Răspunderea civilă pentru prejudiciul ecologic

Introducere

Diversele şi multiplele atingeri aduse mediului şi prejudicii cauzate omului şi mediului au determinat doctrina să caracterizeze şi să consacre noţiunea de prejudiciu ecologic distinctă de prejudiciul ordinar (obişnuit).

Prejudiciul ecologic depăşeşte cadrul unei atingeri aduse bunurilor şi persoanelor luate individual. Mediul - ca victimă - este considerat independent de dreptul de proprietate şi de persoane, el trebuind să facă obiectul unei protecţii specifice.

Conceptul de prejudiciu ecologic a fost pentru prima oară utilizat de michel despax pentru a pune în evidenţă particularitatea prejudiciilor indirecte rezultând din atingerile aduse mediului înconjurător. Astfel, orice atingere adusă unui element al mediului înconjurător (cum ar fi, de pildă, apa sau atmosfera) nu poate să nu aibă efecte şia supra altor componente ale mediului (flora şi fauna acvatică sau terestră, solul etc.), având în vedere interdependenţa fenomenelor ecologice. Aşadar, prejudiciul ecologic reprezintă o atingere a ansamblului elementelor unui sistem, iar prin caracterul său indirect şi difuz pune probleme complexe cât priveşte dreptul la reparaţie.

Ca definiţie, putem considera că dreptul mediului este o ramură nouă a dreptului, însă, cu o evoluţie foarte bine reliefată şi cu perspective de dezvoltare planetare, datorită preocupării intense a populaţiei asupra protecţiei mediului înconjurător, având ca scop menţinerea sau creşterea calităţii vieţii pentru generaţiile următoare. Dreptul mediului s-a conturat ca domeniu în urma creşterii conştiinţei sociale şi a implementării noţiunii de “dezvoltare durabilă” la nivel global.

În contextul preocupărilor permanente de asigurare a supravieţuirii omului ca specie între specii, protecţia mediului vizează ocrotirea, conservarea şi dezvoltarea acestuia. În sprijinul acestui scop, protecţia juridică a mediului este inseparabilă de existenţa răspunderii juridice a celui ce a cauzat producerea unei daune. Recunoaşterea şi garantarea dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat din punct de vedere ecologic are loc atât la nivelul legislaţiilor naţionale, cât şi internaţionale.

Constituţia României a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003, iar în art.35 s-a prevăzut alături de celelalte drepturi fundamentale şi dreptul la un mediu sănătos, acesta făcând parte din cea de-a treia generaţie de drepturi, numite „drepturi de solidaritate", ce pot fi realizate nu numai prin eforturi interne ale statului, ci şi prin cooperare, astfel încât legiuitorul să aprecieze că atât statul, cât şi particularii îşi pot angaja răspunderea pentru realizarea acestui drept, iar perspectiva integrării în Uniunea Europeană fiind doar o garanţie. Dacă prin Constituţia din 1991, printre obligaţiile sociale ale statului s-a prevăzut refacerea, ocrotirea mediului înconjurător şi menţinerea echilibrului ecologic, dreptul la un mediu sănătos este recunoscut „in terminis" prin Legea- cadru a protecţiei mediului nr. 137/1995, apoi prin Constituţia României revizuită. Prin încheierea acordului de asociere dintre România şi Uniunea Europeană, ce a intrat în vigoare în anul 1995, România şi-a propus şi a reuşit să preia treptat acquis-ul comunitar de mediu, un rol important avându-1 cele 3 drepturi fundamentale:

1.Dreptul la informare privind mediul;

2.Dreptul publicului de a participa la luarea deciziilor privind mediul;

3.Dreptul de a cere repararea daunelor ecologice ori anularea actelor administrative ilegale.

1. Răspunderea civilă pentru prejudiciul ecologic

De-a lungul a multor ani, dreptul a conceput şi a admis responsabilizarea si repararea prejudiciilor suferite de către specia umană; dreptul la reparare nu exista decât dacă victima era subiect de drept (respectiv persoană fizică sau persoană juridică la nivel de societate). Apariţia şi recunoaşterea juridică a prejudiciului ecologic au forţat la un moment dat lărgirea spectrului de aplicare şi adaptarea regimului de răspundere la noile realităţi, a concepţiei clasice de răspundere civilă.

Primul element l-au constituit apariţia şi consacrarea noţiunii de prejudiciu ecologic, urmat, în mod rapid, de stabilirea unui regim special de răspundere adaptat particularităţilor acesteia. Răspunderea civilă apare în dreptul mediului ca o modalitate la care se recurge în ultimă instanţă, având ca prioritate tehnicile şi instrumentele, în special cele de natură economico-fiscală.

Din această perspectivă, ea apare ca o reparare, dar cu un sens elaborat. În acelaşi timp este de remarcat faptul că, atunci când activitatea poluantului este exercitată conform regulilor administrative impuse, nu se împiedică răspunderea civilă, în măsura în care autorizaţiile administrative sunt eliberate sub rezerva drepturilor terţilor. Activitatea vătămătoare nu este mai puţin vinovată şi se impune deci şi în această situaţie, o reparare. Astfel încât, poluantul nu va putea niciodată sa se ascundă de răspundere în spatele prescripţiilor administrative, chiar dacă le respectă integral.