Realizarea Dreptului și Răspunderea Juridică

1.INSERŢIA DREPTULUI ÎN VIAŢA SOCIALĂ

Dreptul are ca obiect reglarea relaţiilor sociale în scopul realizării echilibrului social şi apărării efective a societăţii. Elaborarea normelor de drept şi reglementarea relaţiilor sociale nu este suficientă pentru instaurarea ordinii juridice. Este necesar ca normele juridice să fie transpuse în viaţă pentru ca subiectele de drept să se conformeze cerinţelor sociale. Dreptul nu se reduce la norme juridice, ci are o sferă mult mai mare, incluzând comportamentul indivizilor, conform cu normele dreptului, care fac parte integrantă din drept¹.

În acest sens, EUGEN EHRLIC²distinge între dreptul pozitiv, elaborat de organele statului şi dreptul viu care este o creaţie

Autorităţile statului. În concepţia sa, dreptul reprezintă, în primul rând, un mod de conduită, care se reflectă în acţiunile membrilor societăţii. De aceea, este necesară studierea obiceiurilor, uzanţelor şi practicilor grupurilor sociale, chiar dacă ele nu sunt recunoscute de dreptul oficial, întrucât acest drept viu are o importanţă majoră în reglementarea relaţiilor sociale, în condiţiile existenţei unei norme ale dreptului pozitiv.În această definiţie extensivă a domeniului dreptului subzistă însă o distincţie esenţială între regula de drept şi realitatea de fapt căreia i se aplică,între drept şi faptul juridic.Această distincţie implică adaptarea normei de drept la faptele cărora le este destinată,a inseţiei dreptului în realitatea socială şi a factorilor care creează această distincţie între fapt(ceea ce este(SEIN)şi drept,ceea ce trebuie să fie(SOLLEN).Există numeroase circumstanţe care fac dificilă o reală distincţie între fapt şi drept:faptul este perceput cu ajutorul"maximelor de experienţă" al unui limbaj,a unei logici;dreptul se serveşte de elemente de aceeaşi natură,în todeauna,faptul,în aplicare,circumstantiază şi îmbogăţeşte dreptul.Chiar dacă el nu-l creează prin procesul precedentului sau cutumei.Cu toate aceste interpretări ale domeniului celor două noţiuni,distincţia rămâne,deoarece pentru ca faptul să devină drept,este necesară pecetea normativă care se găseşte în izvoarele extralegale cu puterea şi coerenţa judiciară,opinio juris sau acceptarea ca drept.

Factorii de distanţare între norma de drept şi faptul juridic.

Existenţa unei distincţii între fapt şi drept,din punct de vedere al analizei teoretice şi realitaţii practice este necesară şi raţională.

Între numeroasele cauzeale acestei distincţii între norma de drept şi fapt,unele ţin de drept,altele de fapt.În ce priveşte dreptul,mai multe constatări se impun. În primul rând,volumul existent de norme juridice şi soluţii legislative este de natură să conducă la o receptare necorespunzătoare a normelor juridice;deoarece capacitatea de asimilare a spiritului uman este limitată,de unde poate şi o insuficientă cunoaştere a dreptului. În al doilea rând,modul de exprimare al normei de drept poate prejudicia difuzarea sa,în care scop se încearcă a se înlătura această dificultate,prin ameliorarea limbajului juridic, nu fără a confunda,în critica ce se face,limba juridică cu jargonul judiciar.În al treilea rând,constrângerea care însoţeşte adesea norma juridică poate crea un reflex de respingere.În ce priveşte faptul există alte dificultăţi.Mai întâi infinita complexitate a realului pe care norma juridică nu o poate cuprinde şi urma în toate nuanţele şi sinuozitaţile, mai mult sau mai puţin ancorate în categoriile generale.Regula de drept sau genul care o aplică sunt în situaţia de a lăsa un număr de fapte nereglementate(de minimis non curat praetor), să supună accesoriul regimului principalului,să evite o relativizare a categoriilor,constatând în a face să varieze formele acestora,în funcţie de regulile de drept care le servesc ca suport.Adăugăm că sentimentul de"obligatoriu",în sensul juridic al acestui cuvânt poate varia după loc,după timp sau după materie.Presiunile sociale pot să respingă regula de drept şi să antreneze un fel de abrogare de fapt,opiniile politice curente de opiniile sociale,literare,pot să ducă prejudicii prestigiului unor norme de drept iar adesea chiar calitatea de intermediar între normele de drept şi subiectele de drept.