Psihologia Infractorului Minor

Una dintre problemele acute cu care se confrunta civilizatia actuala o constituie escaladarea ingrijoratoare a fenomenului infractional, in cadrul caruia delincventa infantilo-juvenila si unele forme de predelincventa (devianta) comportamentala detin o pondere importanta, astfel incat la nivel mondial varsta violentei juvenile a ajuns sa se situeze intre 19-29 ani. Complexitatea acestui fenomen deriva din faptul ca el afecteaza in egala masura familia, prietenii, comunitatea sociala in care acestia evolueaza, nu doar victimele sau agresorii.

Delincventa juvenila reflecta o inadaptare la sistemul juridic si moral al societatii, fiind cea mai importanta dintre deviantele negative, care includ violarea si incalcarea normelor de convietuire sociala, integritatea persoanei, drepturile si libertatile individului.

In studiul acestui fenomen trebuie luate in considerare atat particularitatile biologice

cat si pe cele psihologice ale copilariei si adolescentei, devianta minorului fiind determinate pe de o parte de factori biogeni (leziuni cerebrale, traumatisme obstetricale, meningoencefalite din copilarie) si de factori sociogeni in special carenta afectiva, urmare a situatiei de copil nedorit sau neglijat care determina un handicap psihic al acestuia inca de la nastere.

Comportamentul deviant are la origine atat factori interni ce tin de psihologia

delincventului minor cat si de factori externi, care orienteaza spre o inadaptare la sistemul

juridic si moral al societatii. De aici decurge necesitatea efectuarii unei expertize medicolegale psihiatrice pentru a studia modificarile comportamentului minorilor determinate de tulburarile psihice ce apar fie in contextul social in care se dezvolta, fie in contextul varstei

Dintre factorii de risc ce determina aparitia violentei juvenile mentionam in primul rand

perioada adolescentei, cu precizarea ca tulburarile de comportament sunt mai frecvente intre 14-16 ani, avand tendinta de a descreste spre varsta adulta, si cu afectarea in special sexului masculin, provenind din medii socio-economice defavorizate.

Un alt grup de factori determinanti in aparitia violentei juvenile il reprezinta familia,

anturajul, gradul de educatie si cultura, la aceasta adaugandu-se o serie de factori situationali reprezentati de locul de debut al violentei, ingestia de alcool sau droguri ce favorizeaza trecerea la act, utilizarea armelor, precum si asocierea cu alte persoane sau alte acte infractionale (de exemplu furt).

Referitor la familie si gradul de educatie putem afirma ca o educatie negativa, ce nu

recunoaste normele existente in societate va duce implicit la o structurare negativa de personalitate si la un caracter de tip antisocial, in timp ce o educatie pozitva va configura un comportament adecvat normelor sociale. Comportamentul adecvat normelor si vietii sociale este un comportament reflectat, gandit, este anticipativ (reprezentarea continutului si consecintelor faptelor proprii) si exprima libertatea de vointa in alegerea solutiilor optime intr-o situatie data. Specialistii descriu un concept triunic in geneza comportamentului deviant, concept ce reuneste trei elemente:mediul de formare al personalitatii, personalitatea delincventa si situatiile ce favorizeza trecerea la actul antisocial.

Primul element al conceptului triunic, ce intervine in formarea deviantei si delincventei

juvenile este mediul de formare a personalitatii, fiind vorba in special de personalitatea agresiva. Se stie ca agresivitatea este un comportament castigat pe parcursul evolutiei individului (ontogenetic) si nu mostenit. Rezulta de aici existenta unei multitudini de factori de mediu ce determina aparitia si manifestarea agresivitatii. Acesti factori au fost impartiti in factori familiali si de grup, sociali si institutionali, in literatura de specialitate (Durkheim), fiind descrisi ca o stare de anomie macrosociala, microsociala (familie), institutionala.

Factorii familiali ce intervin in formarea unui comportament agresiv sunt reprezentati in

special de comportamentul parental si anume carenta afectiva materna asociata cu lipsa modelului de comportament patern sau abuzul de autoritate al acestuia din urma. La acestea se adauga influentele mediului familal (conflicte intre membrii familiei), lipsa de afectivitate intre acestia generand un comportament violent. Un mediu familial neechilibrat, lipsit de afectivitate, in special din partea mamei, va genera tulburari de adaptare si de comunicare a copilului in mediul social, tulburari ce pot lua forma depresiei, autismului, agresivitatii.

Al doilea factor ce intervine in conturarea unui comportament deviant este reprezentat de

personalitatea individului, mai exact este vorba de o personalitate anomica rezultata prin

suprapunerea unor valori negative de personalitate, manifestata predominant prin inafectivitate, insensibilitate, impulsivitate, egofilie.