Regimul Juridic al Avizelor de Mediu

CAPITOLUL I

1.1. Introducere

Protecţia mediului a devenit una din principalele preocupări ale secolului XX şi reprezintă o provocare pentru actualul mileniu. Comunitatea internaţională a fost pusă în faţa unor evenimente care au avut un impact deosebit asupra mediului: accidentele tancurilor petroliere Tory Canion în 1967, Exxon Valdez –1992, Prestige- 2002, accidentul de la uzinele Sandoz din Elveţia sau cel de la Bhopal din India, şi nu în ultimul rând accidentul de la Cernobîl- Ucraina.

Toate acestea au determinat societatea internaţională să devină conştientă de importanţa mediului, nu numai pentru omenire, ci pentru supravieţuirea întregii planete. Astfel, relaţia mediu-societatea umană a căpătat dimensiuni concrete. Nu se mai pune problema ”îmblânzirii naturii”, ci a conştientizării faptului că omul este o parte intrinsecă a mediului, fapt pentru care protecţia şi conservarea acestuia înseamnă, de fapt, asigurarea habitatului necesar pentru continuarea existenţei sale.

Un loc aparte în cadrul acestor preocupări este ocupat de tehnicile si instrumentele cu caracter preventiv si de precauţie. Rolul lor a crescut odată cu trecerea de la mecanismele „end of pipe” de protecţie a mediului la cele preventive. Varietatea, complexitatea şi acceptarea acestor mecanisme legale au crescut în ultimii ani datorită influenţei reciproce a legislaţiei naţionale şi internaţionale. Printre aceste mecanisme se număra si evaluarea strategica de mediu.

Ce este evaluarea strategica de mediu? Este un instrument folosit in mod sistematic la cel mai înalt nivel decizional, care facilitează, încă de foarte devreme, integrarea considerentelor de mediu in procesul de luare a deciziilor, conduce la identificarea masurilor specifice de ameliorare a efectelor si stabileşte un cadru pentru evaluarea ulterioara a proiectelor din punct de vedere al protecţiei mediului.

Evaluarea strategica se aplica, de către unele state si la nivel de politici si chiar de legislaţie, fiind o metoda de asigurare a unei dezvoltări durabile. In acest sens, s-a dezvoltat un instrument internaţional, pe care si România l-a semnat la Kiev in 2003, Protocolul privind evaluarea strategica de mediu - acesta se refera la planuri, programe, politici si legislaţie care pot face obiectul evaluării de mediu.

Evaluarea strategica de mediu s-a dezvoltat ca măsura de precauţie, la nivel decizional înalt, deoarece evaluarea impactului la nivel de proiect s-a dovedit o măsura destul de limitativa si slaba, si in consecinţa, insuficienta. Aceasta, datorita momentului târziu in procesul decizional, in care se aplica procedura EIA la proiecte. Astfel, răspunsurile la întrebările adresate la nivelul cel mai înalt, de tipul “ce fel de dezvoltare trebuie să aibă loc, unde şi daca acesta trebuie întradevăr să aibă loc” au fost, de cele mai multe ori, nefundamentate din punct de vedere al protecţiei mediului.

Evaluarea de mediu sau “evaluarea strategica de mediu” se aplica la cel mai înalt nivel decizional sau de planificare, de exemplu la dezvoltarea politicilor, strategiilor si, evident al planurilor si programelor. In acest mod se poate focaliza pe “sursa” impactului asupra mediului si nu pe “rezolvarea” simptomelor apărute in urma producerii impactului.

Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, instituţie publică cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat, este organul de specialitate pentru implementarea politicilor şi legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, în subordinea autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.