Regimul Juridic al Bunurilor Soților în Lumina Reglementărilor Actuale

INTRODUCERE

Jean Jacques Rousseau spunea despre familie că este cea mai veche dintre toate societăţile şi singura naturală, iar în Declaraţia universală a drepturilor omului, familia este ,,element fundamental şi natural al societăţii”, astfel putem înţelege importanţa pe care o are această formă de comunitate umană care a fost şi cu siguranţă va rămâne una dintre temele majore de reflecţie şi analiză a spiritualităţii umane, în toate formele sale.

Familia este o formă de relaţii sociale dintre oameni legaţi între ei prin căsătorie sau rudenie. Familia ca formă specifică de comunitate umană, desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie

Definirea exactă a noţiunii de familie se face prin indicarea caracteristicilor şi funţiilor sale, astfel juriştii afirmă că familia este o realitate biologică, realizându-se prin uniunea dintre un bărbat şi o femeie, precum şi prin procreaţie. Este o realitate socială reprezentând cadrul comunităţii de viaţă si de interese a celor ce o compun, uniţi prin esenţa morală a căsătoriei şi prin descendenţă, într-un model unic al solidaritaţii umane şi de asemenea este o realitate juridică, fiind recunoscută şi ocrotită juridic.

În sens juridic, familia reprezintă grupul de persoane între care există drepturi şi obligaţii care izvorăsc din căsătorie, rudenie precum şi din alte raporturi asimilate relaţiilor de familie. Familia se consituie ca o realitate juridică prin reglementarea ei de către lege.

Familia este întemeiată pe căsătoria liber consimţită, la baza căreia se află încrederea şi dragostea reciprocă dintre soţi, deplina egalitate în drepturi dintre un bărbat şi o femeie şi unitatea dintre interesele personale şi cele sociale.

Constituind o uniune liber consimţită între un bărbat şi o femeie, căsătoria are ca scop întemeierea unei familii. De aceea, naşterea, dezvoltarea şi consolidarea raporturilor de familie constituie conţinutul căsătoriei, motivul determinant şi necesar al încheierii acesteia. În cadrul relaţiilor de familie apar aspecte morale, psihologice şi economice care formează comunitatea de viaţă şi interese.

Bunurile soţilor, în legătură cu care se creează raporturile cu cea mai mare pondere în ansamblul relaţiilor patrimoniale dintre ei, sunt, potrivit Codului familiei, împărţite în două categorii: bunuri comune, care constituie regula şi bunuri proprii, care reprezintă excepţia. Această afirmaţie îşi are temeiul în faptul că toate bunurile dobândite de soţi în timpul căsătoriei sunt prezumate de lege a fi comune. Contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune poate fi directă, constând în munca sau mijloacele ambilor soţi, sau indirectă, prin munca depusă de femeie în gospodărie şi pentru creşterea copiilor. În schimb, pentru ca un bun să poată fi considerat propriu al unuia dintre soţi, va trebui să se facă dovada în acest sens.

Lucrarea de faţa este consacrată cercetării aspectelor fundamentale care sunt de esenţă şi care caracterizează raporturile patrimoniale ale soţilor şi în special, bunurile comune şi proprii ale acestora. Tema abordată porneşte de la prevederea că ,,bunurile dobândite în timpul căsătoriei de oricare dintre soţi, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soţilor”, şi că este instituită o scutire de dovadă în ceea ce priveşte bunurile comune al căror caracter este prezumat de legiuitor.

Abordarea acestei teme mi-a fost dictată de faptul că, căsătoria este un element esenţial şi preponderent în viaţa socială şi personală a fiecăruia dintre noi, iar prin reglementarea expresă a categoriei bunurilor comune şi proprii se evită încheierea acesteia bazată doar pe interese materiale, celălalt soţ neputând pretinde lărgirea patrimoniului său în acest mod.

Având o aplicabilitate extraordinară în zilele noastre, am încercat să pătrund cât mai profund în centrul acestei teme, iar pentru acest lucru, am abordat în primul capitol evoluţia pe care dreptul familiei a cunoscut-o de-a lungul timpului până în momentul în care reglementările acestuia au rămas în forma definitivă adică în cea care se află astăzi.

Astfel am început prin a prezenta, în prima fază, evoluţia istorică a familiei, deoarece aceasta stă la baza formării Codului familiei, apoi am continuat dezvoltând tema relaţiilor referitoare la familie şi la tot ce înseamnă aceasta, fiindcă ea reprezintă fundamentul pe care s-a format acest cod.

În capitolele II şi III m-am axat mai mult pe aspecte referitoare la bunurile comune şi proprii ale soţilor. Am încercat să dezvolt şi să prezint astfel, cât mai bine aceste categorii de bunuri, precum şi organele competente să soluţioneze eventualele litigii apărute cu privire la aceste bunuri. Deasemenea m-am oprit şi referitor la dovada bunurilor comune şi proprii.

În capitolul IV m-am axat pe câteva aspecte de drept comparat privind comunitatea de bunuri a soţilor cu alte ţări europene şi cu alte reglementări internaţionale în domeniu.