Regimul Juridic al Domeniului Public

CAPITOLUL I

ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA NOŢIUNII DE DOMENIALITATE PUBLICĂ

Secţiunea I

Consideraţii de ordin general

Domenialitatea - ca regim juridic al unei categorii specifice de bunuri - constituie partea cea mai importanta, respectiv nodul central al dreptului administrativ al bunurilor. Întrucat se refera la bunuri care aparţin colectivitaţilor publice, ea este cunoscută în literatura juridică şi sub denumirea de patrimoniu administrativ sau proprietate adminis-trativă.

Noţiunea de domeniu îsi are originea în cuvântul latin "dominium", care înseamna stăpânire, proprietate.

Domeniul administrativ se compune numai din bunuri mobile si imobile. El nu se confundă cu patrimoniul unităţilor administrativ-teri-toriale, noţiune mai largă în care sunt incluse atât bunurile mobile şi imobile aparţinâd domeniului public si privat de interes local, cât şi drepturile şi obligaţiile cu caracter patrimonial ale unităţilor administrativ-teritoriale.

Constituţia României prevede în art.l36 alin. 1 că proprietatea este publică sau privată.

Proprietatea publică este aceea care aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale(art.136,alin.2)

Rezultă din interpretarea logică a acestor norme că, deşi nu a definit proprietatea privată, legiuitorul constituţional a avut în vedere că proprietatea care nu este publică, este privată, deoarece acestea reprezintă singurele forme de proprietate recunoscute în ţara noastră.

Noţiunea de domeniu include atât bunuri care fac parte din domeniul statului, cât şi bunuri care aparţin domeniului privat.

Rezultă, asadar, că bunurile care formează obiectul proprietăţii publice alcătuiesc domeniul public şi se numesc bunuri domeniale, spre deosebire de celelalte bunuri care aparţin particularilor şi formează domeniul civil.

Timp îndelungat, noţiunea de domenialitate publică nu a avut nici un fundament în textele codurilor civile şi chiar în cele ale legilor constituţionale din Franţa sau România, care de regulă erau invocate pentru a o justifica. Ea reprezintă rezultatul unor susţinute cercetări din partea doctrinarilor, fie ei autori de drept civil sau autori de drept public.

Putem afirma fără teama de a greşi că, în fapt, teoria domeniului public este una dintre acelea în care se manifestă în modul cel mai pregnant relativitatea conceptelor şi construcţiilor juridice, menite să evolueze în functie de realităţile sociale pe care trebuie să le exprime.

La rândul său, jurisprudenţa a contribuit, cu unele ezitări inerente oricărui început, la conturarea noţiunii, împărtăşind în cadrul soluţiilor sale, când una, când cealaltă din principalele teorii elaborate în această importantă materie.

Teoria domenialitaţii publice constituie o modificare esenţiala adusă instituţiei proprietaţii din dreptul civil, dacă ne gândim doar la regula inalienabilitaţii şi imprescriptibilităţii domeniului public.

De aceea, toate discuţiunile, care se ivesc în jurul noţiunii de domeniu public, nu prezintă numai un interes de ordin teoretic, doctrinar, ci oferă şi un interes ordin practic, domeniul public fiind supus unui regim juridic special, se îndepărtează nu numai de regimul juridic al proprietăţii individuate, chiar şi de regimul juridic al domeniului privat al Statului potrivit dispoziţiunilor Dreptului comun .

Bunurile care alcătuiesc domeniul administrativ se divid în categorii: unele cărora le sunt aplicabile regulile de drept privat, pentru domeniul privat, altele destinate folosinţei publicului şi nesusceptibite de apropiere individuală, constituind domeniul public. Acesta din urmă este inalienabil şi imprescriptibil, beneficiind de o protecţie juridică realizată prin norme de drept administrativ sau civil.

Delimitarea sa se face în condiţii care diferă de graniţa prevăzutăde Codul civil pentru proprietaţile private, iar litigiile în legătură cu bunurile din domeniul public atrag, de cele mai multe competenţa materială a instanţelor de contencios administrative.

Ansamblul tuturor acestor reguli speciale, derogatorii de la dreptul comun, constituie in opinia lui Andre de Laubadere "regimul domenialitaţii”