Regimul Juridic al Mării Teritoriale

Proiect
8/10 (1 vot)
Domeniu: Drept
Conține 3 fișiere: doc
Pagini : 43 în total
Cuvinte : 14050
Mărime: 62.71KB (arhivat)
Cost: 6 puncte

Cuprins

CAPITOLUL I

DREPTUL MĂRII – PREOCUPĂRI ALE COMUNITĂŢII INTERNAŢIONALE CU PRIVIRE LA MARE 2

1.1. Importanţa economică şi strategică a mărilor şi oceanelor 2

1.2. Apariţia şi dezvoltarea principiilor şi conceptelor 3

1.3. Convenţiile de la Geneva din 1958 şi 1961 cu privire la dreptul mării 6

1.4. Convenţia de la Montego Bay din 1982 cu privire la dreptul mării 11

CAPITOLUL II

REGIMUL JURIDIC AL MĂRII TERITORIALE 13

2.1. Limitele mării teritoriale 13

2.2. Drepturile statelor în marea teritorială 15

2.3. Obligaţiile statelor în marea teritorială 22

2.4. Dreptul la suită 23

CAPITOLUL III

REGIMUL JURIDIC AL MĂRII TERITORIALE ROMÂNE 25

3.1. Noţiunea şi caracteristicile mării teritoriale române 25

3.2. Limitele laterale ale mării teritoriale române 27

3.2.1. Frontiera maritimă a României cu Ucraina 28

3.2.2. Frontiera maritimă a României cu Bulgaria 29

3.3. Regimul juridic al mării teritoriale române 31

BIBLIOGRAFIE 41

Extras din document

CAPITOLUL I

DREPTUL MĂRII – PREOCUPĂRI ALE COMUNITĂŢII INTERNAŢIONALE CU PRIVIRE LA MARE

1.1. Importanţa economică şi strategică a mărilor şi oceanelor

Din cele mai vechi timpuri spaţiile maritime şi oceanice au prezentat însemnătate pentru viaţa popoarelor şi pentru relaţiile dintre state. Comerţul maritim şi pescuitul s-au dezvoltat încă în perioada statelor sclavagiste ale Orientului antic, au luat amploare îndeosebi în Marea Mediterană cu participarea statelor greceşti şi a Romei, a altor state riverane, relaţiile paşnice, economice şi politice, sau conflictele dintre ele, desfăşurându-se atât pe uscat cât şi pe mare.

Această importanţă a sporit odată cu progresul forţelor de producţie, cu necesităţile de apărare, cu posibilităţile omului de a cuprinde Oceanul planetar în toată imensitatea sa, de a-i cunoaşte tainele de suprafaţă şi din adâncuri, de a-l folosi cu bogatele sale resurse, transformându-l totodată într-un domeniu complex al cooperării internaţionale.

Este un proces istoric îndelungat, caracterizat timp de secole prin dominaţia şi utilizarea în scopuri proprii a mărilor şi oceanelor de către mari puteri, care au impus o „ordine maritimă” inegală şi inechitabilă, cu excluderea participării altor state şi popoare şi în dezavantajul acestora.

În condiţiile afirmării statelor de pe toate continentele, ca entităţi suverane, independente, în perioada postbelică a apărut necesitatea participării tuturor statelor, indiferent de mărime s-au potenţial economic, la utilizarea spaţiilor maritime, potrivit unor regimuri juridice adecvate, în scopurile dezvoltării securităţii şi cooperării internaţionale.

Constituind aproximativ 71% din suprafaţa planetei, mările şi oceanele procupă în prezent toate statele şi popoarele, atât pentru cerinţele navigaţiei, cât mai ales pentru considerabilele resurse piscicole, minerale şi energetice, absolut necesare dezvoltării lor economice.

Dezvoltarea activităţilor maritime şi a raporturilor dintre state în acest cadru, au dus la apariţia şi formarea a noi principii, concepte şi instituţii specifice dreptului mării. În acest domeniu au avut loc confruntări de interese, s-au exprimat teze şi idei care să le afirme şi să le promoveze.

1.2. Apariţia şi dezvoltarea principiilor şi conceptelor

În confruntările de interese dintre marile puteri ale vremii, intre secolele XII-XIV, au fost dominante ideea şi practica unui drept de proprietate cu caracter de monopol al statelor riverane mai puternice, asupra unei părţi a mării „adiacente” coastelor lor până la „marea adiacentă” a altor state.

Astfel de monopol asupra mării privind navigaţia, comerţul, pescuitul sau din motive de securitate, au stabilit oraşele-state Geneva şi Pisa în secolul al XII-lea; Veneţia în secolul al XIII-lea în Mările Mediterana şi Adriatica, urmate de Suedia şi Danemarca, care permiteau stăpânirea asupra Mării Baltice, iar ultima şi asupra Mării Nordului, ca şi a unei zone a Atlanticului de Nord.

Norvegia işi extindea suveranitatea asupra apelor Mării Norvegiei, până la ţărmurile Islandei. Pretenţiile Spaniei şi Portugaliei au mers însă mai departe: prin Bula Papei Alexandru al VI-lea, din 1493 şi prin tratatul încheiat în anul următor, cele două state şi-au împărţit monopolul privind proprietatea asupra mărilor şi oceanelor, asupra insulelor şi pământurilor descoperite sau care vor fi descoperite, cu excluderea oricăror alte părţi¹.

În secolul al XVI-lea acestor pretenţii li s-au opus Anglia, Olanda şi Franţa, mari puteri maritime ale timpului, care reclamau pentru navele lor, libertatea de navigaţie, de comerţ şi de pescuit pe mări şi oceane².

În secolul următor, Anglia devenită cea mai mare putere maritimă, revendică însă pentru navele sale, supremaţia asupra mărilor şi oceanelor. Această confruntare de idei şi interese în acest domeniu a generat două concepţii opuse, fundamentale în doctrina de la începutul secolului al XVII-lea.

Una dintre acestea formulată de juristul olandez Hugo Grotius în 1609, afirmă că mările şi oceanele trebuie să fie deschise tuturor statelor

pentru navigaţie, comerţ şi pescuit – MARE LIBERARUM , iar cealaltă exprimată de britanicul John Selden la 1635, susţinea dreptul de însuşire şi de monopol al Marii Britanii asupra unor întinse zone maritime – MARE CLAUSUM³.

Cele două concepţii işi găsesc expresia în practică începând chiar din secolul al XVII-lea în formele juridice care, departe de a se exclude, au caracter de compromis: principiul jurisdicţiei statului riveran asupra unei părţi limitate a apelor statale în largul mării, dincolo de această limită. Chiar Olanda, promotoare a libertăţii mărilor proclama în aceeaşi perioadă (1610), o „mare adiacentă necomună” aflată sub juridicţia statului riveran. Acelaşi Hugo Grotius vorbea în 1625 în lucrarea sa „de jura belli ac pacis” despre „o parte a mării, care fiind foarte aproapiată de ţărm, poate fi privită ca adăugându-se acestuia”4.

În practica raporturilor dintre state, în secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea se consacră şi se permanentizează conceptele de mare teritorială şi mare liberă, fiind cârmuite de reguli şi criterii de delimitare diferite.

Juristul olandez C. Van Bynkeshoec, in 1702 în lucrarea sa „de dominio mari disertatio”, susţinea regula după care controlul uscatului asupra mării, adică lăţimea mării teritoriale, se extinde până acolo unde va bate tunul, până unde va ajunge puterea armelor omului5. Bătaia tunului desemna în acea perioadă o distanţă variabilă de la ţărm în largul mării, fiind stabilită de la început din consideraţii mai ales de ordin militar, de apărare, cum a fost de pildă practica Franţei şi Olandei, în secolele XVII-XVIII.

Unele state au adoptat şi alte criterii cum sunt: linia orizontului (linie of sight), între 3-20 mile, de pildă Scoţia în 1618, sau leghea marină (3 mile), in practica ţărilor scandinave, cu scopuri de control vamal şi pescuit. Necesitatea unui criteriu precis, matematic, a determinat unele puteri maritime să stabilească, începând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, limite invariabile de control şi jurisdicţie, distanţa de 3 mile de la ţărm fiind considerată convenţional corespunzătoare „bătăii tunului”

3 “Mare liberum” , a fost publicată în 1609; lucrarea lui J. Seldeu « Mare clasum », a fost scrisă în 1605 şi publicată în 1635

4 H. Grotius, « Despre dreptul războiului şi al păcii », Ed. Ştiinţifică Bucureşti 1968, pag. 254. Prin alianţa Angliei cu Olanda, după 1689, sub Wilhelm de Orania, disputa celor două ţări a încetat.

5 A se revedea A. Bolintineanu, «Marea teritorială », Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1960.

(SUA în 1793 şi ulterior Anglia şi Franţa)6.

Alte state au stabilit asemenea zone maritime cu lăţimi de peste 3 mile7.Treptat, o astfel de delimitare a unor drepturi speciale se transformă în practica statelor de frontieră, zona respectivă devenind „mare teritorială” sub suveranitatea deplină a statului riveran8.

Se consolidează principiul şi regimul mării teritoriale (cu păstrarea pentru neriverani a dreptului de trecere inofensivă) în secolul al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. Dincolo de aceasta, largul mării având regimul de mare liberă, unele state, îndeosebi Anglia şi SUA, revendică zone de drepturi speciale – vamale, fiscale, control sanitar şi altele, dincolo de limitele mării teritoriale şi aceasta şi-a găsit consacrarea în practica reţinută de Conferinţa mării de la Haga din 1930 prin termenul de „zonă contiguă”.

Preview document

Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 1
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 2
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 3
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 4
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 5
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 6
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 7
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 8
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 9
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 10
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 11
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 12
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 13
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 14
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 15
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 16
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 17
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 18
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 19
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 20
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 21
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 22
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 23
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 24
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 25
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 26
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 27
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 28
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 29
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 30
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 31
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 32
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 33
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 34
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 35
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 36
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 37
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 38
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 39
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 40
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 41
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 42
Regimul Juridic al Mării Teritoriale - Pagina 43

Conținut arhivă zip

  • Bibliografie.doc
  • Cuprins.doc
  • Lucrare de diploma.doc

Alții au mai descărcat și

Principiul Libertății Mărilor

CAPITOLUL I. - INTRODUCERE CU PRIVIRE LA DREPTUL MĂRII Problema libertăţii mărilor este comentată în cel puţin două locuri: în primul rând, în...

Zone Supuse Jurisdictiei Nationale in Dreptul Marii

INTRODUCERE Teritoriul de stat este spaţiul geografic alcătuit din suprafeţe terestre, acvatice, marine, subsoluri şi spaţiul aerian aflat...

Teritoriul de Stat in Dreptul International Public si Frontiera de Stat a Romaniei

CAPITOLUL I - TERITORIUL ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL PUBLIC Secţiunea 1 – Noţiuni introductive despre teritoriul de stat Teritoriul, împreună cu...

Analiza Instrumentelor Juridice Privind Protectia Regionala a Mediului Marin - Cazul Marii Negre

Art. 148 din Legea nr.17/1990 interzice poluarea apelor maritime interioare, a mării teritoriale, a zonei contigue a României și a atmosferei de...

Considerații privind Implementarea Convenției Națiunilor Unite privind Dreptul Mării

INTRODUCERE INTRODUCTION Dreptul mării – parte integrantă a dreptului internaţional public Pământul este acoperit în cea mai mare parte de apă,...

Jurisdictia Penala Internationala

1. Necesitatea unei jurisdicţii penale internaţionale Progresele notabile pe care dreptul internaţional penal le-a realizat în ultimul secol în...

Dreptul Mării

Date preliminare Dată fiind faptului că mările și oceanele ocupă aproximativ 70% din suprafața planetei, ei au prezentat interes, din cele mai...

Dreptul Marii

1.Dreptul marii 1.1Definite si izvoare Dreptul marii este o ramura a dreptului international public, alcatuita din totalitatea normelor juridice...

Ai nevoie de altceva?