Ramurile Dreptului

Imagine preview
(9/10 din 2 voturi)

Acest proiect trateaza Ramurile Dreptului.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 92 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 6 puncte.

Domeniu: Drept

Cuprins

CAPITOLUL I 1
INTRODUCERE ÎN TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI 1
Secţiunea 1 1
Definiţia şi obiectul „Teoriei generale a dreptului” 1
Secţiunea 2 6
Locul şi rolul Teoriei generale a dreptului 6
Secţiunea 3 7
Conceptul de Drept 7
Secţiunea 4 15
Esenţa, conţinutul şi forma dreptului 15
Secţiunea 5 21
Definiţia dreptului 21
CAPITOLUL II 27
DIVIZIUNILE GENERALE ALE DREPTULUI 27
Secţiunea 1 27
Criteriile diviziunii dreptului 27
1.1. Criteriul utilităţii la Ulpian 27
1.2. Criteriul obiectului reglementării juridice 28
1.3. Criteriul metodei reglementării 29
1.4. Principiile comune ramurii de drept 29
Secţiunea 2 30
Dreptul intern şi extern 30
Secţiunea 3 30
Dreptul determinator şi sancţionator 30
Secţiunea 4 31
Dreptul privat şi public 31
CAPITOLUL III 42
CONFIGURAREA DIVIZIUNII DREPTULUI ÎN SISTEMELE JURIDICE CONTEMPORANE 42
Secţiunea 1 42
Sisteme contemporane de drept 42
1.1. Clasificarea marilor sisteme de drept contemporan 42
1.2. Sistemul de drept romano-germanic 44
1.3. Marele sistem de common-law 51
Secţiunea 2 54
Obiectul juridic al dreptului public şi al dreptului privat 54
2.1. Léon Duguit 56
2.2. Maurice Hauriou 56
Secţiunea 3 57
Configurarea diviziunii dreptului în sisteme juridice 57
3.1. Dreptul public. Principii şi conţinut 58
A. Principiile şi cuprinsul dreptului constituţional 58
B. Principiile şi cuprinsul dreptului administrativ 60
C. Principiile şi cuprinsul dreptului penal 60
D. Cuprinsul şi principiile dreptului internaţional public 61
E. Cuprinsul şi principiile dreptului public general 62
3.2. Dreptul privat. Principii şi conţinut 62
A. Principiile şi cuprinsul dreptului civil 62
B. Principiile şi cuprinsul dreptului comercial 63
C. Principiile şi cuprinsul procedurii civile 64
D. Dreptul privat general 64
CAPITOLUL IV 66
PRINCIPIILE ŞI FUNCŢIILE RAMURILOR DREPTULUI 66
Secţiunea 1 66
Principiile dreptului 66
1.1. Noţiunea de „principiu” 66
1.2. Rolul principiilor dreptului 68
1.3. Principiile dreptului 69
Secţiunea 2 74
Funcţiile dreptului 74
2.1. Noţiunea funcţiilor dreptului 74
2.2. Funcţia de instituţionalizare sau formalizarea juridică a organizării social politice 74
2.3. Funcţia de conservare apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii 75
2.4. Funcţia de conducere a societăţii 75
2.5. Funcţia normativă 76
CAPITOLUL V 77
NORMELE JURIDICE DIN UNELE RAMURI DE DREPT 77
Secţiunea 1 77
Norma juridică de drept civil 77
Secţiunea 2 80
Norma juridică de drept administrativ 80
Secţiunea 3 82
Norma juridică de drept constituţional 82
CONCLUZII 85
BIBLIOGRAFIE 89

Extras din document

CAPITOLUL I

INTRODUCERE ÎN TEORIA GENERALĂ A DREPTULUI

Secţiunea 1

Definiţia şi obiectul „Teoriei generale a dreptului”

În rândul disciplinelor juridice, Teoria generală a dreptului are o apariţie de dată relativ recentă. Până la apariţia acestei discipline ştiinţifice, problematica teoriei dreptului era abordată de ştiinţele privitoare la ramurile sale, fiecare disciplină făcând, în introducere, o adevărată teorie a normativităţii juridice din respectiva ramură de drept.

