Răspunderea Căraușului în Contractul de Transport de Mărfuri

CAPITOLUL-1- CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA RĂSPUNDEREA CIVILĂ

SECŢIUNEA -1- NOŢIUNEA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ

În abordarea temei ce vizează răspunderea cărăuşului în temeiul contractului de transport de mărfuri, este absolut necesar să pornim de la definirea noţiunii de răspundere civilă şi de la localizarea ei in sfera răspunderii sociale.

Codul Civil, în articolele 998-1000, sintetizează un principiu care corespunde pe de o parte unor cerinţe de etică şi etichetă socială, iar pe de altă parte, unor cerinţe ale securitaţii juridice, şi anume principiul raspunderii civile pentru faptele ilicite cauzatoare de prejudicii.

Potrivit art. 998 C.civil,"orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe cel din a cărui greşală, s-a ocazionat, a-l repera, "omul fiind potrivit art. 999 C.civil -responsabil nu numai de prejudiciul cauzat prin fapta sa dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa".

Răspunderea civilă a unei persoane care a cauzat altuia un prejudiciu, se concretizează deci în obligaţia de reparare a acestuia .

Se poate deci afirma ca fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, generează o răspundere civilă delictuală al cărei conţinut îl constituie obiligaţia civilă de reparare a prejudiciului cauzat.

În ceea ce priveşte localizarea răspunderii pentru fapta ilicită, aceasta este o parte componentă a răspunderii sociale ce revine fiecărei persoane pentru faptele sale. Sfera răspunderii sociale este însă foarte largă si cuprinzătoare ,ea incluzând răspunderea morală, răspunderea politică, răspunderea juridică etc., fiecare dintre acestea manifestându-se în formele sale specifice.

Obiect al studiului nostru îl,constituie răspunderea juridică, însă în cadrul acesteia nu vom vorbi despre răspunderea penală , răspunderea administrativă sau alte modalităţi în care această răspundere se poate manifesta, ci vom analiza răspunderea civilă . Acesta din urmă, de regulă se concretizează într-o obligaţie de despăgubire, de respectare a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită.

Răspunderea civilă poate fi contractuală sau delictuală , aspecte ce vor fi studiate în următoarele două secţiuni .

Secţiunea -2-Răspunderea civilă contractuală

Răspunderea civilă contractuală am văzut deci că este o formă a raspunderii civile. Elementele care o condiţionează sunt aceleaşi ca şi în cazul răspunderii civile delictuale : existenţa unei fapte ilicite ,vinovăţia celui ce săvîrşeşte o asemenea faptă, existenţa unui prejudiciu, existenţa unui raport de cauzalitate dintre fapte si prejudiciu, elemrnte ce vor fi însă analizate pe larg într-un capitol viitor .

Pentru a se putea vorbi de răspundere civilă contractuală trebuie mai întâi ca între cel chemat să răspundă si cel faţă de care se răspunde să existe un contract, o legătură contractuală. În acest caz, obligaţia încălcată este o obligaţie concretă stabilită prin contractul preexistent, încheiat intre cele două obiecte ale răspunderii: cel păgubit si cel care şi-a încălcat obligaţiile contractuale. Astfel responsabilitatea contractuală va putea fi invocată numai de parţile contractante. Terţele persoane, străine de contract, nu vor putea invoca răspunderea contractuală pentru acoperirea prejudiciilor pe care le-au avut de suferit ca urmare a neexecutării sau a executării necorespunzătoare a unui contract încheiat de alte persoane. Pentru acoperirea unor astfel de prejudicii, terţii vor putea apela eventual la răspunderea civilă delictuală, dacă sunt întrunite condiţiile pentru această răspundere.

Răspunderea contractuală ia naştere datorită încălcării obligaţiilor conţinute in contracte. Conform articolului 970 C.civil, conţinutul contractului trebuie înţeles in sens larg, nu numai cu luare în considerare a clauzelor expres prevăzute dar si a urmărilor pe care echitatea, legea sau obiceiul le dau obligaţiilor după natura lor.

Urmează in continuare să analizam o serie de deosebiri între răpunderea civilă contractuală si răspunderea civilă delictuală având in vedere faptul că ultima va fi tratată în secţiunea următoare punctând o serie de elemente specifice dreptului transportului.

Astfel, în ceea ce priveşte capacitatea celui responsabil, în materie contractuală capacitatea cerută este capacitate deplină de exerciţiu care, de regulă, se dobîndeşte la împlinirea vârstei de 18 ani spre deosebire de materia răspunderii delictuale unde are capacitate delictuală oricine a acţionat cu discernământ, indiferent de vârstă. Prin lege se instituie însă o prezumţie de discernământ pentru persoanele care au împlinit vârsta de 14 ani, după această vârstă răspunderea angajându-se numai dacă se face dovada că pesoana a acţionat cu discernământ în momentul săvârşirii faptei ilicite.

O altă deosebire găsim între cele două forme ale răspunderii civile in planul reparării prejudiciului cauzat. Astfel, cel răspunzator este obligat să acopere atât prejudiciul efectiv (damnus emergens) cât şi foloasele nerealizate (lucrum cesans) însă debitorul contractual care nu şi-a executat obligaţiile răspunde numai de prejudiciul cauzat care a fost prevăzut sau care este previzibil în momentul încheierii contractului, în vreme ce în cazul răspunderii civile delictuale răspunderea este integrală, atât pentru daune previzibile cât şi pentru cele neprevizibile.