Protecția copilului aflat în situații speciale

Capitolul I.Notiuni generale.

Creşterea şi ocrotirea copilului se realizează de către părinţi. Dacă unul dintre ei este în imposibilitatea de a-şi manifesta voinţa, ocrotirea se realizează de către celălalt părinte. Există însă situaţii în care aceştia au decedat ori deşi sunt în viaţă se afle în imposibilitatea permanentă de a-şi exercita drepturile şi îndatoririle.

Ideea implicării statului, fie direct, fie prin intermediul diferitelor instituţii comunitare abilitate în ocrotirea copiilor ai căror părinţi sunt în imposibilitate permanentă sau temporară de a-şi îngriji copiii a fost acceptată abia în sec. XX.

Protectia se realizeaza prin modalitati institutionale ,fiind o coordonanta majora a societatii organizate in stat.Ea vizeaza cresterea psihosomatica a copiilor,formarea si educarea lor in raport direct cu normele morale,sociale si juridice ,cu valori promovate de societate,cu idealurile lor umaniste universale.

Prin intermediul legislaţiei şi standardelor internaţionale în materia drepturilor omului, sec. XX a consemnat obligaţia pozitivă a statului de a ocroti copiii aflaţi în dificultate – acei copii care nu beneficiază de condiţii suficiente, necesare dezvoltării şi asigurării sănătăţii fizice şi psihice. Prin urmare convenţia cu privire la drepturile copilului prevede în art. 20 alin. 2 obligativitatea statelor părţi de a asigura copilului asistenţă alternativă, în acord cu legislaţia lor internaţională.

Sursa acestor obligaţii o reprezintă principiul general conform căruia copilul nu poate fi, în nici un moment lipsit de grijă şi ocrotire.

După legea română, ori de câte ori copilul este lipsit în mod temporar sau permanent de ocrotirea părintească, fie din culpa acestora, fie independent de voinţa lor, copilul se află în dificultate şi are dreptul la asistenţă specială .

Pentru aceste situaţii, în dreptul român este reglementat un ansamblu de instituţii socio – juridice menite să asigure, în funcţie de situaţia concretă a copilului, protecţia drepturilor sale prin asistenţă alternativa.

Între acestea se numără : tutela, curatela, încredinţarea copilului (unei familii, unei persoane sau unui organism privat autorizat), încredinţarea în vederea adopţiei, plasamentul, plasamentul în regim de urgenţă.

Unele instituţii vizează măsuri temporare de protecţie a drepturilor copilului, de asigurare a creşterii şi ocrotirii acestuia în mediu familial alternativ fiind aplicate, cel puţin teoretic, concomitent cu strategii de sprijinire a familiei în scopul reintegrării copilului. Altele reprezintă măsuri cu caracter permanent, în funcţie de situaţia care a generat instituirea ei, sau de natura instituţiei. La alegerea unei instituţii organismele abilitate trebuie să asigure copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber opinia sau asupra măsurii de protecţie propuse.

Măsurile legislative adoptate, după ratificarea Convenţiei privind drepturile copilului, au reglementat un sistem mixt care, spre deosebire de instituţiile tradiţionale – tutela, curatela, adopţia – prevede distribuţia drepturilor şi obligaţiilor de protecţie a drepturilor copilului între stat şi familia alternativă sau organisme private autorizate. Astfel, ia naştere o instituţie originală – o co-tutelă – în cadrul căreia statul ţine familia alternativă sau organismul privat autorizat exercită în comun drepturile şi obligaţiile de protecţie şi ocrotirea copilului.

Cap II Protectia speciala a copilului.

Masurile de protectie sunt stabilite in atributiile consiliului judetean,respective ale consiliului local al sectorului municipiului Bucuresti care are noi structuri functionale in domeniul protectiei copilului,stabilindu-se Comisia pentru protectia copilului,Serviciul public specializat pentru protectia copilului si institutiile corespunzatoare.

După cum am mai spus, tutela, curatela şi adopţia sunt măsuri tradiţionale de ocrotire a minorului. Există însă şi situaţii când se impun unele măsuri speciale care trebuie luate în cel mai scurt timp posibil pentru a asigura copilului continuitate în dezvoltarea sa psihică si fizică.

Această protecţie specială se aplică în situaţia următoarelor categorii de copii :

- copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor părinteşti, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi şi nu se poate institui tutela;

- copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din motive neimputabile acestora;

- copilul buzat sau neglijat;

- copilul găsit sau abandonat de către mama în unităţi sanitare;

- copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.