Protecția jurizdictională a drepturilor omului

CLASIFICAREA DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE

Constituţiile moderne urmăresc prin consacrarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale să stabilească garanţii cât mai eficiente pentru apărarea persoanei umane şi a vieţii ei private, pentru participarea cetăţenilor la viata politică şi pentru dezvoltarea materială şi culturală a cetăţenilor.

Pornind de la această observaţie, un apreciat profesor de drept constituţional propune o clasificare a drepturilor fundamentale însuşită şi de către noi.

Astfel, o primă categorie de drepturi fundamentale va cuprinde acele drepturi care au drept obiect ocrotirea persoanei umane şi a vieţii ei private faţă de orice amestec din afară. Din această categorie fac parte următoarele drepturi: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului şi reşedinţei, secretul corespondenţei şi a celorlalte mijloace de comunicare, libertatea conştiinţei, dreptul la informaţie. Drepturile fundamentale din această primă categorie au o trăsătură comună şi anume faptul ca ele pot fi exercitate independent de un raport social, în cadrul căruia alţi cetăţeni să fie implicaţi într-o atitudine participativă. Cu alte cuvinte, ele pot fi exercitate în mod individual, motiv pentru care drepturile din prima categorie pot fi grupate sub denumirea de libertăţi individuale.

O a doua categorie de drepturi fundamentale are drept obiect asigurarea dezvoltării materiale sau culturale a cetăţenilor motiv pentru care acestea sunt cuprinse sub denumirea de drepturi social-economice. Fac parte din această categorie următoarele drepturi: dreptul la muncă, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la grevă dreptul la proprietatea privată, dreptul de moştenire, dreptul la învăţătură, dreptul celui vătămat într-un drept al său de o autoritate publică, liberul acces la justiţie.

Cea de a treia categorie de drepturi fundamentale are ca obiect exclusiv asigurarea participării cetăţenilor la conducerea statului, cum ar fi: dreptul de a alege şi de a fi ales în organele reprezentative locale sau naţionale, de a vota în cadrul referendumurilor, etc. Datorită specificului, aceste drepturi constituie o categorie distinctă de libertăţile individuale şi de drepturile social-economice, căreia i s-a dat denumirea de drepturi politice.

A patra categorie de drepturi fundamentale se caracterizează prin faptul că pot fi exercitate de cetăţeni, la alegerea lor, atât în vederea participării lor la conducerea de stat, cât şi în scopul asigurării dezvoltării lor materiale sau culturale. În această categorie intră următoarele drepturi: libertatea de exprimare, libertatea cultelor, libertatea întrunirilor, dreptul de asociere, dreptul de petiţionare. Datorită caracterului complex al obiectului lor, acestor drepturi li s-a dat denumirea de drepturi social-politice.

Aceste drepturi social politice garantează posibilitatea cetăţenilor de a acţiona fără constrângere în raporturile lor cu alţi cetăţeni în limitele stabilite de lege. Ceea ce este specific pentru unele din aceste drepturi este faptul că cetăţeanul nu le poate exercita de unul singur, cum este cazul drepturilor grupate în categoria libertăţi individuale, ci doar în concurs cu alţi cetăţeni, care în acest mod îşi exercită propriul lor drept fundamental (spre exemplu, dreptul de asociere). Datorită acestor caracteristici, drepturile din această categorie sunt denumite şi libertăţi publice.

În ceea ce priveşte egalitatea în drepturi, aceasta trebuie considerată o categorie distinctă de drepturi fundamentale cetăţeneşti, examinate până acum, deoarece obiectul ei îl constituie toate drepturile garantate de Constituţie şi legi, asigurând aplicarea lor în condiţii identice pentru toţi cetăţenii.

1. Libertăţile individuale.

- Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.

Articolul 22 din Constituţie consacră trei drepturi fundamentale cetăţeneşti aflate într-o strânsă legătură. Aceste drepturi sunt dreptul la viaţă, dreptul la integritate fizică şi dreptul la integritate psihică.

Dreptul la viaţă presupune în primul rând, că nici o persoană să nu poată fi privată de viaţa sa în mod arbitrar, art.22, alin.(3) interzicând pedeapsa cu moartea Pedeapsa cu moartea nu constituie doar o încălcare a drepturilor naturale ale omului, însă este în acelaşi timp o cruzime ce rareori s-a dovedit dreaptă. Mai mult, ea produce efecte ireparabile, istoria dovedind că de foarte multe ori că ea a fost efectul unor grave erori judiciare şi că nu întotdeauna a fost pedepsit ceea ce trebuia astfel pedepsit.

O problemă controversată este aceea de a şti când începe să fie operant şi când încetează dreptul la viaţă şi la integritate fizică. Astfel, dacă se porneşte de la concepţiile religioase, atunci întreruperile voluntare ale sarcinii nu ar trebui sa fie acceptate decât în cazuri extreme (spre exemplu, atunci când viaţa mamei este în pericol). În sfârşit, dacă dreptul la integritate fizică este prelungit şi după moarte, preluarea autorizată în scopuri medicale de organe ale unor persoane decedate ar fi ilegală, la fel ca şi utilizarea pentru disecţii a cadavrelor.

Un corolar al dreptului la viaţă şi la integritate fizică şi psihică îl constituie şi dreptul fundamental prevăzut de art.26, adică dreptul la viaţa intimă, familială şi privată. Textul legii fundamentale obligă autorităţile statului la respectul vieţii intime, familiale şi private şi la ocrotirea împotriva oricăror atingeri din partea oricărui subiect de drept. Astfel, nimeni nu poate să se amestece în viaţa intimă, familială sau privată a persoanei fără a avea consimţământul acesteia, consimţământ care trebuie sa fie liber exprimat. În acest sens:

- judecătorii au obligaţia de a declara şedinţă secretă e judecată în procesele în care publicitatea ar afecta viaţa intimă, familială şi privată;

- se consideră atentat la viaţa intimă a persoanei ascultarea, înregistrarea sau transmiterea imaginilor sau a valorilor unei persoane, fără consimţământul acesteia;

- este interzisă, de asemenea, aducerea la cunoştinţa publică a aspectelor din viaţa conjugală a persoanelor.

Alin.2 al aceluiaşi articol consacră dreptul fiecărei persoane fizice de a dispune de ea însăşi, cu condiţia de a nu încălca drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. Potrivit cu această consacrare constituţională:

- numai persoana poate dispune de fiinţa sa, de integritatea sa fizică şi de libertatea sa;

- persoana are dreptul de a dispune de corpul sau;

- în virtutea acestui drept, persoana are dreptul de a participa ca subiect de anchete, investigaţii, cercetări sociologice, psihologice, medicale, ştiinţifice şi de a accepta transplantul de organe şi ţesuturi.