Răspunderea juridică pentru daune ecologice

I. Introducere

Degradarea mediului înconjurător constituie astăzi una din marile probleme ale omenirii. Mediul este afectat atât de consecinţele subdezvoltării cât şi a celor dezvoltării excesive.

În ţara noastră, protecţia mediului reprezintă o problemă de interes naţional, constituind o obligaţie a autorităţilor, administraţiei publice centrale şi locale, precum şi a tuturor persoanelor fizice şi juridice.

În doctrină și în practica de specialitate, problema răspunderii juridice pentru daune ecologice a fost abordată timid, factorul principal fiind faptul că în dreptul mediului nu există o instituție a răspunderii ecologice care să aibă atribuții de prevenire și reparare a prejudiciilor cauzate mediului.

Răspunderea juridică reprezintă complexul de drepturi şi obligaţii conexe, care se naşte ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite, şi care constituie cadrul de realizare a constrângerii statale. Instituţia răspunderii juridice are drept scop asigurarea stabilităţii raporturilor sociale şi stimularea membrilor societăţii pentru respectarea normelor de drept. Tratată în cadrul diverselor ramuri de drept, răspunderea juridică se particularizează în funcţie de faptele care o antrenează, regimul lor juridic, sancţiunile şi finalităţile urmărite de legiuitor.

Legislația de domeniu din România și din alte țări europene prezintă numeroase lacune în materia răspunderii, spre deosebire de dreptul civil sau penal.

În dreptul mediului, noțiunea de răspundere juridică are în vedere nu doar sancționarea celor care se fac vinovați de poluarea factorilor de mediu sau a celor care, deși nu deteriorează prin acțiunea lor mediul, încalcă legislația de mediu, dar și luarea și respectarea de către persoanele sau organele de stat, instituțiile publice sau private, a tuturor măsurilor care contribuie la asigurarea condițiilor optime în care se desfășoară toate activitățile economice și sociale, astfel încât riscul de poluare să fie minim.

Apreciem că cel mai important rol pe care ar trebui să-l joace legislația în materie de protecție a mediului este reprezentat de cel preventiv, întrucât este mult mai ușor să previi, decât să repari și...de cele mai multe ori, este imposibilă readucerea mediului în starea inițială. Pe lângă rolul preventiv, legislația trebuie să aibă și caracter reparator și sancționator.

Prin sancționarea juridică a faptelor anti-mediu, pe lângă scopul firesc, se urmărește educarea celui sancționat și a celorlalți cetățeni pentru a se forma acelea conștiință ecologică, de mediu în general, fără de care nu se pot realiza sarcinile complexe ale prevenirii poluării, depoluării și îmbunărățirii condițiilor de mediu.

În ţara noastră, reglementarea răspunderii juridice îşi are sediul în O.U.G. nr. 195/2005 privind protecţia mediului , cu modificările și completările ulterioare. Răspunderea juridică poate inteveni în cazul nerespectării normelor de conduită cuprinse în normlele de drept, adică pentru încălcarea prevederilor legale. În capitolele XIV-XV din OUG 195/2005 sunt stabilite trei forme ale răspunderii juridice și anume: răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz. Eliminarea din textul noii legi a răspunderii discipinare și materiale este pe deplin întemeiată, pentru că material și disciplinar pot fi trași la răspundere angajații de către cei care i-au angajat, în cadrul raportului juridic de muncă.

Până la dezvoltarea celor trei forme ale răspunderii juridice pentru daune ecologice, ne vom îndrepta atenția asupra noțiunii de ”daună ecologică”.

Dauna ecologică constă în atingerile aduse unor factori naturali, determinând în acest fel deteriorarea mediului natural, a sănătății, vieții și bunurilor oaminilor, prin activități dăunătoare, agenți poluanți, dezastre sau accidente ecologice. In acest sens, “prejudiciul este efectul cuantificabil în cost al daunelor asupra sănătății oamenilor, bunurilor sau mediului, provocat prin polunanți, activități dăunătoare sau dezastre.” conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 50 din O.U.G, nr. 195/2005.

In sens restrâns, dauna ecologică este definită in art. 2 alin. (1) pct. 22 din O.U.G. nr. 195/2005 și constă în “alterarea caracteristicilor fizico-chimice și structurale ale componentelor naturale și antropice ale mediului, reducerea diversității sau productivității biologice a ecosistemelor naturale sau antropizate, afectarea mediului natural cu efecte asupra calității vieții, cauzate, în principal, de poluarea apei, atmosferei și solului, supraexploatarea resurselor, gospodărirea și valorificarea lor deficitară, ca și prin amenajarea necorespunzătoare a teritoriului”. Prevederile art. 2, pct. 12 si 13 din O.U.G. nr 68/2007 privind răspunderea de mediu, subliniază faptul că prejudiciul este “o schimbare negativă măsurabilă a unei resurse naturale sau o deteriorare măsurabilă a unui serviciu legat de resursele naturale, care poate surveni direct sau indirect”.