Principiul Supremației

INTRODUCERE

Tratatele de instituire a comunităţilor nu conţin prevederi exprese privind primordialitatea dreptului comunitar asupra celor interne ale statelor.

Alături de efectul direct, primordialitatea constituie unul dintre cei doi stâlpi aiordinii juridice comunitare.

Problema primordialităţii dreptului comunitar faţă de dreptul intern al statelor membre, poate fi considerată ca o expresie a problematicii raportului dintre dreptulinternaţional şi dreptul intern.

Conform teoriei şi practicii în acest domeniu, în dreptul internaţional există douădoctrine privind raportul dintre cele două sisteme: doctrina monistă şi doctrina dualistă.

Spre deosebire de această situaţie din dreptul internaţional public, în sistemul dedrept comunitar statele membre sunt obligate să recunoască primordialitatea dreptuluicomunitar asupra dreptului intern.

Fundamentul acestei recunoaşteri îl constituie acordul statelor de a fi membre aleacestor comunităţi şi de a accepta jurisdicţia specială creată în conformitate cu tratateleconstitutive, care au fost negociate şi faţă de care s-a exprimat consimţământul fiecărui statconform prevederilor tratatului şi a reglementărilor interne, respectiv prin referendum înultimă instanţă.

Tratatul CEE nu conţinea nicio prevedere referitoare la supremaţia dreptuluicomunitar asupra dreptului naţional.

Principiul supremaţiei s-a aflat însă în prim-planul hotărârii Costa şi anume : dupăintrarea în vigoare a Tratatului CEE, printr-o lege din 1962 şi prin decretele subsecvente,guvernul italian a naţionalizat producţia şi distribuţia de energie electrică şi a creat osocietate- Ente Nazionale Energia Elettrica sau ENEL- căreia i-au fost transferate toate proprietăţile întreprinderilor din domeniu.

Încurajat de decizia Curţii Consituţionale, guvernul italian a susţinut în faţa CEJ“absoluta inadmisibilitate” a cererii de hotărâre preliminară. Provocarea jurisdicţională aîncurajat CEJ să îşi construiască doctrina supremaţiei dreptului comunitar.

În primul rând, Curtea şi-a început raţionamentul susţinând că, spre deosebire detratatele internaţionale obişnuite, Tratatul CEE a instituit o ordine juridică proprie, integratăîn sistemul juridic al statelor membre în momentul intrării în vigoare a Tratatului şi caretrebuie aplicată de instanţele naţionale. Apoi a afirmat că prin instituirea unei Comunităţi cu o durată nelimitată, având instituţîi proprii, cu personalitate juridică, capacitate dereprezentare internaţională şi, în special, competenţe reale derivate din limitareacompetenţei sau din transferul atribuţiilor statelor membre către Comunitate, acestea dinurmă au restrâns, chiar dacă în domenii limitate, drepturile lor suvernane şi au creat astfelun corp de drept aplicabil cetăţenilor lor şi lor însele. Transferul ordinii lor juridice internecătre ordinea juridică comunitară operat de către state are drept consecinţă o limitaredefinitivă a drepturilor lor suverane, împotriva căreia nu poate avea forţă juridicăsuperioară un act unilateral ulterior, incompatibil cu noţounea de “comunitate”.

CEJ expune o serie de argumente pentru a-şi justifica concluzia că dreptul comunitar trebuie să primească un rang prioritar faţă de dreptul naţional.

Pe primul loc se situează afirmaţia că Tratatul şi-a creat o ordine juridică propriecare a devenit imediat “parte integrantă” a sistemelor juridice ale statelor membre.

În al doilea rând, poate chiar mai discutabilă, este afirmaţia Curţii cu privire lamodul în care statele membre au creat, în termeni constituţionali, această ordine juridică.Aceasta s-a realizat, a spus Curtea, prin transferul de către statele membre către noileinstituţii comunitare a unor “competenţe reale rezultate din limitarea suveranitătii” .

Un alt argument a fost acela că obligaţiile asumate de către statele membre prin Tratat ar avea un caracter “potenţial” şi nu necondiţionat, dacă acestea ar putea fisubordonate actelor legislative ulterioare ale statelor.

Singurul motiv cu adevărat textual adus de Curte a fost inclus în ultimul săuargument: expresia “aplicare directă” din actualul articol249 ar fi lipsită de sens dacăstatele ar putea anula efectul dreptului comunitar prin adoptarea unei legislaţii ulterioarediscordante. Totuşi, acest argument textual este slab din moment ce articolul 249 sereferădoar la aplicarea directă a regulamentelor, în vreme ce Curtea a încercat săstabilească în Costa un principiul general al supremaţiei întregului drept comunitar cucaracter obligatoriu. Mai mult, aplicabilitatea directă se referă la modul în care dreptulcomunitar devine parte a sistemului juridic naţional fără a fi necesare măsuri de implementare, dar nu soluţionează problema ierarhiei dintre acest drept şi alte forme aledreptului naţional.

Cel mai puternic iese în evidenţă abordarea mai mult teleologică decât textuală dinhotărârea Curţii, cu plasarea accentului pe obiectivele Comunităţii şi pe spiritul tratatelor.Decizia Curtii a fost cu siguranţă un pas îndrăzneţ în sprijinul propriei concepţii asupraordinii juridice comunitare, prin accentuarea faptului că statele si-au limitat definitivcompetenţele şi au transferat din suveranitate către instituţiile comunitare

APLICAREA PRINCIPIULUI SUPREMATIEI

Problema privind instanţele naţionale care puteau aplica principiul supremaţiei areprezentat o preocupare specială în mai multe din ţările cu drept codificat, în care adeseanumai Curtea Constituţională putea, conform dreptului naţional, să declare o lege naţionalăca fiind neconstituţională. Problema a ajuns în faţa Curţii în cauza Simmenthal în careautorităţiile fiscale italiene au contestat dispoziţia pretorului, prin care acesta dispunearambursarea taxelor care fuseseră percepute conform unei legi naţionale în vigoare, maiînainte ca Curtea Consititţională să se fi pronunţat asupra legii respective.

Mesajul clar din partea Cej era că, deşi Curtea Constitţională era singura instanţănaţională îndreptăţită să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea unei legi naţionale, încazul în care în faţa unei alte instanţe naţionale se iveşte un conflict între o lege naţională şidrept comunitar, acea instanţă trebuie să aplice imediat dreptul comunitar, fără a aşteptahotărârea prealabilă a instanţei constituţionale. Această hotărâre a fost confirmată înnumeroase rânduri. Ea prezintă o mare importanţă atât din puncy de vedere practic, cât şidin punct de vedere conceptual. Principiul supremaţiei dreptului comunitar a pătruns însistemele juridice naţionale şi trebuia aplicat de toate instanţele naţionale, în cauzele careintrau în competenţa lor. Nu era necesar ca o persoană privată să se lupte ca să ajungă pânăîn faţa instanţei constitutionale. Instanţa nationala sesizată cu litigiul putea refuza ea însăşisă aplice prevederile dreptului naţional care intrau în conflict cu dreptul comunitar.