Recidiva

CAPITOLUL I

1. CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

"Qelques crimes toujour précèdent les grandes crimes" Racine - Phedre

1.1. Aspecte criminologice

Apărarea celor mai importante valori sociale de care depinde însăşi existenţa societăţii omeneşti împotriva faptelor periculoase prin care acestea sunt vătămate sau puse în pericol a constituit din cele mai vechi timpuri o preocupare a comunităţii umane. După apariţia statului sarcina de a preveni şi combate fenomenul infracţional i-a revenit acestuia prin organele sale de specialitate.

Pe plan mondial, criminalitatea se află în expansiune, iar faptele infracţionale comise cu violenţă sunt în continuă creştere. Dar ceea ce este deosebit de grav în fenomenul criminalităţii este tendinţa scăderii vârstei infractorilor conjugată cu creşterea infracţiunilor comise de tineri.

Din punct de vedere criminologic, recidiva şi recidivismul fac obiectul unor preocupări speciale pe planul cercetării cauzelor recidivismului precum şi al trăsăturilor caracteristice ale personalităţii infractorului recidivist.

Sub aspect etiologic, cu toate că recidiva este determinată şi de unii factori specifici, existenţa ei este datorată, în genere, aceloraşi cauze care generează fenomenul criminalităţii în societatea contemporană, de unde concluzia că etiologia recidivismului nu poate fi separată de etiologia criminalităţii privită în ansamblu.

În opera sa de bază "Sociologia criminală", Enrico Ferri, unul din fondatorii antropologiei criminale, cercetează cauzele crimei identificând trei categorii: cauze antropologice dintre care unele sunt ereditare şi altele câştigate, cauze fizice legate de condiţii climaterice şi cauze sociale, economice, de educaţie, familie, mediu ambiant. Cauzele sociale sunt considerate ca fiind cele mai importante potrivit concepţiei lui Ferri.

Pe linia concepţiei biologice în criminologie se înscrie O.Kinberg care susţine teoria indaptării sociale cu privire la criminal. Potrivit acestei teorii orice persoană este înzestrată prin ereditate cu o serie de predispoziţii biopsihice care în prezenţa unor condiţii de mediu normale conduc la adaptare socială sau în cazul unor factori psihici deficitari şi condiţii de mediu slabe conduc la inadaptare socială, la crimă.

Pregătirea şcolară redusă, dispreţ faţă de muncă, o optică diferită în ceea ce priveşte căile de satisfacere ale necesităţilor, consumul excesiv de alcool, cultul forţei fizice, tulburări de ordin social, şomajul, sunt aspecte care se află în raport strâns cu conduita antisocială.

Pe lângă aceste cauze de ordin general, comune fenomenului criminalităţii, recidiva, ca trăsătură caracteristică a criminalităţii în societatea modernă este determinată de unii factori cu acţiune specifică în generarea recidivismului.

Unul dintre aceşti factori l-a constituit umanizarea pedepsei, abolirea pedepsei capitale a constituit pentru unii infractori îndemn de a săvârşi noi infracţiuni şi asupra cărora nu mai exercită nici un efect de reţinere perspectiva condamnării la închisoare.

În literatura juridică1 s-a subliniat că "recidiva este o buruiană" născută sau cel puţin dezvoltată în secolul al XIX-lea graţie ideilor beccarriene de îndulcire a pedepselor. Umanitarismul exagerat care s-a revărsat în acel secol asupra tuturor infractorilor n-a exceptat nici pe recidivişti ori pe infractorii profesionişti. El n-a omis decât o singură categorie de persoane , pe oamenii cinstiţi , "nenorocitele de victime ale infracţiunii". După Rousseau, criminalitatea creşte mai cu seamă datorită indivizilor care fac profesiune din ea.

Regimul de executare al pedepselor constituie un alt factor care contribuie într-o măsură la generarea fenomenului recidivei. În timpul executării pedepsei, pe lângă unele efecte morale pozitive, se produc şi unele efecte fizice şi morale negative care rămân uneori ca adevărate sechele în viaţa condamnatului. Izolarea celulară sau în camere comune în penitenciar forţează şi siluieşte conştiinţa, psihicul condamnatului, împingându-l spre izolare şi înstrăinare morală. Se formeazặ relaţii cu condamnaţii înrăiţi, recidivişti care după eliberare se pot reînnoda. La ieşirea din penitenciar, aceştia se întorc în mediul lor de provenienţǎ care, în situaţia în care este un mediu criminogen, le oferặ în continuare condiţii favorabile comiterii de noi infracţiuni. Cậnd mediul este noncriminogen în cele mai multe cazuri îi respinge, îi sigmatizeazǎ, lipsindu-i de posibilitatea de a-şi recăpăta statutul în societate.

În considerarea acestor aspecte trebuie acordată o atenţie deosebită tratamentului postpenal, postexecutoriu care să fie continuat cu o perioadă de post cură, de natură să ajute infractorul să evite situaţiile criminogene de felul celor care l-au condus la comiterea infracţiunii, să atenueze pe cât posibil procesul de stigmatizare a infractorului la revenirea din penitenciar2.

Recidivismul mai poate fi uneori favorizat şi de neexecutarea în întregime a pedepsei ca urmare a apariţiei unor acte de clemenţă care au graţiat pedepsele fără luarea în considerare a persoanei condamnatului şi a comportării lui în timpul executării pedepsei.

Din punct de vedere al semnificaţiei sociale recidiva, mai mult decât concursul de infracţiuni exprimă o periculozitate socială deosebită. În fond, recidiva înseamnă recăderea în criminalitate după ce aceeaşi persoană a trecut prin focul unei condamnări sau al unei executări de pedeapsă pentru o altă infracţiune ceea ce denotă că avertismentul cuprins în condamnare sau în executare nu şi-a atins scopul.

Aspectul cel mai grav îl constituie formarea acelui "nucleu dur" al criminalităţii, constituit din infractori periculoşi pentru care activitatea criminală reprezintă un stil de viaţă.

Ca urmare a unei perioade de expansiune fără precedent a reţelelor de traficanţi de droguri şi crimei organizate, când organizaţiile mafiote, rivale până acum încep să colaboreze între ele, la iniţiativa O.N.U un număr de 138 de ţări au declanşat primul război mondial împotriva crimei organizate.

Conferinţa Naţiunilor Unite care s-a desfaşurat la Napoli şi care s-a încheiat la 23 noiembrie 1994 a elaborat o strategie generală împotriva imperiului criminalitaţii mondiale.