Reglementări internaționale privind drepturile femeii

Capitolul I

Scurt istoric

Femeilor, care reprezintă mai mult de jumătate din populaţia Terrei, li s-a rezervat dintotdeauna, şi în anumite zone mai continuă să li se rezerve, un rol minor, periferic, deseori fiind supuse unui tratament discriminatoriu sau umilitor. Femeia a fost supusă la un regim de sclavie şi vândută ca o marfă, a fost, şi din păcate mai este supusă la prostituţie sau expusă în publicaţii obscene şi este ţinută într-o situaţie de inegalitate faţă de bărbat. Fiind victima vulnerabilă în conflictele armate, în numeroase zone ale globului ea este lipsită de elementare drepturi politice.

Secţiunea I. Pe plan intern

Prima etapă în procesul de emancipare a femeii are loc odată cu mişcarea paşoptistă, când Nicolae Bălcescu îşi exprimă speranţa că emanciparea femeii va deschide calea unei civilizaţii noi, iar C.A. Rosetti condamnă pe cei care ocupându-se de politică, nu zic nici un cuvânt pentru cealaltă jumătate a omenirii, pentru femei, pentru revoluţia familiei . Ion Ghica, Gheorghe Bariţiu, I. N. Rădulescu şi multe alte personalităţi cereau prin presă, discursuri şi broşuri, învaţământ egal pentru fii şi ficele ţării.

Principiul egalităţii a fost înscris în programele revoluţiei române de la 1848, revoluţie apărată cu un curaj şi o energie exemplară de către Ana Ipătescu, sub forma învăţământului egal şi paralel pentru amândouă sexele.

Ministerul Instrucţiunii Publice din acel timp a iniţiat punerea în aplicare a acestor prevederi pragmatice, iar Locotenenţa Domnească a aprobat fondurile pentru înfiinţarea a 5 şcoli în Bucureşti şi 12 în judeţe.

Femeilor le erau inaccesibile cele mai multe profesii moderne. Dependenţa economică faţă de bărbat era agravată de inegalitatea civilă şi lipsa drepturilor politice. Acest statut de inferioritate al femeii greva şi viaţa de familie, unde voinţa soţului era lege.

Împotriva vechilor rânduieli şi mentalităţi adânc înrădăcinate se conturează în perioada paşoptistă şi se dezvoltă, cu precădere după Unirea Principatelor din 1859, mişcarea feministă.

Urmând calea deschisă încă din 1841 de Izabela Fasdro prin Asociaţia feminină cetăţenească (Arad), Maria Nicolau constituia la Braşov în 1950 “Reuniunea femeilor române”.

Pentru întâia dată în istoria României, problema introducerii dreptului de vot al femeii s-a pus odată cu alcătuirea primei Constituţii (1866) a statului Român modern, intemeiat prin unirea celor două Principate Române, în ianuarie 1859.

“Liga femeii române” a militat încă de la înfiinţarea sa, în 1866 pentru dobândirea drepturilor necesare femeii în viaţa economică şi politică a ţării. Au urmat o serie de petiţii şi memorii care au dus la depunerea din iniţiativă parlamentară a unui proiect de lege prin care să se acorde femeilor drepturi civile şi politice integrale.

Prin revista “Dreptul” din 1866 I. Grădişteanu cere prin articolul “Femeia dinaintea legii”, pe lângă drepturi civile egale cu ale bărbatului, exercitarea de profesiuni libere.

Prin codul civil adoptat în 1864, femeia dobândea dreptul de a se angaja într-o activitate şi de a dispune de salariul său, cu condiţia autorizaţiei maritale. Noul Cod de comerţ din 1887 recunoştea femeilor dreptul de a încheia acte de comerţ, chiar dacă soţii nu le-ar fi acordat autorizaţia impusă de Codul Civil.

Între 1880 şi 1884, 11 studente urmau cursurile Facultăţii de Medicină în Franţa. Între acestea era şi Maria Cuţarida care avea să devină prima femeie doctor din România. În 1890 şi 1896 Hermina Walch şi Eliza Botez obţineau primele doctoratul în medicină în ţară, iar până la sfârşitul secolului li se alăturau încă nouă femei .

Deşi Legea avocaţilor din 1864, modificată în 1884, nu conţinea nici o dispoziţie prin care să se facă distincţie între femei şi bărbaţi în privinţa exercitării profesiei de avocat, femeile, fiind lipsite de plenitudinea drepturilor civile, au fost admise în această profesie mult mai târziu. Astfel, în 1913 Ella Negruzzi obţinea titlul de avocat stagiar în Baroul din Iaşi, dreptul de exercitare efectivă a profesiei fiindu-i acordat după trecerea a şapte ani.

Prin Legea de organizare judecătorească din 25 iunie 1924 se dă dreptul ca pe lângă Tribunalele de minori să funcţioneze ca asesor câte o femeie, cu condiţia vârstei de cel puţin 30 de ani, a studiilor juridice sau a unei experienţe de minimum doi ani în societăţi de caritate.

În statutul societăţii “Emanciparea femeii” erau înscrise obiective ca: eliminarea din legislaţie a restricţiilor civile, măsuri pentru asigurarea indemnizaţiei economice, recunoaşterea principiului “la muncă egală cu bărbatul salariu egal”, egalitatea femeii cu bărbatul pe plan economic şi politic.

În 1912 Eugenia Reuss Ianculescu editează revista lunară “Drepturile femeii”, căreia i se adaugă, în curând, prin grija societăţii Unirea culturală a femeii române, “Revista noastră” şi “Unirea femeilor române” a asociaţiei educatoarelor (Unirea femeilor educatoare române).

Un moment important îl marchează constituirea în 1921 a “Consiliului Naţional al Femeilor Române” ca federaţie a tuturor uniunilor şi asociaţiilor de femei din ţară. La 5 aprilie 1921 s-a adoptat “Legea contractelor de munca” prin care femeilor li se recunoştea dreptul de a încheia contracte de muncă fără autorizaţie maritală.

Constituţia României din 1923 prevedea că “legi speciale, votate cu majoritatea de două treimi vor determina condiţiunile sub care femeile pot avea exerciţiul drepturilor politice, iar drepturile civile ale femeii se vor stabili pe baza deplinei egalităţi ale celor două sexe”.

Parlamentul României a dat o soluţie parţială acestei cerinţe. Legea din 13 iunie 1925 privind unificarea administrativă a permis cooptarea a două până la şapte femei în consiliile orăşeneşti, iar articolul 375 din Legea pentru organizarea administraţiei locale din 29 iunie 1929 acordă dreptul de sufragiu unor categorii de femei. Această dispoziţie a fost păstrată şi de Legea administrativă din 27 martie 1936. Regulamentul de aplicare a acestei legi din 18 februarie 1937 prevede printre altele că în consiliile judeţene membrii acestora pot fi aleşi fără deosebire de sex şi de vârstă.