Procedura falimentului

I.Definirea falimentului

Procedura falimentului nu reprezintă o creaţie a legislaţiei moderne, ci rezultatul unui proces adaptare a dreptului la realitatea timpurilor, al unui proces evolutiv, care începe cu vechiul drept roman şi continuă încă, într-un ritm mai accentuat ca oricând. Etimologia cuvântului “faliment” indică provenienţa acestuia din limba latină de la verbul “fallo-fallare” tradus prin “a lipsi, a scăpa” în sensul că falitul „lipseşte”, adică nu-şi îndeplineşte obligaţia de a plăti creditorii săi, dar având, totodată şi sensul de „a înşela” („fallo spem”- „a înşela speranţa”). A fost transpus în limba italiană devenind verbul „fallire” care se traduce prin „ a greşi, a înceta o plată, a înşela , a nu răspunde la aşteptări” şi „falimento”- substantiv însemnând „faliment, eroare, greşeală”. Semnificaţia lexicologică permite observarea celor două sensuri majore ale termenului: pe de o parte, acela de faliment, încetare de plăţi, ce determină incidenţa procedurii, iar pe de altă parte, greşeală, eroare sau chiar înşelăciune (acest din urmă sens presupunând elementul intenţional). Persoana falitului era cunoscută sub denumirea de „decoctor”(“om ruinat, cel care şi-a mâncat averea”) sau „defraudator”, iar în epocamodernă sub denumirea de „fallito” în italiană, „failli” în franceză, „fallido” în spaniolă şi „failure” în engleză.

Conceptul de faliment începe prin a desemna o stare de fapt, în care se afla cel ce nu-şi plătea datoriile şi dobândeşte complexitate pe măsură ce ajunge să desemneze o stare juridică, o stare de drept. Cristalizarea instituţiei falimentului a însemnat o diversificare a terminologiei. Pe de o parte, legislaţia modernă distinge mai multe tipuri de proceduri în funcţie de gravitatea situaţiei debitorului, distincţie care operează şi în plan terminologic: lichidare judiciară, reorganizare, faliment etc

Operează, totodată, distincţia între ”faliment” ca procedură şi ceea ce caracterizează starea sau situaţia unui comerciant supus procedurii falimentului: încetarea plăţilor (insolvenţa) sau insolvabilitatea. Doctrina a operat, de asemenea, o distincţie netă între aceste ultime două noţiuni. Totodată, vechile denumiri de “falit”, “decoctor”, “defraudator”, “bancrutier”, “mofluz”, care atrăgeau după sine un statut social deosebit de dezavantajos, infamant, pentru persoana vizată, au fost înlocuite în majoritatea legislaţiilor europene de termenul “debitor”, folosit şi de legiuitorul nostru, pentru a desemna comerciantul aflat în stare de încetare a plăţilor, în ideea de a corespunde mai bine schimbării tratamentului (devenit mai favorabil) comerciantului ajuns într-o asemenea ipostază. Diversele definiţii date falimentului de doctrina juridică de-a lungul timpului evocă, în esenţă, trăsăturile distinctive ale acestei proceduri într-unanumit punct al evoluţiei sale istorice. Potrivit “Dicţionarului de drept internaţional al afacerilor”, falimentul este “o procedură de executare silită având caracter unitar, colectiv, concursual şi egalitar, care vizează bunurile debitorului comun al mai(falitului) care a încetat plata datoriilor comerciale, având ca scop satisfacerea creanţelor tuturor creditorilor”

II. Insolventa si falimentul. Caractere generale

Falimentul este o procedura de incetare a existentei unei societati comerciale care se aplica comerciantilor care nu mai pot face fata datoriilor lor comerciale, numiti si debitori, cheltuielile aferente procedurii urmand a fi suportate de catre debitor.

Prin procedura falimentului se intelege procedura de insolventa concursuala colectiva si egalitara care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, fiind urmata de radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat. Procedura se aplica societatilor comerciale, societatilor cooperative, organizatiilor cooperatiste, societatilor agricole, grupurilor de interes economic si oricarei alte persoane juridice de drept privat care desfasoara activitati economice, comercianti care sunt in categoria debitorilor aflati in stare de insolventa sau se insolventa iminenta.

Exista si comercianti, ce fac parte din categoriile de mai sus, exceptati de la aceasta procedura si anume cei care indeplinesc una din urmatoarele conditii:

- comercianti nu detin nici un bun in patrimoniul lor;

- actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite;

- administratorul nu poate fi gasit;

- sediul nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comertului;

- debitori care nu au prezentat urmatoarele documente:

a) o lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate;