Cuprins
- Cuprins
- Capitolul I. Introducere
- Capitolul II. Institutia falimentului din perspectiva istorica. Evolutia
- reglementarii în materie de faliment în principalele sisteme
- de drept.
- 1.Evolutia notiunilor de falit si faliment
- 2.Institutia falimentului în dreptul roman
- 2.1.Falimentul în vechiul drept roman
- 2.2. Venditio bonorum
- 2.3. Epoca imperiala
- 3.Institutia falimentului în Evul Mediu
- 3.1. Statutele oraselor italiene
- 3.2. Reglementarea franceza
- 3.3. Statutele engleze
- 3.4. Reglementarea germana
- 4.Institutia falimentului în epoca moderna
- 4.1. Franta
- 4.1.1. Codul comercial francez din 1807
- 4.1.2. “Îmblânzirea” dreptului falimentului în sec.XIX
- 4.1.3. Legea si Ordonanta din 1967. Nasterea unui drept
- modern al procedurilor colective
- 4.1.4. Legea franceza nr.85-98 din 25 ianuarie 1985. De la
- dreptul falimentului la dreptul întreprinderilor în
- dificultate.
- 4.2. Germania
- 4.3. Anglia
- 4.4. S.U.A.
- 4.5. Italia
- 5.Evolutia institutiei falimentului în dreptul românesc
- 5.1. Evolutia institutiei falimentului pâna la adoptarea Codului
- comercial român din 1887
- 5.2. Institutia falimentului dupa 1990
- 3
- 5.3. Legea nr. 64/1995- între adoptare si adaptare
- 6. Concluzii
- Capitolul III. Reglementarea situatiei întreprinderilor în dificultate în
- legislatia moderna.
- 1.Aspecte introductive
- 2.Sistemele traditionale de reglementare a institutiei
- falimentului
- 2.1.Grupul latin
- 2.2.Grupul germanic
- 2.3.Grupul anglo-saxon
- 2.4.Tendintele evolutiei actuale a celor trei sisteme
- traditionale
- 3.Scopul procedurii. Tipuri de proceduri si alegerea între
- acestea
- 4.Conditiile aplicarii procedurii
- 4.1.Conditii privind debitorul
- 4.1.1.Conditia calitatii de comerciant a debitorului
- 4.1.2.Categorii de debitori supusi unor reglementari
- speciale
- 4.2.Conditii referitoare la starea economica a debitorului
- 4.3.Conditii care permit definirea conceptului care
- desemneaza starea economica a debitorului
- 4.3.1.Conditia comercialitatii datoriilor
- 4.3.2.Conditii privind cuantumul creantei
- 4.3.3.Conditia caracterului cert, lichid si exigibil al
- datoriilor
- 5.Obiectul procedurii
- 6.Deschiderea procedurii. Cererea introductiva
- 7.Participantii la procedura
- 7.1.Competenta materiala si teritoriala a instantelor
- judecatoresti
- 7.2. Judecatorul delegat
- 7.3. Administratorul sau lichidatorul
- 7.4. Rolul creditorilor în desfasurarea procedurii
- 8.Consecintele deschiderii procedurii insolventei
- 8.1.Consecintele deschiderii procedurii asupra drepturilor
- creditorilor
Extras din document
Capitolul I
Introducere
Într-o lume a globalizarii, având la baza mobilitatea factorilor de
productie si posibilitati atât de complexe de transport si comunicare,
întreprinderile investesc în tara în care gasesc mediul cel mai potrivit pentru
a face afaceri, care, din punct de vedere formal si informal, prezinta cât mai
putine constrângeri. Investitorii construiesc uzine, creeaza locuri de munca si
încheaga afaceri în tara în care gasesc cel mai bun mediu institutional pentru
propria lor strategie de afaceri. De asemenea, investitorii cauta legi stabile,
solutii previzibile pentru disputele legale si sisteme judiciare corecte. O parte
importanta a acestui mediu institutional o reprezinta si legislatia nationala în
materie de faliment.
