Protecția Juridică a Copilului în România

PREAMBUL

Ne-am întrebat, oare, vreodată, cum ar fi lumea fără copii, ce sens ar avea existenţa noastră fără acea picătură de divinitate dăruită omului- Probabil, întrebarea nu s-a ridicat niciodată, deoarece, contrar regulii, răspunsul este simplu şi sigur: totul ar fi nimic, adică omul ar fi un corp viu cu suflet mort. Şi aceasta pentru că tot ce ţine de însăşi fiinţa umană - speranţă, iubire, fericire, durere-este strâns legat de copilărie, de copilul ce se ascunde în profunzimea spiritului fiecărui om.

Deşi, adeseori, copil este sinonim cu fragilitate, naivitate, candoare, el trebuie identificat cu ce va să vină, adică viitorul să fie văzut prin ochii copiilor. Fiecare copil reprezintă o treaptă în plus, pe care omenirea o urcă pe scara evoluţiei şi a civilizaţiei.

Dar, cum perfecţiunea nu este un atribut uman, de cele mai multe ori, condiţia copilului a fost greşit înţeleasă şi rău interpretată. Deşi, sub alte forme, “Cruciada copiilor” din Evul Mediu se manifestă în toate timpurile, deoarece tot răul pe care l-a scos la iveală mintea umană s-a abătut cu precădere asupra copiilor, recunoscut fiind faptul că “ei plătesc cel mai greu preţ pentru miopia în politicile economice, gafele politice şi războaiele noastre”.

Problemele societăţii sunt complexe şi nenumărate, tocmai de aceea, pentru cei mai mulţi copii, perioada de început a vieţii nu reprezintă “calde şi blonde zile de beţie copilărească, lungi răgazuri senine ale nevinovăţiei, surprize ale descoperirii de fiecare zi a universului”

În mod absolut, copilăria reprezintă natura în formă umană în chipul cel mai minunat, de aceea ea trebuie ştearsă de orice barieră, de orice constrângere, trebuie ştearsă orice întinăciune, tocmai pentru a marca într-o manieră fericită întreaga viaţă a omului. Reîntoarcerea la copilărie este frumoasă, dar anevoioasă, aşa cum metaforic ne propune Giovanni Papini: “trebuie să aruncăm de pe noi pelerinele religiei, jiletca filozofiei, cămaşa prejudecăţilor, cravatele înnodate ale idealurilor, ghetele logicii şi izmenele moralei. Trebuie să ne răzuim pielea, să ne curăţăm sufletul, să ne dezinfectăm creierul, să ne aruncăm în apă curgătoare, să redevenim copii inocenţi, naturali, cum am ieşit din uterul mamei.”

De aceea, omenirea trebuie să-şi protejeze copiii, să le creeze un cadru propice creşterii, dezvoltării şi educării normale, măsurile juridice luate trebuind să fie prima za a lanţului de rezolvări pe care le reclamă această necesitate, deoarece investind în copii, investim în noi. Numai astfel, prin copii, oamenii devin nemuritori.

Lucrarea de faţă îşi propune să evidenţieze principalele instrumente juridice prin care este asigurată protecţia şi modul de promovare a drepturilor şi libertăţilor copiilor, dar şi să realizeze o monografie a situaţiei sociale, economice, culturale şi instituţionale ale acestora.

SECŢIUNEA I.

EVOLUŢIA CONCEPTULUI DE DREPTURI ALE COPILULUI ÎN DOCUMENTELE INTERNAŢIONALE

La naştere omul este imatur şi slab echipat fizic, cognitiv şi social. Este adevărat că el devine animalul cel mai specializat şi mai grandios de pe pământ, aceasta întâmplându-se, însă, destul de târziu în cursul unei perspective longitudinale a evoluţiei sale. “Candidatul la umanitate”, în debutul “epopeii terestre”, pare a fi cel mai vulnerabil dintre puii vieţuitoarelor de pe pământ, necesitând o acomodare chiar din primele clipe ale existenţei sale, cu exigenţele mediului fizic, dar mai ales solicitând o pregătire preventivă pentru contactul destul de dur cu dimensiunea socială.

Problema drepturilor copilului în societate îi preocupă pe specialişti de aproximativ 200 de ani. La sfârşitul secolului al XVIII-lea, Jean Jacques Rousseau4 a scos pentru prima dată în evidenţă propriul drept al copilului la latentele înclinaţii şi aptitudini din sine însuşi. El critica faptul că adulţii îl înstrăinează pe copil de sine însuşi şi avertiza educatorul să nu vadă în copil un adult neformat, ci o fiinţă cu propria-i specificitate şi propriile drepturi la viaţă.

La începutul secolului al XX-lea s-a manifestat un interes deosebit pentru protecţia copilului. Aproape în toate ţările industrializate au fost promulgate legi în acest domeniu sau în cel al învăţământului obligatoriu. Conferinţa de la Haga asupra dreptului internaţional privat din 1902 a luat în considerare interesul copilului ca un criteriu important în convenţia referitoare la tutela copilului.5

În 1903, scriitoare suedeză Ellen Key, cu cartea sa “Secolul copilului” a promovat o nouă imagine a copilului, încercând şi reuşind să schimbe mentalităţi. Englatyne Jebb devine fondatoarea Organizaţia Salvaţi Copiii din Marea Britanie, prima de acest fel din lume, la 19 mai 1906 şi afirma cu acest prilej: “eu cred că trebuie să revendicăm anumite drepturi pentru copii şi să acţionăm pentru recunoaşterea lor universală”. Un prim pas în acest sens l-a făcut Organizaţia Internaţională a Muncii, care a adoptat în 1919 Convenţia vârstei minime