Primarul și Aparatul de Specialiate al Primarului

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE PRIVIND ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ.

1. NOŢIUNEA DE ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ.

Sfera de cuprindere a noţiunii de administraţie publică cuprinde activitatea executivă, care constă în organizarea executării şi executarea în concret a actelor normative, şi este realizată de un sistem de organe ce poartă denumirea de organe executive. Aceste organe, care exercită atribuţii executive formează puterea executivă, alături de celelalte două puteri organizate în stat: legiuitoare şi judecătorească.

Administraţia publică cuprinde organele administraţiei publice centrale şi serviciile lor descentralizate şi organele administraţiei publice locale. Aceste autorităţi publice îşi desfăşoară activitatea sub conducerea generală a Guvernului, care este şeful puterii executive.

Administraţia publică îşi desfăşoară activitatea prin acte administrative, fapte materiale juridice şi operaţiuni tehnico-materiale .

2. PERIODIZAREA ISTORIEI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE ROMÂNEŞTI.

2.1 Formarea statului dac. Statul dac s-a format în jurul anului 82 î.Hr., ca urmare a unificării triburilor geto-dace realizate de către Burebista, conducătorul unei uniuni de triburi de la cetatea Costeşti-Cetăţuie, situată la sud de Orăştie. Burebista a reuşit să formeze un stat dac cu dimensiuni impresionante.

Funcţiile cele mai importante le aveau preoţii şi cultul religios în centrul căruia s-a aflat tot clerul. Dar cea mai importantă funcţie era aceea de apărare externă.

Aparatul de stat era format din regele care se afla în vârful ierarhiei, care avea calitatea atât de legiuitor cât şi de şef militar, care era ajutat de vice-rege care, cu excepţia cazului când cumula şi calitatea de rege, era marele preot. Rolul marelui preot era asigurarea prestigiului puterii şi realizarea constrângerii poporului în vederea realizării poruncilor.

Imediat în apropierea regelui se afla un Consiliu, care avea atribuţii de sfătuire, din care făcea parte marele preot şi prinţi ai casei regale .

2.2 Statul dac după cucerirea romană. Cea de-a doua campanie de cucerire a Daciei s-a desfăşurat în anii 105-106 d. Hr. sub conducerea împăratului Traian. Moartea tragică a lui Decebal şi căderea Sarmizegetuzei, au marcat sfârşitul celor aproximativ două secole de existenţă a statului dac.

Cultura şi civilizaţia dacică au fost întrerupte, iar o bună parte din teritoriul dacic a intrat în stăpânirea Romei.

În momentul cuceririi Daciei, Roma se afla, din punct de vedere al formei de guvernământ, în faza Principatului, epocă inaugurată de domnia lui Octavian Augustus. Roma stăpânea un teritoriu foarte mare care se întindea din Anglia până în Orientul mijlociu şi din Galia până în Egipt.

După cucerire, Dacia a intrat în procesul de integrare administrativă, economică şi militară, aşa cum prevedeau normele dreptului public roman. Conform acestor norme, ea a fost organizată ca o provincie distinctă, cu organe administrative, militare şi fiscale proprii.

2.3 Administraţia publică la debutul Evului Mediu românesc 275-secolul al XIII-lea.Viaţa politico-administrativă după retragerea aureliană.

La sfârşitul domniei lui Aurelian (274-275), Imperiul a renunţat la teritoriile nord-dunărene, dar aşa cum arată istoricii, a fost vorba despre o abandonare a Daciei, nu despre o cedare a acestor teritorii cuiva, într-un cotext militar. Retragerea aureliană a reprezentat dispariţia statului de pe

aceste teritorii. Retragerea aureliană nu a însemnat dispariţia bruscă a urmelor fostei structuri statale de pe acest teritoriu, chiar dacă a dispărut raportul administraţie publică centrală- administraţie publică locală, specific organizării statale, elemente ale fostelor unităţi administrativ-teritoriale romane, mai ales urbane, au mai dăinuit o perioadă.

Viaţa urbană se ruralizează treptat, arta şi meşteşugurile nu se mai practică cu mijloacele tehnice de altădată, iar goţii nu au fost interesaţi să se aşeze în vechile oraşe daco-romane, deoarece ei erau trăiau în câmp deschis, care se potrivea mai bine cu organizarea lor gentilico-tribală.

Încet, încet se instalează fenomenul ruralizării, iar oraşele de altă dată vor fi date uitării.

Aşezările rurale vor reprezenta, pentru mult timp, principala formă de organizare socio-economică şi administrativă .