Regimul Juridic al Domeniului Public

I. REGIMUL JURIDIC AL DOMENIULUI PUBLIC

1.CONSIDERATII GENERALE PRIVIND DOMENIUL PUBLIC

Termenul de domeniu public este o creatie a doctrine juridice franceze, paternitatea revenindu-i lui Proudhon care in 1833 a publicat lucrarea “Tratat asupra domeniului public”. Totusi, inca din Antichitate, dreptul roman stabilea o categorie de bunuri care nu puteau forma obiectul proprietatii private, fiind considerate ca apartin colectivitatii. Notiunea de domeniu isi are originea in cuvantul latin dominium, care inseamna stapanire, proprietate. Crearea acestui termen a fost rezultatul unor necesitati economice, anume ocrotirea cu mijloacele dreptului a unor bunori apartinand statului si care trebuiau sa serveasca intregii comunitati, distingandu-se astfel domeniul public de domeniul privat. In toate timpurile s-a simtit necesitatea sa se sustraga relatiilor de drept privat o categorie de bunuri care fiind destinate folosintei intregii colectivitati sa fie conduse de reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun care este dreptul civil.

Bunurile care fac obiectul proprietatii publice alcatuiesc domeniul public. Ele nu trebuie confundate cu bunurile res communes, adica cu bunurile care nu sunt susceptibile de apropriere private, si nici cu bunurile proprietate comuna. Domeniul public cuprinde totalitatea bunurilor care constituie obiectul dreptului de proprietate publica al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, care potrivit legii sau prin natura lor sunt de uz sau de interes public si care sunt dobandite prin modurile prevazute de lege. Intre notiunea de domeniu public si cea de proprietate publica nu se poate pune semnul egalitatii-notiunea de domeniu public se refera la bunurile care constituie obiectul dreptului de proprietate publica in timp ce notiunea de proprietate publica se refera la un drept subiectiv. Pentru a se determina bunurile care, facand parte din domeniul public constituie sfera de aplicare a prevederilor specifice regimului juridic de drept public, se folosesc o serie de criterii.

Primul criteriu se refera la declaratia legii, respectiv la acele situatii in care prin vointa legiuitorului anumite bunuri sunt enumerate cu titlu exemplificativ in textul actelor normative ca facand obiectul dreptului de proprietate publica. Astfel, Constitutia Romaniei prevede in art.135 al.3 ca „ bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, de interes national, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.” In acelasi mod se consacra expres in Legea nr.213/1998 privind proprietatea publicasi regimul juridic al acesteia, in anexe ce fac corp comun cu legea, bunurile ce alcatuiesc domeniul public national- spatiul aerian, infrastructura cailor ferate, lucrarile de arta etc.- bunurile ce alcatuiesc domeniul public judetean-biblioteci, muzee, spitale judetene etc.- precum si bunurile ce alcatuiesc domeniul public local- drumuri comunale, piete publice, locuinte sociale etc. De asemenea, Legea fondului funciar nr.18/1991 prevede in art.34,alin.2 ca fac parte din domeniul public terenurile proprietate de stat folosite de unitatile de invatamant cu profil agricol sau silvic, drumurile proprietate de stat administrate de institutele si statiunile de cercetare stiintifica etc. Alte dispozitii exprese se regasesc in Codul civil in art.476, potrivit caruia fac parte din domeniul public monumentele, terenurile pentru nevoile apararii, albiile raurilor apelor, dar si in alte acte normative, cum ar fi Legea nr.17/1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al marii teritoriale si al zonei contigue ale Romaniei sau in Legea nr.56/1992 privind frontiera de stat a Romaniei.

Un alt criteriu se refera la natura bunurilor. Potrivit acestui criteriu fac parte din domeniul public acele bunuri care prin natura lor sunt de uz public sau de interes public. Bunurile de uz public sunt acele bunuri care prin natura lor sunt destinate a fi folosite de toti membrii societatii, cum ar fi pietele publice, cai de comunicatie. Bunurile de interes public sunt acele bunuri care nu pot fi folosite de orice persoana ci sunt destinate functionarii serviciilor publice- instalatii, echipamente- ori acele bunuri care prin importanta social-economica, prin valoarea culturala sau istorica servesc interesele generale ale societatii- ex. muzeele, monumentele.

In functie de subiectele dreptului de proprietate domeniul public poate fi national, judetean sau local. Domeniul public national este alcatuit din bunurile prevazute de art.135, alin.3 din Constitutie, din bunurile stabilite la punctul 1 din anexa la Legea nr.213/1998 precum si din alte bunuri de uz sau de interes public national declarate ca atare prin lege.Domeniul public judetean este alcatuit din bunurile stabilite la punctual 2 din anexa la Legea nr. 213/1998 si din alte bunuri de uz sau de interes public judetean daca sunt declarate ca atare prin hotarare a Consiliului judetean, cu conditia de a nu fi fost declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public national.Domeniul public local este alcatuit din bunurile stabilite la punctul 3 din anexa la Legea nr.213/1998 si din alte bunuri de uz sau de interes public local daca sunt declarate ca atare prin hotarare a Consiliului local, cu conditia de a nu fi fost declarate ca fiind de uz sau de interes public national sau judetean.