Iata de ce, dezvoltarea activitatii economice internationale aduce în
prim plan necesitatea unei priviri comparative asupra legislatiei falimentului
în diferite state. Mai întâi, pentru ca, daca o întreprindere are activitati
economice transfrontaliere, creditorii au nevoie sa stie daca si în ce mod îsi
vor recupera banii daca partenerul lor de afaceri este declarat în faliment în
tara sa. Este important de stiut care este procedura si tratamentul la care un
creditor sa se astepte în cazul falimentului debitorului sau. În al doilea rând,
o companie multinationala, cu dezmembraminte într-un alt stat trebuie sa
cunoasca legislatia acestui alt stat în materie de faliment întrucât aceste
dezmembraminte pot avea parteneri de afaceri care sa fie declarati în
faliment sau pot fi ele însele subiectul unei astfel de proceduri. 1
O astfel de privire comparativa constituie un prim obiectiv al
prezentei lucrari.
Pe de alta parte, marirea numarului de cazuri de insolventa
transfrontaliera este o consecinta directa a expansiunii schimburilor
comerciale si a investitiilor în întreaga lume. 2
1 Patrick Ziechmann, Business Bankruptcy in Germany, An Introductory Analysis, American Bankruptcy
Institute, 1997, p.9
2 a se vedea în acest sens UNCITRAL, doc. A/52/17, p.14
9
Dar legislatiile nationale în materie de faliment nu au urmat ritmul
acestei evolutii, ajungând sa fie depasite de realitatea economica. Solutiile
juridice adoptate nu sunt, cel mai adesea, nici adecvate, nici uniforme, ceea
ce anuleaza sansele de redresare ale întreprinderilor în dificultate, împiedica
o administrare echitabila si eficienta a cazurilor de insolventa
transfrontaliera, îngreuneaza protectia bunurilor debitorului contra
dispersarii si împiedica maximizarea valorii acestor bunuri.
În ultima instanta, lipsa de previzibilitate în tratamentul cazurilor de
insolventa transfrontaliera afecteaza fluxul de capital si descurajeaza
investitiile straine.
În fine, cazurile de frauda internationala, prin disimularea bunurilor de
catre debitor sau transferul lor peste frontiera devine o problema din ce în ce
mai grava, atât prin amploare, cât si prin frecventa.
Analiza mecanismelor de cooperare internationala menite sa faca fata
acestor probleme constituie cel de al doilea obiectiv major al lucrarii.
10
Capitolul II
Institutia falimentului din perspectiva istorica.
Evolutia reglementarii în materie de faliment în
principalele sisteme de drept
1. Evolutia notiunilor de falit si faliment
Procedura falimentului nu reprezinta o creatie a legislatiei moderne, ci
rezultatul unui proces adaptare a dreptului la realitatea timpurilor, al unui
proces evolutiv, care începe cu vechiul drept roman si continua înca, într-un
ritm mai accentuat ca oricând.
Etimologia cuvântului “faliment” indica provenienta acestuia din
limba latina de la verbul “fallo-fallare” tradus prin “a lipsi, a scapa” în
sensul ca falitul „lipseste”, adica nu-si îndeplineste obligatia de a plati
creditorii sai, dar având, totodata si sensul de „a însela” („fallo spem”- „a
însela speranta”).3 A fost transpus în limba italiana devenind verbul „fallire”
care se traduce prin „ a gresi, a înceta o plata, a însela , a nu raspunde la
asteptari” si „falimento”- substantiv însemnând „faliment, eroare, greseala”.
Semnificatia lexicologica permite observarea celor doua sensuri majore ale
termenului: pe de o parte, acela de faliment, încetare de plati, ce determina
incidenta procedurii, iar pe de alta parte, greseala, eroare sau chiar
înselaciune (acest din urma sens presupunând elementul intentional).
Persoana falitului era cunoscuta sub denumirea de „decoctor”(“om
ruinat, cel care si-a mâncat averea”) sau „defraudator”, iar în epoca
moderna sub denumirea de „fallito” în italiana, „failli” în franceza, „fallido”
în spaniola si „failure” în engleza.4
Preview document
Conținut arhivă zip
- Regimul Juridic al Falimentului in Dreptul Comertului International.pdf