Regimul juridic al proprietății

Introducere

Proprietatea l-a însotit pe om din zorile civilizatiei. El este singura fiinta care, dotata cu ratiune, a pus stapânire nu numai pe mediul sau natural, ci si pe celelalte fiinte. Asupra a tot ce-l înconjoara, asupra a tot ce descopera s-a declarat stapân si aplica sau cere aplicarea fata de alti semeni a normelor sociale prin intermediul puterii, la început a comunitatilor obstesti, mai apoi a statului.

În diferitele stadii ale dezvoltarii societatii omenesti a existat preocuparea de a justifica institutia proprietatii, toate curentele, toate conceptiile au ramas unanime în a sustine importanta si necesitatea ei.

Proprietatea este privita în dubla ei acceptiune: economica si juridica. Privita ca o categorie economica proprietatea a existat de-a lungul societatii omenesti, producerea si procurarea de bunuri necesare traiului este o premisa indispensabila pentru viata sociala si, ca atare, proprietatea este strâns legata de sfera productiei de bunuri materiale si de culegerea roadelor acestei activitati.

Proprietatea este apreciata ca fiind o categorie economica, spre deosebire de care, dreptul de proprietate este o categorie juridica si se distinge prin apropriere, însusire a unui bun, iar titularul este îndreptatit sa-si exercite prerogativele dreptului sau prin putere proprie si în interes propriu, respectând limitele impuse de lege, cu îndreptatirea de a pretinde tuturor celorlalti de a se abtine de la orice acte care sa fie de natura a stânjeni acest drept.

Sensul juridic este îmbinat cu cel economic, pentru ca totalitatea relatiilor economice dintre oameni sunt în acelasi timp si relatii juridice, pe care acestia le au între ei în legatura cu bunurile.

În ambele sale acceptiuni, proprietatea creeaza accesul suprem al omului la aproprierea bunurilor naturale sau a celor care sunt rezultatul activitatii umane desfasurate în sfera productiei de bunuri materiale si spirituale. Aceasta însusire opereaza fie individual, fie colectiv.

Desi termenul de "domeniu public" a aparut relativ târziu, în secolul al XIX-lea, creatie a doctrinei juridice franceze, înca din antichitate, dreptul roman stabilea o categorie de bunuri care nu puteau forma obiectul proprietatii private, fiind considerate ca apartin colectivitatii (res extra patrimonium) , în aceasta categorie intrând: aerul, apele, drumurile, porturile, teatrele, pietele, templele, mormintele, portile si zidurile cetatilor. Acest lucru denota importanta proprietatii publice ,preocuparea asupra acesteia înca din cele mai vechi timpuri si totodata motivul pentru care am considerat a fi interesanta o lucrare în care sa fie delimitat regimul juridic al acesteia.

Lucrarea este structurata pe patru capitole. Primele trei acopera partea teoretica, începând cu dreptul de proprietate în general, continuând cu o clasificare a dreptului de proprietate si o dezvoltare succinta a dreptului de proprietate publica, si încheind cu o corelatie între proprietatea publica si domeniul public. Ultimul capitol pune în practica o parte din teoria amintita în capitolele anterioare referindu-se la modul de trecere a bunurilor dintr-un tip de proprietate în alta si analizarea unui studiu de caz cu un asemenea continut.

Capitolul I PROPRIETATEA PUBLICA SI DREPTUL DE PROPRIETATE

I.1 Notiunea, continutul si caracterele dreptului de proprietate

I.1.1 Consideratii generale

Dintre toate drepturile care fac parte din continutul patrimoniului, dreptul de proprietate este de departe cel mai important. El este cel care-i ofera independenta economica oricarui subiect de drept, dar si temeiul pe care se constituie dezmembramintele dreptului de proprietate privata si celelalte drep¬turi reale principale. Pe de alta parte, se poate spune ca multe din¬tre drepturile de creanta nici nu ar putea exista fara dreptul de pro¬prietate, luând nastere tocmai pentru a-1 pune în valoare. Am în vedere, spre exemplu, drepturile de creanta care se nasc în temeiul actelor juridice translative de proprietate sau împrumutul bunu¬rilor consumptibile, cum ar fi cel care are ca obiect o suma de bani, care si el este translativ de proprietate.