Procesul Penal

1.Noţiunea de probă în procesul penal

Pentru rezolvarea cauzelor penale, organele judiciare au nevoie de date sau informaţii care să conducă la concluzia existenţei sau inexistenţei infracţiunii, vinovăţiei sau nevinovăţiei făptuitorului etc. Datele sau informaţiile care ajută la rezolvarea cauzei penale sunt furnizate prin intermediul probelor.

Având în vedere funcţionalitatea lor în procesul penal, probele sunt definite ca fiind elemente de fapt cu relevanţă informativă asupra tuturor laturilor cauzei penale1. În acest sens, în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească sub toate aspectele cauza, pe bază de probe.

Adevărul, în orice domeniul de activitate umană, nu se relevă spontan; el trebuie descoperit şi dovedit sub toate aspectele sale. De aceea, privit prin prisma principiului aflării adevărului, procesul penal nu reprezintă numai activitate judiciară, ci un proces de cunoaştere mult mai larg, în cadrul căruia organele de judiciare au nevoie de date sau dovezi pentru a stabili dacă o persoană este sau nu vinovată de săvârşirea unei infracţiuni. Din cele menţionate mai sus şi din legislaţia reesă că organele de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza, sub toate aspectele, pe baza de probe.

Probele pot fi definite ca fiind acele elemente de fapt cu relevanţă informativă asupra tuturor laturilor cauzei penale.

Legea procesual penală arată, în art.55 alin.1, sunt probe orice date concrete pe baza cărora persoanele care efectuează cercetarea penală (anchetatorul, procurorul, instanţa de judecată ) stabilesc în modul prevăzut de lege, dacă s-a săvârşită o infracţiune sau nu, vinovăţia persoanei care a comis-o, precum şi alte împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei.

În legislaţia Română găsim o altă interpretare a acestei noţiuni de probă ca fiind orice element de fapt care serveşte la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni, la indentificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea împrejurărilor necesare pentru justa soluţionare a cauzei.

Probele sunt împrejurări de fapt, aflate în afara procesului penal, dar într-un cât privesc obiectul procesului, prin administrarea lor în cadrul acestuia, ele dobândesc caracter procesual.

Sub aspect funcţional, proba poate avea un dublu caracter :

- din punct de vedere gnoseologic, proba constituie un instrument de cunoaştere, prin intermediul căruia organele judiciare află adevărul;

- din punct de vedre al conţinutului său etimologic propriu-zis, proba constituie un instrument de dovedire, părţile utilizând probele în scopul dovedirii susţinerilor şi argumentărilor făcute.

În limbajul juridic curent, noţiunea de proba este folosită, uneori, în sens larg, care include atât proba propriu-zisă, cât şi mijlocul de probă.

Cele două noţiuni, însă nu trebuie confundate.

Probele, ca elemente de fapt, care servesc la aflarea adevărului în procesul penal, sunt aduse la cunoştinţa organelor judiciare prin intermediul mijloacelor de probă.

Mijloace de probă sunt acele căi legale prin care se constată existenţa probelor sau, altfel spus, ele sunt izvorul probelor. De aceia se face distincţie între o împrejurare de fapt pe baza căreia se constată vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane şi mijlocul prin care această împrejurare a fost relevată.

De asemenea, nu se confundă noţiunea de probă cu cea de probaţiune - ca activitate de strângere şi verificare a probelor, activitate care constă mai întâi în stabilirea de fapte şi împrejurări legate de infracţiunea comisă, apoi, prin coloborarea şi aprecierea acestora să se dovedească existenţa infracţiunii şi vinovăţia infractorului.

Probaţiunea procesual-penală reprezintă cunoaşterea evenimentelor din trecut.

Atare cunoaştere nu se face însă direct, nemijlocit, deoarece fapta cognoscibilă, fapta infracţională, în cursul investigaţiei nu mai există. Cunoaşterea în asemenea caz are un caracter implicit, prin mijlocirea urmelor, reflectărilor pe care le-a lăsat infracţiunea pe obiecte, în cadrul proceselor şi fenomenelor, precum şi în conştiinţa oamenilor. Astfel de reflectări şi urme constituie temelia probelor în procesul penal. Orice date de fapt, provenite din reflectarea urmelor infracţiunii în realitatea obiectivă, pot servi drept probe, dacă ele au importanţă pentru soluţionarea justă a cauzelor penale. Conform art.55 alin 1 c. Pr. Pen. sunt probe orice date concrete pe baza cărora persoanele care efectuează cercetarea penală (anchetatorul, procurorul, instanţa de judecată) stabilesc, în modul prevăzut de lege, dacă s-a săvârşită o infracţiune sau nu, vinovâţia persoanei care a comis-o, precum şi alte împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei. Aceste date de fapt pot fi stabilite, conform alin.2 al aceluiaşi articol, prin declaraţiile martorului, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile bănuitului, declaraţiile învinuitului, concluziile expertului, corpurile delicte, procesele-verbale ale acţiunilor de anchetă şi alte documente Nu trebuie confundate probele care, după cum s-a relatat, sunt date de fapt concrete şi sursele de obţinere a lor (mijloacele de probă), a căror listă este exhaustivă. Una şi aceeaşi probă poate fi obţinută din mai multe surse.

În baza analizei teoretice a definiţiei probelor dată de legislator se diferenţiază următoarele semne, care constituie volumul acestei noţiuni: