Răspunderea funcționarilor publici

INTRODUCERE.

Art. 64. Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovatie, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz.

Prin articolul 64 se delimitează formele aplicabile funcţionarilor publici. Regimul juridic al funcţionarilor publici presupune si răspunderea acestora, al cărei scop îl reprezintă reprimarea greşelilor comise de agenţi publici.

Un asemenea scop are in vedere un singur aspect, care reprezintă numai unul din scopurile răspunderii, cel represiv. In concepţia exprimată in doctrină de drept public, potrivit căreia in oricare ramură de drept ne-am plasa răspunderea are doua finalităţii:

a) să restabilească ordinea de drept care a fost încălcată si pe cale de consecinţă să se revină la starea de legalitate care a fost perturbată prin săvârşirea faptei antisociale.

b) să se exprime o atitudine negativă faţă de autorul faptei ilicite, cu scopul de a-l determina pe acesta sa-si conştientizeze semnificaţia faptei sale, caracterul ei negativ, sa o regrete si pe viitor sa o elimine din comportamentul său.

Prin intermediul răspunderii se realizează atât scopul represiv, sancţionator cât şi

scopul preventiv, cărora trebuie sa li se mai adauge, in opinia V.Vedinaş şi scopul educativ, care – deşi implică prevenţia – nu se reduce la aceasta.

În cazul funcţionarilor publici nu este posibil să vorbim despre răspundere fără să implicăm relaţia ei cu responsabilitatea, noţiuni care nu se confundă şi a căror deosebire a fost fundamentată intr-o interesantă lucrare de filozofie a dreptului.

Responsabilitatea precede răspunderea şi o poate elimina dacă subiectul de drept este consecvent în atitudinea sa de a respecta valorile instituite cetate, de a se supune lor, de a le transforma în proprii valori. Fiecare subiect de drept trebuie să manifeste responsabilitate; însă, la funcţionarul public, acest lucru presupune aspecte deosebite.

Funcţionarul public trebuie să fie fundamental responsabil în îndeplinirea atribuţiilor sale. Trebuie să urmărească să primeze in comportamentul lui responsabilitatea.

Pentru el nu există o valoare mai importantă decât îndeplinirea, cu o convingere reieşită din înţelegere raţională, a fenomenelor, a sarcinilor sale profesionale.

Funcţionarul public trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu nu doar pentru că acestea îi sunt impuse de lege sau de şeful ierarhic, ci pentru că ele reprezintă rostul său profesional, să urmărească in permanenţă să fie cît mai eficient şi competitiv in activitatea pe care o are de îndeplinit.

Legea identifică patru forme de răspundere aplicabile funcţionarilor si anume:raspundere disciplinară, contravenţională, civilă si penală

Toate aceste forme sunt atrase de încălcarea cu vinovatie a îndatoririlor de serviciu, rezultând că ele reprezintă forme de rapundere subiectivă, bazată pe culpă, absenţa elementului subiectiv determinând imposibilitatea intervenţiei lor.

Dacă încălcarea normelor nu are legătură cu funcţia publică, răspunderea lor va fi o răspundere de drept comun, adică identica cu răspunderea oricărui cetăţean, care nu are calitatea de funcţionar public.

Răspunderea se pune numai daca s-a săvârşit o abatere şi dacă nu există o cauză care, potrivit legii, înlătură răspunderea.

Răspunderea, şi implicit, sancţiunea care i se aplică funcţionarului public are atât scop preventiv – educativ, cît si unul sancţionat si reparator al prejudiciului care s-a produs prin fapta (abaterea) săvârşită.

În sfera cercetării fenomenului răspunderii sociale, implicit a celei juridice au fost realizate mari progrese in ultimele decenii, atât în ceea ce priveşte analiza formelor juridice, cât şi în planul, mai larg, al relaţiei didactice dintre responsabilitatea socială şi răspunderea socială.

Din această perspectivă, cercetarea răspunderii juridice, ca instituţie complexă a dreptului, a formelor sale, ca instituţii ale diferitelor ramuri de drept, trebuie să depăşească tradiţionalele cadre ale tehnicităţii juridice, realizându-se o deschidere mai mare spre filozofie, praxiologie, psihologie, sociologie etc.