În anul 1934, Hans Kelsen publică Teoria pură a dreptului (Reine Rechtslehre), în anul 1951 apare în Franţa lucrarea lui P.Roubier, Théorie générale du droit; la Bruxelles apare în 1948, lucrarea lui J.Hapsert, Théorie générale du droit. Acestora li se adaugă alte asemenea lucrări, scrise de Jean Dabin, F.Friedman, J.L.Bergel etc.

Teoria generală a dreptului este o disciplină necesară în studierea dreptului, ea oferă o introducere generală în problematica dreptului, fără de care studiul ştiinţelor particulare ale dreptului nu ar fi posibil şi nu ar asigura studentului o viziune de ansamblu asupra fenomenului juridic. Studierea Teoriei generale a dreptului este un imperativ care se impune şi în ideea asigurării creării şi aplicării dreptului, a receptării dreptului internaţional în dreptul intern şi a găsirii căilor prin care statul român poate contribui la armonizarea dreptului intern cu dreptul internaţional, inclusiv prin instituirea unor tehnici de control asupra introducerii dreptului comunitar în dreptul intern.

Din acest punct de vedere, o teorie a dreptului, astăzi, nu poate face abstracţie de ceea ce reprezintă dreptul în ansamblul său, în condiţiile în care el trebuie să integreze în conţinutul său tot mai multe prevederi ale dreptului internaţional, iar în viitor, să accepte prevederile dreptului comunitar, în condiţiile în care România va deveni membră a Uniunii Europene. Esenţa acestor trăsături, preponderent economice şi politice, nu poate să nu se reflecte în spaţiul acţiunii dreptului, conţinutul acestuia urmând a fi adaptat la imperativele asimilării dreptului comunitar, prin supremaţia reglementărilor sale în raport cu reglementările interne şi prin integrarea ex oficio a regulamentelor şi directivelor în dreptul intern.

Cu alte cuvinte, Teoria Generală a Dreptului trebuie să ofere o viziune generală asupra fenomenului juridic, ea trebuie să constituie pentru cel care studiază dreptul un cadru naţional menit să asigure trecerea de la general la particular în studiul de caz şi să revalorifice datele realităţii dreptului şi ale practicii juridice în procesul elaborării şi aplicării dreptului.

Pornind de la aceste obiective, este necesar să precizăm, înainte de toate, obiectul Teoriei Generale a Dreptului. Pentru a proceda la un asemenea demers este necesar să definim principalele concepte cu care operăm. Se impune, astfel, să arătăm că utilizarea cuvântului drept este făcută în două sensuri: unul extrajuridic şi altul juridic.

Utilizarea cuvântului "drept”în limbaj extrajuridic are în mod preponderent o valoare etică, el fiind folosit pentru a desemna o anumită apreciere asupra conduitei umane. Atunci când oamenii spun că o sancţiune este dreaptă sau când apreciază că o judecată este dreaptă ori când atribuie unui judecător calificativul "drept", ei utilizează adjectivul drept şi variantele sale pentru a evalua din punct de vedere moral un om, un comportament sau o stare de fapt.

Spre deosebire de această semnificaţie comună a cuvântului drept, pe plan juridic asistăm la trecerea de la cuvânt la concept, asistăm la trecerea substantivului drept în concept juridic, apt de a dobândi sensuri distincte, care acoperă realităţi de sine stătătoare. Astfel, din punct de vedere juridic, termenul drept este utilizat pentru a desemna dreptul obiectiv, dreptul pozitiv, dreptul subiectiv, dreptul natural, dreptul intern, dreptul internaţional sau ştiinţa dreptului.

Prin drept obiectiv vom înţelege ansamblul normelor juridice emise într-o societate dată. În viziunea lui Jean-Louis Bergel, dreptul obiectiv reprezintă ansamblul regulilor care reglementează viaţa socială şi a căror respectare este garantată de puterea publică.

Dreptul pozitiv este o parte componentă a dreptului obiectiv şi el cuprinde totalitatea normelor juridice care sunt în vigoare la un moment dat într-o anumită societate. Dreptul pozitiv, împreună cu partea pasivă a legislaţiei dintr-o anumită societate, respectiv cu acele norme juridice care şi-au încetat aplicabilitatea, fie datorită abrogării, fie datorită căderii în desuetudine, formează dreptul obiectiv.

Fisiere in arhiva (1):

  • Ramurile Dreptului.doc