. (3) din Constituţie, teritoriul României este organizat, sub aspect administrativ, în comune, oraşe şi judeţe.1

Sarcinile complexe ale statului nostru, ca şi nevoile felurite şi multiple ale persoanelor fizice nu pot fi realizate, respectiv satisfăcute numai de autorităţile administraţiei publice centrale. Pe de altă parte, dacă aceste organe centrale ar avea în competenţa lor şi rezolvarea tuturor problemelor - foarte numeroase - legate de viaţa locală, ele ar trebui să ducă o muncă foarte apăsătoare pentru posibilităţile lor şi s-ar afla în situaţia de a nu-şi mai putea consacra activitatea pentru îndeplinirea sarcinilor fundamentale privitoare la problemele generale de start1. Pentru acest motiv, în cadrul statului sunt create unităţi administrativ-teritoriale

înzestrate cu autorităţi care exercită administraţia publică legată de viaţa locală.2

Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune, oraşe şi municipii sunt consiliile locale, comunale, orăşeneşti şi municipale, ca autorităţi deliberative şi primarii, ca autorităţi executive. Aceste autorităţi sunt alese de către cetăţenii cu drept de vot din acea unitate administrativ-teritorială.

În comune, oraşe şi municipii autoritatea executivă este primăria, dar sub conducerea primarului, ca şef al acesteia. 3

Generalităţi

Legea nr. 215/2001 consacră faptul că primarul reprezintă autoritatea administraţiei publice cu caracter executiv. Legea română a administraţiei publice locale, ca şi legea anterioară, consacră un dublu statut al primarului: autoritatea care reprezintă colectivitatea teritorială care l-a ales, sau, într-o formulă consacrată în limbajul juridic francez „agent al colectivităţii teritoriale”; autoritate ce reprezintă puterea statală la nivelul unităţii administrativ-teritoriale, sau, în acelaşi limbaj, „agent al statului” la nivelul comunei, oraşului (municipiului). Considerăm că înţelegerea completă a statutului juridic al primarului, în acord cu principiul autonomiei locale, impune stabilirea unui raport între consiliile locale şi primari, astfel încât aceste autorităţi să fie pe deplin compatibile şi să contribuie, împreună, la soluţionarea problemelor de interes local.4

Se consacră de asemenea termenul de primărie, care este o structură funcţională cu activitate permanentă, formată din primar, viceprimar, secretar, aparatul propriu de specialitate al primarului. In literatura de specialitate s-a exprimat opinia conform căreia ar trebui eliminată accastă structură a primăriei, pe motiv că nu are suport constituţional. Aceasta opinie nu se bucură de susţinere, dat fiind faptul că inexistenţa unor prevederi exprese în Constituţie, care sa facă referire specială la primărie nu trebuie să atragă consecinţa eliminării, pentru că in Constituţie nu se epuizează sfera tuturor subiectelor de drept public sau de drept privat din România. Dacă s-ar urma un asemenea raţionament, ar trebui desfiinţate toate autorităţile publice care nu au o recunoaştere constituţională expresă, ceea ce este de neacceptat. Mai mult chiar, se poate spune că, de vreme ce Constituţia rezervă unei legi organice reglementarea organizării şi funcţionării administraţiei publice locale şi a regimului autonomiei locale,

înseamnă că ea recunoaşte legiuitorului posibilitatea de a crea acele structuri care să permită organizarea şi funcţionarea corespunzătoare a administraţiei publice la nivelul colectivităţilor teritoriale locale.5

Funcţia de primar este o funcţie tradiţională în administraţia locală, nu numai din Europa, dar şi în alte continente, cum ar fi America, unde a pătruns influenţa europeană. Legislaţia contemporană conţine mai multe soluţii cu privire la modalitatea de învestitură, la atribuţii şi la raporturile sale cu organul colegial (adunarea, consiliul etc.) ori cu alte autorităţi publice autonome sau, după caz, guvernamentale.

De pildă, în Elveţia, în zona germană, cel puţin, primarul se alege o dată cu constliul comunal, el trebuind să fie şi membru al consiliului, cetăţenii votează pentru persoana respectivă de două ori, ca membru în consiliu şi ca primar, existând, fireşte, mai multe candidaturi pentru funcţia de primar, postul ocupându-1 cel care întruneşte cel mai mare număr de voturi.