Protecția atmosferei în dreptul comunitar

1.Introducerea în dreptul mediului

Din punct de vedere etimologic, cuvântul mediu îşi are originea în latinescul medium care desemnează totalitatea factorilor şi condiţiilor care formează cadrul general în care se desfăşoară viaţa materială a societăţii omeneşti.

Noţiunea de mediu este considerată ca fiind o noţiune fundamentală şi cuprinzătoare prin care se înţelege lumea vie şi cea neînsufleţită, în principiu, aproape tot ce îconjoarăomul.

Noţiunea de mediu stă la baza ecologiei ca ştiinţă, definită de biologi ca fiind „studiul relaţiilor complexe, directe sau indirecte, dintre animale şi mediul lor organic şi anorganic”.

Ecologia este definită în doctrina de specialitate ca fiind ştiinta ecosistemelor şi a relaţiilor dintre acestea, cu rol în stabilirea de legături între societatea umană şi mediu.

În documentele internaţionale nu există o definiţie foarte clar formulată cu privire la mediu, iar legislaţiile interne ale statelor conferă acestui concept semnificaţii şi dimensiuni diverse, pornind de la definiţii parţiale şi până la definiţii mai globale.

În cazul României, Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2002, aprobată prin Legea nr. 294/2003 , defineşte în mod explicit mediul ca fiind „ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei, aerul, apa, solul, subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului”.

În sistemul de drept românesc, dreptul mediului poate fi definit ca fiind o ramura distinctă de drept, formată din totalitatea normelor juridice care reglementează relaţiile dintre persoane stabilite în legatură cu protecţia şi dezvoltarea mediului.

Poluareaşi protecţia mediului sunt considerate printre cele mai importante probleme cu care se confruntă umanitatea la acest început de mileniu. Nuştim să fi existat în istoria omenirii un început de veac cu mai multe dilemeşi mai adânci sfidări, care asemenea unorşerpi cu clopoţei s-au strecurat în leagănul tuturor paradigmelor bântuite de criză, caşi în zestrea marilor enigme ce ne-au însoţit prin vremuri. Henri Focillon, care s-a ocupat de paradigmele trecutului, menţionează că în cazul anului 1000 ele erau reductibile la alternativa „ ştiinţa demonică sau omul cultului”, pentru ca la începutul mileniului al III-lea, în virtutea unui efect de simetrie să apară o nouă alternativă: „ demonulştiinţei sau cultul omului’’. Fireşte ceea ceşochează acum nu este misterul trecerii într-un nou mileniu, ci sunetul extrem de pur al acelor „clopoţei”... El ne avertizează conştiinţa asupra existenţei „marelui sindrom ecologic”, a iminenţei unor uriaşe răsturnări de valori, produse de agresiunile omului, deloc naive şi deloc trecătoare , asupra naturii. A opta pentru marile valori ale umanităţii, garante ale continuităţii noastre pe Pământ, înseamnă a pleda împotriva „ecocidului planetar”, care în mod paradoxal, a fost imaginat tocmai de om împotriva naturii umane însăşi...

Aceasta este în fapt cea mai teribilă sfidareşi poate ultima! Este prin urmare necesar să se producă o mutaţie necesară : de la ipostaza de „agresor”, care distrugeşi jefuieşte fără milă natura, la cea de protector, de ocrotitor al acesteea. Un protector care-şi propune, fără fals egoism, să integreze dezvoltarea cu protecţiaşi conservarea patrimoniului natural. Supravieţuirea omenirii impune ca această acţiune să fie întreprinsă la nivel mondial, întrucât sfidările au escaladat de mult graniţele statelor, iar dilemele s-au ridicat cu mult peste preocupările câtorva naţiuni. A sosit prin urmare, implacabil, vremea „noilor alianţe”, aşa după cum s-a exprimat Prigogine.

2.Scopul şi importanţa protecţiei mediului

Mediul reprezintă „ansamblul elementelor fizice, chimice sau biologice, naturaleşi artificiale, care condiţionează viaţa umană, animală sau vegetală, sau o specie“ (Le Petit Larousse, 2003). Mai pe scurt, mediul reprezintă ansamblul

elementelor obiectiveşi subiective, care constituie cadrul de viaţă al unui individ.

Potrivit lui Saburo Okita, „mediul reprezintă factorul esenţial pentru continuitatea

supravieţuirii speciei umane, iar prosperitatea omenirii pe termen lung este de

neconceput dacă nu se poate asigura generaţiilor viitoare posibilitatea de a se bucura de binefacerile naturii“.

Odată cu apariţiaşi amplificarea problemelor ecologice mediul devine obiectul

interesuluişi acţiunii publice.

Aşa după cum afirma Michel Prieur, mediul constituie astăzi o„noţiune cameleon“, cu semnificaţiişi dimensiuni specifice, iar enunţarea unei definiţii unitare pentru această noţiune este un deziderat pentru juriştii care activează în domeniul dreptului mediului. In O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, mediul este definit ca :

„Ansamblul de condiţiişi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solulşi subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organiceşi anorganice, precumşi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materialeşi spirituale, calitatea vieţiişi condiţiile care pot influenţa bunăstareaşi sănătatea omului“.

Definiţia mediului are importante implicaţii asupra dreptului mediului, prin elementele concrete pe care le oferă pentru juriştii implicaţi în actul juridico- administrativ.

Noţiunile de poluareşi deteriorare a mediului ocupă un loc central în cadrul

vocabularului juridico-ecologic.

Poluarea este definită ca un „complex de fenomene care au modificat sau tind să modifice mediul în detrimentul echilibrului ecologic naturalşi care afectează atmosfera, apele de suprafaţă ori subterane, mărileşi oceanele, solul, vegetaţia, lumea animalăşi colectivităţile umane“ (Dicţionarul Enciclopedic, vol. V, 2004).

În legislaţia românească actuală,poluarea este definită ca fiind „introducerea

directă sau indirectă, ca rezultat al unei activităţi desfăşurate de om, de substanţe, vibraţii, căldurăşi/sau zgomot în aer, apă ori în sol, care pot aduce ori pot cauza o deteriorare sau o împiedicare a utilizării mediului în scop recreativ sau în alte scopuri legitime).