Protecția Factorilor Naturali și Antropici în Așezările Umane

INTRODUCERE

Problematica protecţiei mediului, în contextul dezvoltării durabile, se concentrează pe prevenirea şi combaterea fenomenelor de poluare provocate de unele activităţi umane, prevenirea deteriorării mediului datorită atât cauzelor naturale, cât şi acţiunilor antropice directe şi indirecte şi reconstrucţia zonelor deteriorate, soluţionarea problemelor globale, cum sunt cele privind încălzirea globală şi efectul de seră, distrugerea stratului de ozon, diminuarea producerii şi depozitării deşeurilor, precum şi pe creşterea progresivă a gradului de valorificare a deşeurilor, protejarea biodiversităţii, exploatarea raţională a resurselor naturale, etc.

Cunoaşterea stării mediului reprezintă premiza pentru luarea celor mai bune decizii privind dezvoltarea economico-socială la fiecare dintre nivelurile de decizie: local, regional, naţional, european.

Raportul anual privind starea mediului la nivel judeţean, regional şi respectiv naţional este elaborat în baza dispoziţiilor art. 75 lit. p) din O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Raportul este o sinteză anuală a rezultatelor activităţii de monitorizare şi control a stării elementelor de mediu (aer, apă, sol, deşeuri, biodiversitate şi arii protejate, mediul urban, radioactivitatea mediului).

Acţiunile pentru protecţia mediului constitue obligaţii ale administraţiei publice centrale şi locale, precum şi ale persoanelor fizice sau juridice, responsabilitatea privind protecţia mediului revenind autorităţii centrale şi teritoriale de mediu.

De asemenea, ţinând cont de prevederile art.11 din Constituţia României,”statul român are obligaţia să îndeplinească întocmai şi cu bună credinţă obligaţiile cei revin din tratatele la care este parte”, aceste tratate dupa ratificarea de catre Parlament făcând parte din dreptul intern.

În acest context dreptul comunitar reflectă un accentuat dinamism, un ritm alert al multiplicării şi diversificării reglementărilor adoptate în ultimul timp. Din punct de vedere practic, aceste caracteristici se exprimă în două reguli fundamentale:

- Aplicarea directă a dreptului comunitar, şi respectiv

- Supremaţia acestuia în raport cu dreptul intern (naţional)

În virtutea acestei reguli, reglementările dreptului comunitar trebuie să-şi producă plenitudinea efectelor lor, în mod uniform, în toate statele membre.

Raportându-ne în mod special la directivele din domeniul mediului, este evident că nu toate cuprind prevederi cu efect direct în dreptul naţional. Totuşi, aşa cum vom vedea pe parcursul acestei lucrări, o serie de documente de acest gen comportă o asemenea caracteristică.

Capitolul I

PROTECȚIA MEDIULUI ÎN AȘEZĂRILE UMANE

1.1. Conceptul de aşezare umană

Aşezările umane pot fi considerate sisteme ecologice complexe (ecosisteme) create de populaţiile umane, alcătuiri antropice în care majoritatea transformărilor de materie, energie şi informaţie este realizată de om. In acest context, aşezarea trebuie privită ca un organism viu, nu ca o structură, ce formează în teritoriu o structură interdependentă, de a cărui organizare se ocupă urbanismul şi amenajarea teritoriului.

Una din situaţiile interferenţei ştiinţelor sociale şi umaniste cu cele ale naturii o constituie ecologia socială, influenţa sociologiei şi a ecologiei asupra ştiinţelor juridice.Socioecosistemul care cuprinde ecosisteme naturale şi umane, la care se adaugă sistemul mediului social este unitatea rezultată ca urmare a integrării omului în natură.

Spre deosebire de ecosistemele naturale, ecosistemul uman prezintă o ordine mult mai mare, ca urmare a controlului exercitat de un centru integrator ad-hoc.

Aşezările umane există sub forme extrem de diverse, de la satele cele mai primitive, până la megalopolisurile lumii superindustrializate. Fiecare din acest lung şir de tipuri de ecosisteme are un optim de structurare, organizare şi funcţionare care este în concordanţă cu psihologia, cultura şi aspiraţiile locuitorilor săi, având nevoi şi posibilităţi financiare specifice, grade diferite de agresivitate asupra mediuluf şi capacităţi specifice ale acestuia de a rezista la impacturile umane pe termen îndelungat.

De aceea, condiţiile concrete diferă fundamental de la o ţară la alta şi în cadrul fiecăreia, de la o zonă geografică la alta.Având un specific determinat de prezenţa populaţiei, aşezările umane trebuie să devină sisteme ecologice care să întrunească trăsăturile de echilibai menite să le asigure stabilitate şi viabilitate.Aşezările umane trebuie astfel concepute încât să ducă la crearea unui cadru, de viaţă în care să fie prezervată identitatea indivizilor, a familiilor şi a societăţilor şi să existe mijloace menite să permită desfăşurarea vieţii particulare, contactele personale şi participarea populaţiei la luarea hotărârilor.