Protectia Copilului in Dreptul Familiei

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest proiect trateaza Protectia Copilului in Dreptul Familiei.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 63 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 8 puncte.

Domeniu: Drept

Extras din document

CAPITLOLUL I ASPECTE GENERALE PRIVIND INSTITUŢIA PROTECŢIEI COPILULUI ÎN DREPTUL FAMILIEI

I.1. Scurt istoric

Protecţia(ocrotirea) persoanei fizice se realizează în general prin recunoaşterea şi apărarea corespunzătoare a drepturilor subiective, o atare poziţie vizând participarea acestora la raporturi juridice .La această ocrotire participă în mod exclusiv, normele juridice ale dreptului civil , alături de normele si mijloacele de apărare proprii altor ramuri de drept (drept constituţional, dreptul familiei, dreptul muncii şi securităţii sociale etc.)

Pe lângă aceste mijloace juridice de o ocrotire a persoanelor fizice în general,legea reglementează unele mijloace de drept speciale, destinate ocrotirii suplimentare a unor categorii de subiecte de drept civil, care aflate în situaţii deosebite au nevoie de o protecţie juridicăa specială, în asemenea situaţii găsindu-se copii datorită vârtstei fragede şi a lipsei discernământului.

I.1.1. Vechiul drept românesc

În vechiul drept românesc se cunoaşte o veche categorie de copii care nu se puteau conduce singuri nici după atingerea majoratului, această categorie in opoziţie cu copiii emancipaţi numiţi “samavolnici” sau “oblăduitori” era cunoscută şi ca o categorie de “copii nevolnici” sau “neoblăduitori”. Neoblăduitorii nu se îngrijeau ei înşişi de existenţa lor materială , acestei categorii aparţinându-le copiii care deşi ajunseseră la vârsta majoratului, rămâneau sub ascultarea tatălui, în casa acestuia.

Dreptul intern modern stă sub imperiul Codului civil de la 1864, ocrotirea părintească realizându-se prin instituţia puterii părinteşti.

Aceasta presupune totalitatea drepturilor acordate de lege părinţilor asupra persoanei şi bunurilor copilului, atâta timp cât acesta este minor şi neeemancipat. După intrarea în vigoare a Codului familiei(1954), puterea părintească a fost înlocuită cu ocrotirea părintească.

I.1.2. Perioada postdecembrista

În anul 1990 Statul român a ractificat Convenţia cu privire la drepturile copilului , cât şi mai multe acte internaţionale referitoare la protecţia copilului .

Dacă în acest plan s-a remarcat un reviriment notabil, în legislaţia internă nu am avut aceeaşi evoluţie decât mult mai târziu , respectiv din1997 şi în mod deosebit in 2004 care consta în adoptarea pachetului legislativ în domeniul protecţiei copilului.

Potrivit Legii nr.272/2004 exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibe în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a acestuia.

Deşi legiuitorul foloseşte noţiunea de drepturi şi obligaţii, în cea mai mare măsură, părinţii au , în raporturile cu copiii lor, mai degrabă obligaţii .Noţiunea de drepturi este mai adecvată relaţiilor dintre părinţi şi terţi în ceea ce priveşte pe copilul lor.

I.2. Noţiunea de protecţie a copilului.Sediul materiei

Instituţia ocrotirii părinteşti este tratată de Codul familiei, Titlul III, Capitolul I, Secţiunea I,”Drepturile şi îndatoririle părinteşti faţă de copiii lor minori” dar şi de unele texte din Legea nr.272/2004 (cap II, Secţiunea aII a, “mediul familial şi(…)” respective în art 30-33.

Ca urmare suntem în prezenţa unui “hibrid”,specialiştii fiind obligaţi să lucreze prin comparative permanenţă cu două acte normative în aceeaşi materie:ocrotire părintească, tutela, etc .

Reglementările juridice au ţinut întotdeauna seama de situaţia specială a copilului , determinate de vulnerabilitatea copilui şi nevoia sa de ocrotire.În trecut, regimul legal al minorităţii avea ca fundament concepţia potrivit căreia copiii trebuie “supuşi ” protecţiei exercitate de reprezentanţii legali. În mod tradiţional , în dreptul privat această protecţie a fost rglementată în principal, sub două aspecte principale: incapacitatea minorului şi ocrotirea părintească.

În epoca modernă , ca efect al schimbării concepţiei cu privire la drepturile omului , copilulîincetează de a mai fi “obiect ” de protecţie şi devine participant la viaţa socială , inclusiv cea juridică. Copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului în aceaşi măsură ca şi adultul. Bineinţeles că acesta nu are încă gradul de maturitate necesar pentru a participa la viaţa juridică pe poziţie de egalitate cu majorii. Dar aceasta nu înseamnă excluderea lui, ci sprijinirea şi asistarea lui pentru exercitarea drepturilor fundamentale care îi aparţin. Această nouă concepţie cu privire la protecţia copilului a fost exprimată la nivel internaţional prin adoptarea Convenţiei O.N.U. cu privire la drepturile copilului , iar în dreptul intern a fost transpusă prin adoptarea Legii nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

Legea nr.272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului reprezintă un adevărat “Cod al protecţiei copilului” care garantează drepturile acestuia nu numai în cadrul familiei, ci şi în ceea ce priveşte alte drepturi şi libertăţi civile , sănătatea şi bunăstarea copilului, educaţia, activităţi recreative şi culturale, protecţia specială a copilului lipsit temporar de ocrotirea părinţilor săi , protecţia copiilor refugiaţi şi protecţia copiilor în caz de conflict armat, protecţia copilului exploatat etc.În fiecare dintre aceste materii , legea generală,rmeaza a se completa cu dispoziţiile cuprinse în legile speciale (de exemplu Codul muncii, Codul familiei, Legea învăţământului etc.).Deci Legea 272/2004 reprezintă o lege –cadru , care devina norma generală în materia protecţiei copilului asigurând aplicarea principiilor acestei materi tuturor domeniilor în care produce efecte.

Fisiere in arhiva (1):

  • Protectia Copilului in Dreptul Familiei.doc