Răspunderea juridică a individului pentru infracțiuni internaționale

I N T R O D U C E R E

Noţiuni generale privind răspunderea juridică pentru infracţiuni internaţionale

Printre problemele fundamentale ale dreptului internaţional se află şi răspunderea juridică, ea constituind principalul instrument în prevenirea şi sancţionarea încălcării normelor de drept internaţional privind asigurarea punerii în aplicare a legislaţiei internaţionale şi a păcii.

Normele dreptului internaţional, ca orice norme obligatorii trebuie să fie respectate fără rezerve de către toate statele, de organizaţiile internaţionale, precum şi de persoanele fizice, încălcarea acestor norme atrăgând în mod necesar, dat fiind caracterul lor obligatoriu, răspunderea internaţională. Aşadar, răspunderea internaţională poate să apară în urma unui act antisocial, ilicit, constând în violarea unei norme de conduită în relaţiile dintre state, drept pentru care este necesară aplicarea unei sancţiuni şi care atrage obligaţia celor care au nesocotit normele acestui drept de a suporta consecinţele acţiunilor lor sub forma pedepselor stabilite prin acordul de voinţă al statelor.

În cea mai mare parte legislaţiile actuale, la care se asociază doctrina şi jurisprudenţa, principiu juridic potrivit căruia infracţiunea este temeiul răspunderii penale. Denumirea de infracţiune include în sfera sa atât delictele săvârşite cu intenţie sau din culpă, cât şi crimele de drept comun şi internaţional. Instituţia răspunderii internaţionale a evoluat în special după cel de-al doilea război mondial câştigând treptat o nouă valoare juridică.

Statutele tribunalelor militare internaţionale de la Nurenberg şi Tokio, Convenţiile încheiate la Geneva în 1948 (asupra genocidului) şi în 1949 (protecţia persoanelor civile în timp de război) definesc faptele considerate ca infracţiuni grave şi consacră angajamentul reciproc al statelor semnatare de a lua toate măsurile legislative pentru fixarea sancţiunilor aplicabile persoanelor care comit asemenea infracţiuni, acestea fiind de competenţa jurisdicţiilor naţionale. Ulterior, numeroasele documente şi rezoluţii ale Adunării Generale O.N.U., urmate de convenţii internaţionale au consacrat atât principiul renunţării la forţă şi la ameninţarea cu forţa, cât şi instituirea răspunderii statelor, a organizaţiilor naţionale şi internaţionale, a persoanelor fizice în calitate de organe ale statului şi a persoanelor particulare.

C A P I T O L U L I

RĂSPUNDEREA JURIDICĂ PRIVIND INFRACŢIUNILE INTERNAŢIONALE

1. Clasificarea infracţiunilor internaţionale

Ierarhizarea infracţiunilor internaţionale de către specialiştii în materie a fost făcută după mai multe criterii

Unul dintre principiile după care pot fi clasificate infracţiunile internaţionale îl reprezintă scopul urmărit de autorul acestora, după cum acesta comportă sau nu un element politic sau ideologic.

Astfel, în prima ipostază, când conţine deci elementul menţionat sunt încadrate crimele contra umanităţii, crimele contra păcii şi securităţii omenirii, inclusiv genocidul, crimele de război şi terorismul internaţional, problemă ce face obiectul actualei documentări.

În cea de-a doua categorie intră prin urmare infracţiunile lipsite de elementul politic ori ideologic, cum sunt: traficul de stupefiante, pirateria, traficul de femei şi copii, falsificarea de monede, etc.

Un alt criteriu al clasificării infracţiunilor internaţionale, este cel după subiectul infracţiunii:

- în acest sens, distingem infracţiuni al căror subiect nu poate fi decât statul, respectiv: infracţiunile comise de organe ale statului în numele şi pe seama statului.

Astfel, statul devine subiect al infracţiunii internaţionale, ori de câte ori violează un angajament asumat sau nesocoteşte o normă de drept internaţional.

De asemenea, organizaţiile internaţionale pot deveni şi ele subiecte ale infracţiunilor internaţionale în măsura în care comit acte ilicite generate de daune produse unui stat, grupuri de state ori alte organizaţii internaţionale.

După cum actul ilicit, în sensul juridic este opera unei persoane fizice, pot deveni subiecte ale infracţiunilor internaţionale şi persoanele oficiale care comit infracţiuni în calitatea lor de reprezentanţi ai statului sau funcţionari ai organizaţiilor internaţionale care se fac vinovaţi de violarea dreptului internaţional.

- cea de-a doua categorie a criteriului menţionat o reprezintă infracţiunile al căror subiect este individul ca persoană particulară.

Persoanele particulare pot deveni şi ele subiecte ale infracţiunilor internaţionale, dacă acţiunile lor ilicite sunt incriminate sau tolerate de statul căruia aparţin, precum şi în cazul când săvârşesc crime internaţionale.

Tipul lui “delicti commisi”, respectiv după cum infracţiunile au fost comise în timp de pace sau în timp de război, reprezintă un alt criteriu de clasificare al infracţiunilor internaţionale.

Clasificând infracţiunile comise de state, penalistul român Vespasian Pella, consideră crime de război următoarele acţiuni:

a) Fapta de a comite primul:

- declararea de război altui stat;

- invazia cu forţele sale armate, chiar fără declaraţie de război, a unui teritoriu al altui stat;

- atacul cu forţele terestre, navale sau aeriene, chiar fără declaraţie de război a teritoriului, navelor sau aeronavelor unui stat;

- blocarea navală a coastelor sau a porturilor altui stat;

- sprijinirea bandelor înarmate, care, de pe teritoriul său invadează teritoriul altui stat, sau refuzul, fără a ţine seama de cererea statului invadat, de a lua pe propriul său teritoriu, măsurile cu putinţă pentru a lipsi aceste bande de orice ajutor de protecţie.

b) Folosirea, comerţul, aprovizionarea, antrenamentul cu mijlocele de război interzise.