Proprietate Intelectuală

Capitolul I

Precizări prealabile

Drepturile patrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau ştiinţifice sunt drepturi civile cu conţinut economic, adică evaluabile în bani. Pe cale de consecinţă, aceste drepturi vor împrumuta toate caracteristicele generale ale oricărui drept civil patrimonial .

Dreptul de autor de a atrage foloase patrimoniale de pe urma exploatării operei sale este, în ordine cronologică, primul drept recunoscut îm favoarea creatorilor. Acest drept are, de asemenea, o recunoaştere universală, în timp ce dreptul moral mai este privit cu reticenţă sau este chiar ignorat în unele sisteme de drept .

Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi subiective, a căror existenţă este condiţionată de manifestarea de către autor a drepturilor de a aduce opera la cunoştinţă publică şi de a o exploata în beneficiul său şi al succesorilor săi. Numai exercitarea de către autor a dreptului de divulgare face posibilă naşterea drepturilor patrimoniale .

Cu toate acestea, avându-şi izvorul în crearea unei opere, aceste drepturi vor prezenta, conform legii nr.8/1996, şi unele trăsături particulare, după cum umrează:

1.sunt strâns legate de persoana autorului, adică sunt în principiu intuitu persoanae;

2. sunt în principiu, exclusive, adică absolute sau opozabile erga omnes;

3. sunt temporaren în sensul că durează in timpul vieţii autorului, iar după moartea acestuia se transmit moştenitorilor pe timp limitat;

4. în principiu, sunt alienabile, deoarece pot face obiectul înstrăinării sau al cesiunii exclusive sau neexclusive. Prin derogare de la dreptul comun, unele dintre aceste drepturi nu pot fi transmise prin moştenire .

În oridine cronologică, Legea nr. 8/1996 reglementează două drepturi patrimoniale, şi anume:

1. dreptul de a decide utilizarea operei (art. 12-16);

2. dreptul de suită (art. 21-23).

În doctrină se susţine că autorii de opere au următoarele trei categorii de drepturi subiective patrimoniale :

1. dreptul de a utiliza sau folosi opera;

2. dreptul de a consimţi utilizarea operei de către terţi;

3. dreptul de suită.

În ce ne priveşte, atâta vreme cât Legea nr.8/1996 consacră o reglementare distinctă şi expresă numai cele două drepturi patrimoniale ecocate de noi mai sus, nu putem împărtăşi această calificare .

Ar fi de observat faptul că, în cadrul clasificării ce o criticăm, dreptul de a decide utilizarea operei presupune şi dreptul autorului de a consimţi la utilizarea acesteia de către terţ, iar modalităţile şi formele prin care se poate exercita acest drept sunt limitativ enumerate de art. 13. Deci practic, este divizat, nelegal şi inadmisibil, dreptul autorului de a decide utilizarea operei .

Nici sub aspect ştinţific, această clasificare nu este la adăpost de observaţii critice, întrucât, impardonabil, se pune în acelaşi plan juridic generalul, adică dreptul autorului de a decide utilizarea operei, cu particularul, adică dreptul autorului de a consimţi la utilizarea operei de către alţii .

Ca si concluzie aceste drepturi patrimoniale au în vedere caracterul evaluabil in bani care ţin strict de persoana creatoare, fiind de o importanţă majora, doctrina punând acest drept inaintea dreptului moral de autor.